Amenzi în valoare de aproape 10.000 lei date de jandarmii suceveni

 Începând de vineri şi pe toată perioada minivacanţei de Rusalii activitatea derulată de lucrătorii Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Suceava a avut un caracter preponderent preventiv, misiunile vizând în principal asigurarea măsurilor de ordine publică în zonele în care au fost organizate evenimente cultural-artistice, sportive şi religioase. Potrivit Biroului de presă din cadrul IJJ Suceava, „echipajele de jandarmi au acţionat pentru prevenirea apariţiei unor incidente sau stări tensionate în timpul acestor manifestări, dar şi pentru depistarea persoanelor care săvârşesc fapte contravenţionale sau penale”. Totodată, jandarmii au acţionat în cadrul dispozitivelor de menţinere a ordinii publice organizate în cooperare cu Inspectoratul de Poliţie Judeţean Suceava în localităţile în care funcţionează structuri de jandarmerie. Posturile de jandarmi montane din localităţile Gura Humorului, Frasin, Suceviţa, Câmpulung Moldovenesc, Vatra Dornei şi Broşteni au desfăşurat activităţi preventive şi de informare a turiştilor pe traseele turistice, în zona unităţilor de cazare şi a locurilor de agrement, fiind pregătite să intervină în situaţii de urgenţă, dar şi în cazul constatării unor abateri de la respectarea legislaţiei de mediu şi a normelor privind ariile şi rezervaţiile naturale protejate. În perioada de timp menţionată, jandarmii suceveni au intervenit independent sau în cooperare cu poliţiştii la un număr de 11 apeluri efectuate prin numărul de urgenţă 112 şi au aplicat un număr de 53 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 9.650 lei. Majoritatea sancţiunilor au vizat nerespectarea regulilor de convieţuire socială şi liniştea publică, dar au fost înregistrate şi situaţii referitoare la nerespectarea regulilor privind desfăşurarea activităţilor comerciale (4), organizarea activităţilor de picnic (9), pescuitul ilegal (5) sau desfăşurarea manifestărilor sportive (1). De asemenea, au fost întocmite actele de sesizare privind săvârşirea unui număr de 5 infracţiuni de contrabandă, deţinere de droguri de risc şi loviri sau alte violenţe, după cum mai arată sursa citată.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: