Sucevenii, din nou printre protagoniştii competiţiei

Recent, stadionul municipal „Nicolae Dobrin” din Piteşti a fost gazda Campionatului Naţional de Atletism pentru tineret, sportivi sub 23 de ani, competiţie la care au fost prezenţi la start şi mai mulţi atleţi din judeţul Suceava, de la Clubul Sportiv Universitar din Suceava, Clubul Sportiv Municipal Suceava şi Clubul Sportiv Municipal „Rarăul” din Câmpulung Moldovenesc. Pe o căldură sufocantă, organizatorii competiţiei au fost nevoiţi să decaleze orele dintre cele două sesiuni de concurs, în ambele zile.

În probele de aruncări, atleţii de la Clubul Sportiv Universitar din Suceava, pregătiţi de antrenorul Ioan Zamfirache, au reuşit să urce de trei ori pe podium, cu o medalie de aur şi două medalii de argint.

Aflat de anul trecut la clubul universitar şi student în anul doi la Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport, moldoveanul Ştefan Mura a reuşit să câştige titlul de campion naţional al României la tineret, în proba de aruncare a discului, cu 54,67 de metri. Cu un record personal de 57 de metri, Ştefan Mura se pregăteşte pentru Campionatul European de tineret, ce va avea loc în perioada 11-14 iulie, în Suedia. Al doilea sportiv antrenat de Ioan Zamfirache la CSU Suceava este Marius Musteaţă, student tot în anul doi la Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport. Atletul universitar a reuşit să câştige medalia de argint în proba de aruncare a discului, cu 50,82 de metri. Marius Musteaţă a reuşit să urce pe podium şi-n proba de aruncare a greutăţii, unde a luat tot argint, cu 18,86 de metri, el având în prezent al şaselea rezultat pe Europa la tineret.

La Campionatul Naţional de Atletism pentru tineret au alergat şi trei sportive pregătite de antrenoarea Erzilia Ţâmpău, sportive care au dublă legitimare CSM Suceava – CSM Rarăul Câmpulung Moldovenesc. Deşi sunt încă junioare II, două dintre ele în primul an la această categorie de vârstă, cele trei atlete au reuşit să urce pe podium, chiar dacă-n concurs au fost adversare şi cu şase ani mai mari.

Talida Sfarghiu a obţinut argintul în proba de 1500 de metri, cu 4,26 secunde şi are în acest sezon al patrulea timp în această probă la nivel european la junioare. Colega sa Mădălina Sîrbu a alergat în proba de 5000 de metri şi a câştigat medalia de argint, cu timpul de 17,30, cu care şi-a doborât recordul personal cu 20 de secunde. Mădălina mai are nevoie de 15 secunde pentru a-şi face baremul pentru Campionatul European de juniori I. A treia sportivă din Câmpulung Moldovenesc, Antonia Bodnariuc, a obţinut medalia de bronz în proba de 800 de metri, cu timpul de 2,15 minute.

Talida Sfarghiu şi Antonia Bodnariuc au realizat în acest an baremul pentru Festivalul Olimpic al Tineretului European, ce va avea loc pe finalul lunii iulie în Azerbaidjan.

Cele trei atlete, dar şi alţi sportivi din judeţ vor lua startul, la finalul săptămânii, la Campionatul Naţional de Atletism pentru juniori I de la Piteşti, la finalul lunii fiind şi Campionatul Balcanic de juniori I, la Cluj.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: