Programul Ştefanian a fost deschis cu o slujbă de pomenire a domnitorilor Moldovei în capela Cetăţii de Scaun a Sucevei

> Flutur: Ca urmaşi avem obligaţia să îi pomenim, să le aducem omagii, să învăţăm ceva din trecutul acestor eroi, viteji, buni români, credincioşi şi uniţi în vremuri grele

 Programul Ştefanian 2019 a debutat, luni după-amiază, în Cetatea de Scaun a Sucevei cu o slujbă de pomenire a celor 75 de domnitori ai Moldovei care au domnit de la înfiinţarea statului până la domnitorii fanarioţi.

Slujba a fost oficiată de preoţii Doru Budeanu, Teodor Brădăţanu şi Nicos Gheorghe Moroşan.

La slujbă au asistat preşedintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, vicepreşedintele CJ Suceava Gheorghe Niţă, administratorul public al judeţului Suceava, Irina Vasilciuc, viceprimarul Sucevei Lucian Harşovschi, directorul Muzeului Bucovinei, Emil Ursu, directorul Bibliotecii Bucovinei, Gabriel Cărăbuş, dar şi vizitatori ai Cetăţii de Scaun.

După oficierea slujbei de pomenire, preşedintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, a spus că de Sânziene, la Suceava, pentru al treilea an la rând după multe sute de ani, sunt pomeniţi domnitorii Moldovei, cei 75 de voievozi de până la domniile fanariote. „Suntem în locul unde Ştefan cel Mare şi alţi domnitori veneau să se roage înainte şi după bătălii”, a spus Flutur.

El a adăugat că este o obligaţie onorarea acestor înaintaşi. „Ca urmaşi avem obligaţia să îi pomenim, să le aducem omagii, să învăţăm ceva din trecutul acestor eroi viteji, buni români, credincioşi şi uniţi în vremuri grele”, a spus Flutur.

Preşedintele CJ Suceava a menţionat că în zilele următoare vor fi mai multe evenimente în ctitoriile ştefaniene şi că în 2 iulie programul se va încheia cu un pelerinaj la Mănăstirea Putna.

„Trăim într-o zonă binecuvântată de Dumnezeu şi avem şi acest privilegiu: Putna, necropola lui Ştefan cel Mare şi a altor Muşatini. Ne obligă să avem mai multă iniţiativă, evlavie, să fim mai buni, dar şi mai curajoşi şi să apărăm intersele acestei zone aşa cum au făcut-o ei”, a spus Flutur.

El a menţionat că Suceava a fost o bună perioadă de timp capitală a întregii Moldove şi că trebuie ca şi copiii să înveţe despre rolul pe care l-a avut Suceava sute de ani.

Preşedintele Flutur a adăugat că se va continua proiectul de restaurare a Cetăţii de Scaun pentru ca elevii care vin în acest monument istoric să vadă cât mai fidel cum a fost acesta în vremea lui Ştefan cel Mare.

Programul Ştefanian, lansat în anul 2017 de preşedintele Consiliului Judeţean Suceava Gheorghe Flutur, reprezintă un program de manifestări iniţiate în semn de respect pentru înaintaşi, prin care se aduce cinstire voievodului Ştefan cel Mare, având incluse activităţi de promovare turistică a zonelor în care se află ctitorii ştefaniene.

 Ca o concretizare a propunerilor lansate la ediţiile anterioare, în acest an în cadrul Programului Ştefanian se desfăşoară Proiectul „Traseele voievodului Ştefan cel Mare în Ţara de Sus a Moldovei”. Proiectul este realizat de Consiliul Judeţean Suceava în colaborare cu Consiliul Regional Cernăuţi, Consiliul Raional Soroca şi Consiliul Local Cricova.

Urmare a cooperării între judeţul Suceava şi cele trei unităţi administrativ-teritoriale, respectiv Regiunea Cernăuţi, Raionul Soroca şi Oraşul Cricova, în perioada Programului Ştefanian Judeţul Suceava va găzdui 30 de elevi şi 6 profesori însoţitori din regiunea Cernăuţi, raionul Soroca şi oraşul Cricova.

Activităţile principale ale proiectului se referă la organizarea unor ateliere de cunoaştere a istoriei şi culturii româneşti precum şi vizitarea unor obiective istorice, ctitorii ale Marelui Voievod Ştefan cel Mare.

De asemenea, elevilor şi profesorilor însoţitori din Cernăuţi, Soroca şi Cricova li se vor înmâna premii, care vor consta în diverse materiale cu referire la personalitatea Marelui Voievod.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: