Scutire de impozite şi taxe pe clădiri şi terenuri pentru luptătorii în Revoluţie

> Exceptarea de la plată ar urma să se acorde integral pentru cota-parte din dreptul de proprietate a luptătorilor în cauză, precum şi pentru cota-parte a aflată în proprietatea soţie ori a soţului acestora, după caz

Autorităţile administraţiei publice locale din municipiul Suceava intenţionează să acorde scutire de la plata impozitului sau taxei pe clădiri, precum şi a impozitului şi taxei pe teren, datorate de către persoanele care au calitatea de luptător pentru victoria Revoluţiei române din Decembrie 1989. Propunerea legislativă aparţine edilului-şef Ion Lungu, care spune că a primit mai multe cereri de la potenţialii beneficiari a acestei facilităţi prevăzute de reglementările legale în vigoare. „Luând în considerare solicitările contribuabililor persoane fizice care au calitatea de luptători pentru victoria Revoluţiei române din Decembrie 1989, consider că este oportună acordarea scutirii la plata impozitului sau taxei pe clădiri şi a impozitului sau taxei pe teren pentru această categorie de persoane”, arată Ion Lungu, primarul municipiului reşedinţă de judeţ, în expunerea de motive la proiectul de hotărâre aflat pe ordinea de zi a şedinţei ordinare lunare a Consiliului Local. Conform acestuia din urmă, contribuabilii care vor cere scutirea de la plata impozitelor sau taxelor în cauză vor trebui să facă dovada calităţii de luptător pentru victorie Revoluţiei din Decembrie 1989. Potrivit propunerii legislative, scutirea ar urma să se acorde integral pentru cota-parte din dreptul de proprietate a luptătorilor în cauză, precum şi pentru cota-parte aflată în proprietatea soţie ori a soţului acestora, după caz.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: