Peste 1.400 de pachete cu ţigări de contrabandă confiscate în Vama Siret

Doi cetăţeni ucraineni au fost depistaţi în Vama Siret în timp ce încercau să introducă în ţară ţigări de contrabandă.

Astfel, în punctul de trecere a frontierei Siret s-au prezentat pe sensul de intrare în ţară doi cetăţeni ucraineni, conducând două microbuze marca Mercedes Sprinter, ambele înmatriculate în Ucraina.

În timpul controlului persoanelor şi bagajelor au fost descoperite ascunse şi nedeclarate, în vederea sustragerii de la controlul vamal, în bagajele personale ale celor doi cetăţeni ucraineni, 1.460 pachete cu ţigări, de provenienţă ucraineană.

Ţigările, a căror valoare se ridică la suma de 2.044 lei, au fost ridicate în vederea confiscării, iar conducătorii auto au fost sancţionaţi contravenţional de organele vamale cu amendă în valoare de 5.000 lei, respectiv 7000 lei.

De asemenea, faţă de cei doi cetăţeni ucraineni s-a luat măsura interzicerii intrării în România pentru o perioadă de 5 ani. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: