Euro se apropie de 4,73 lei

Euro a continuat şi ieri să urce spre 4,73 lei, în timp ce dolarul a pierdut 2,5 bani, după ce Rezerva Federală americană a semnalizat că este pregătită să reducă dobânda sa cheie pentru a stimula economia Statelor Unite.

Cursul euro a crescut de la 4,7260 la 4,7287 lei, într-o şedinţă în care transferurile s-au efectuat între 4,727 şi 4,734 lei. Cotaţiile de la ora 14 se plasau în jurul valorii de 4,73 lei.

Media dolarului american a coborât de la 4,2193 la 4,1834 lei, mai jos cu peste patru bani comparativ cu începutul săptămânii. Cotaţiile din piaţă fluctuau între 4,178 şi 4,24 lei

Moneda elveţiană se aprecia pe pieţele internaţionale la 1,114 – 1,117 franci/euro, iar media ei a urcat de la 4,2262 la 4,2397 lei.

Uncia de aur a crescut pe pieţele specializate la aproape 1.380 dolari, ca urmare a creşterii aversiunii faţă de risc, după ce Fed şi BCE s-au arătat gata să reducă dobânzile lor cheie. Preţul gramului de aur a urcat la 185.9471 lei, cel mai ridicat nivel al ultimilor aproape şapte ani.

Valoarea Indicelui de Referinţă pentru Creditele acordate Consumatorilor (IRRC) a fost stabilită de BNR pentru acest trimestru la 2,36%, pe baza cotaţiilor din ultimul trimestru din 2018.

Indicele ROBOR la 3 luni, utilizat la calcularea dobânzilor la majoritatea creditelor în lei, a stagnat la 3,23%, iar cel la 6 luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, la 3,36%, valori care reprezintă minimul ultimelor două luni şi jumătate.

Indicele ROBOR la 9 luni, calculat în funcţie de rata dobânzii plătite la creditele atrase de băncile comerciale de la alte bănci, s-a oprit la 3,48%, iar cel la 12 luni la 3,53%.

Monedele din regiune erau stabile faţă de euro. Cea poloneză fluctua între 4,253 şi 4,265 zloţi, iar cea maghiară se tranzacţiona în culoarul 323,3 – 324,5 forinţi.

Perechea euro/dolar creştea la 1,1226 – 1,1315 dolari, sub efectul perspectivei unei scăderi a dobânzii-cheie de către Fed, chiar dacă la şedinţa de ieri a Comitetului său monetar aceasta a fost menţinută la 2,25 – 2,50%.

Media indicatorilor bitcoin urmăriţi de Bloomberg urca ieri la prânz la 9.230 dolari, comparativ cu valoarea de 9.170 dolari înregistrată miercuri la jumătatea zilei.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: