Judeţul Suceava, pe locul al zecelea în ţară la tranzacţii imobiliare

Judeţul Suceava ocupă poziţia a zecea la nivel naţional din punctul de vedere al dinamicii tranzacţiilor cu imobile în anul 2019. Conform unei analize a Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (ANCPI), în intervalul 1 ianuarie-31 mai, în judeţul Suceava au fost înregistrate 5.305 de vânzări-cumpărări de imobile, pe locul întâi din acest punct de vedere plasându-se municipiul Bucureşti, cu 34.525 de tranzacţii, urmat de judeţul Ilfov, cu 17.593 şi judeţul Cluj, cu 11.521 de asemenea operaţiuni. După Suceava, în clasament se situează judeţul Dolj, cu 5.144 de vânzări de imobile, Mureş, cu 4.553 şi Galaţi cu 4.271 de tranzacţii. Pe ultimul loc din punctul de vedere al numărului tranzacţiilor imobiliare din primele 5 luni ale anului 2019 se regăseşte judeţul Olt, cu un total de 537 de vânzări-cumpărări de imobile.

Potrivit ANCPI, în luna mai 2019, la nivelul întregii ţări au fost vândute 44.456 de imobile, cu 3.645 mai multe faţă de luna aprilie 2019. Numărul caselor, terenurilor şi apartamentelor care au făcut obiectul contractelor de vânzare-cumpărare, la nivel naţional, în luna mai a acestui an, este cu 14.338 mai mic faţă de perioada similară a anului trecut. În judeţul Suceava, în luna mai a anului 2019 a fost consemnat un total de 1.176 de tranzacţii imobiliare, dintre care 198 cu terenuri agricole extravilane, 32 cu terenuri neagricole extravilane, 299 de terenuri intravilane cu construcţii, 510 de terenuri intravilane fără construcţii, la toate acestea adăugându-se 137 de unităţi individuale. Conform analizei Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, în judeţul Suceava a fost înregistrat un total de 374 de ipoteci, număr egal cu cel din judeţul Sibiu.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: