Eminescu-i permanent cu noi

 Doamna Gabriela-Cica Sascău, directorul Şcolii Gimnaziale „Mihai Eminescu” din Rădăuţi, a salutat asistenţa, a prezentat invitaţii. A arătat, printre altele: „În fiecare an, pe 15 iunie, dangătul clopotelor anunţă naţiunea română despre trecerea în eternitate a celui care ne-a conferit o identitate culturală de excepţie printre celelalte popoare, a poetului Mihai Eminescu, al cărui nume, cu cinste, îl poartă şi şcoala noastră. Însuşi poetul a mărturisit că: „Numai poetul,/ Ca păsări ce zboară/ Deasupra valurilor/ Trece peste nemărginirea timpului/ În ramurile gândului,/ În sfintele lunci,/ Unde păsări ca el/ Se întrec în cântări. Sufletul său a rămas încrustat în versuri de o neasemuită simplitate şi gingăşie, înţelese şi de copii, şi de vârstnici, deopotrivă, dovadă va fi programul ce-l vor prezenta elevii noştri care vor reuşi să redeştepte emoţiile ascunse-n spatele treburilor cotidiene. Bucuria se va împleti cu tristeţea, speranţa cu dezamăgirea, visul cu realitatea şi, preţ de câteva minute, ne vom fi eliberat de noi înşine spre a-l urma pe Eminescu în fascinantul univers, rod al imaginaţiei sale… Spre a-i cinsti memoria, ne-am dorit şi noi un asemenea loc. De aceea, în perimetrul şcolii noastre am creat un spaţiu propice cugetării, relaxării şi realizării comuniunii cu natura şi-n acest loc copiii se vor putea retrage să citească, să schimbe impresii, să creeze sau să-şi încerce isteţimea în faţa tablelor de şah… Pentru aceasta le mulţumesc din inimă tuturor celor care au muncit pentru a pune un asemenea proiect în practică: celor care-au conceput proiectul, sponsorilor, părinţilor, elevilor şi colegilor mei. Tuturor le doresc o vacanţă minunată! Acum le mulţumesc copiilor şi cadrelor didactice pentru că au reuşit aşa de bine să îmbine mirosul florilor de tei cu sunetele celeste ale melodiilor, ale versului eminescian”.

Părintele paroh Mihai Fediuc a spus: „Aceasta este una din împlinirile mele şi mă solidarizez cu voi. Din an în an sunteţi mai frumoşi. Realizarea acestui spaţiu de meditaţie, de joacă, de petrecere a timpului liber merită toată aprecierea noastră. Felicit pe donatori, dar şi pe realizatorii acestui proiect. Aţi realizat ceva util pentru neuitarea oamenilor mari ai neamului nostru.”

Ceilalţi vorbitori, între care m-am prenumărat, le-au felicitat pe gazde pentru frumuseţea activităţilor de orice fel pe care le organizează.

Apoi au intrat elevii pe scenă. Sub titlul generic „Solidarizaţi-vă cu farmecul poeziilor eminesciene!” au prezentat poezii de Eminescu. Pur şi simplu ne-a încântat elevul Lucian Netea din clasa a II-a B, care-a recitat, absolut fără nicio greşală, poezia „Fiind băiet, păduri cutreieram”, eleva Ingrid Calancea a recitat poezia „Peste vârfuri”, iar Manuela Costache şi Cosmina Sasu au recitat „Glossă”.

Corul şcolii, sub conducerea doamnei Cătălina Herghelegiu, a interpretat cântecele „Revedere”, „Gândiţi-vă la Eminescu” şi „Trepte eminesciene”. Sub genericul „Şcoala noastră – un colţ binecuvântat” mai mulţi elevi au prezentat apoi citate din scriitori şi filosofi români despre şcoală.

Au intrat în continuare în scenă gâgâlicele învăţătoarei Voichiţa Rotaru, care, îmbrăcate în costume diferite, sub genericul „Lăsaţi planeta să trăiască!”, i-au îndemnat pe oameni să aibă grijă de viitorul planetei noastre. Mă gândesc de câtă muncă a fost nevoie din partea tuturor pentru a combina diferite materiale refolosibile pentru a realiza costumele respective… O mulţime de copii din clasa doamnei învăţătoare Silvia Rusu, cred că întreaga clasă, au invadat scena, luând-o în stăpânire. Fiecare copil era îmbrăcat într-o anumită floare. La fel ca şi la copiii doamnei Voichiţa, fiecare „floare” s-a prezentat în versuri şi în proză. Au vorbit şi despre necesitatea apărării naturii. Doamna directoare a acordat apoi foarte multe diplome: sponsorilor, conducerii asociaţiei părinţilor, primarului şi absolut tuturor cadrelor didactice ale şcolii.

Ea le-a mulţumit tuturor, dar doamna Crăciun Sextilia, vicepreşedinte al SCLRB, a solicitat cuvântul. A evocat personalitatea lui Mihai Eminescu, a vorbit despre tematica poeziilor sale şi i-a felicitat pe toţi, sponsori, profesori, părinţi, elevi care au realizat acest spaţiu de basm, chiar ca-n viziunea lui Eminescu. Este foarte mândră că a predat şi la această şcoală.

Am asistat, aşa cum mă aşteptam, la o activitate comemorativă de excepţie, plină de românism, de patriotism, de credinţă şi speranţă în viitor. (GH. DOLINSKI)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: