Vajnica doamnă Păuna

Moartea tragică a voievodului Constantin Brâncoveanu şi a celor patru fii, în august 1714, l-a adus pe tronul Valahiei pe Ştefan Cantacuzino. După mazilirea lui Constantin Brâncoveanu, Ştefan Cantacuzino, prezent în sala tronului, „a ameţit de fericire” când trimisul Porţii, Rekiap, a întrebat:

– Cine e spătarul Ştefan?

Acesta a înaintat în mijlocul sălii, iar Rekiap l-a prezentat ca noul voievod, după ce cu o noapte înainte primise de la acesta o mare sumă de bani.

Bucuria instalării în scaunul domniei Valahiei a fost umbrită de faptul că ţara întreagă, precum şi lumea ortodoxă îl considera pe Ştefan Cantacuzino principalul vinovat de mazilirea şi uciderea lui Constantin Brâncoveanu. Noul domn căuta prin scrisori adresate înaltelor feţe bisericeşti de la Ierusalim şi Istanbul, precum şi principilor străini să se disculpe de această acuzaţie, însă nu a reuşit niciodată în acest demers. Ultimul act al trădării a fost înfăptuit de Ştefan Cantacuzino prin înmânarea trimisului turc Rekiap a diplomei de Prinţ al Sfântului Imperiu, care îi fusese acordată de Viena lui Constantin Brâncoveanu în 1695.

Chiar din primul an de domnie, 1714, rămas fără un protector puternic la Poartă (Rekiap a fost ucis din porunca Marelui Vizir), cu o droaie de concurenţi la tron, cu un tată obosit, la care s-au adăugat certurile sale permanente cu Păuna, pentru faptul că era ginecolatru (afemeiat), inevitabilul s-a produs şi Ştefan a fost mazilit în 1716. A fost dus la Istanbul cu toată casa lui, precum şi cu tatăl său, stolnicul Constantin Cantacuzino. Iată ce întâlnim în Raportul consulului olandez la Smyrna, datat 19 aprilie 1716: „Ştefan Cantacuzino şi tatăl său legaţi cu lanţuri de gât, de picioare şi de mâini. În piaţa din Istanbul sunt scoase la mezat bijuteriile lui, lucrurile, aurul şi argintul, precum şi caii.”

S-au păstrat până în zilele noastre numeroase izvoare istorice scrise care atestă brutalitatea cu care au fost torturaţi şi strangulaţi în carcera de la Bostangi-paşa Ştefan şi tatăl său, stolnicul Constantin Cantacuzino.

În momentul în care domnitorul şi tatăl său îşi găseau sfârşitul tragic pe malurile Bosforului, Păuna, soţia sa, împreună cu cei doi fii, Radu de 17 ani şi Constantin de 13 ani s-au ascuns în locuinţa ambasadorului Olandei la Istanbul, contele Colyer. Soţia ambasadorului îşi va însuşi aproape 4000 de galbeni daţi spre păstrare de Păuna, motivând: „Ţi-am acoperit fuga şi am scos din apele Bosforului cadavrul decapitat al soţului tău, ca să-l îngropăm…” În realitate, mormântul lui Ştefan Cantacuzino nu a fost găsit niciodată.

După câteva săptămâni, vajnica şi neînfricata Păuna, împreună cu cei doi fii, reuşeşte să se îmbarce pe o corabie engleză, scăpând astfel cu viaţă.

Ajunge la Messina, în Sicilia, şi după un scurt popas vor începe drumurile ei pe la curţile princiare şi imperiale ale Europei, cerând sprijin pentru obţinerea tronului Valahiei pentru fiul ei Radu.

Izvoare istorice străine evidenţiază faptul că: „Păuna era foarte directă şi sinceră. Nu a evitat niciodată abordarea unei probleme, vorbeşte fără înconjor, spunându-şi sincer părerea. Oriunde s-a dus a inspirat încredere, având o intuiţie foarte bună, motiv pentru care i s-a întâmplat frecvent să sesizeze cu mult timp înainte cum se vor desfăşura evenimentele. A ştiut să întreţină o conversaţie, fiind o povestitoare încântătoare, care şi-a fermecat interlocutorii.”

Reuşeşte să-i impresioneze pe Papa Clement al XI-lea, pe împăratul Carol al VI-lea, pe dogele Veneţiei, pe ţarul Petru cel Mare, pe Eugeniu de Savoia, pe Niccolo Caragiani şi pe mulţi alţii.

În cadrul întrevederilor şi audienţelor obţinute nu va uita niciodată să sublinieze rolul Cantacuzinilor în vremea Imperiului Bizantin şi sprijinul acordat creştinătăţii prin informaţiile privind acţiunile turcilor în M. Mediterană şi în Europa Centrală.

Dacă urmărim itinerarul ei prin Europa constatăm că a străbătut-o de la sud la nord, de la vest la est.

Prezenţa ei este semnalată în documentele de epocă la Istanbul, Salonic, Pireu, Messina, Neapole, Roma, Florenţa, Bologna, Ferrara, Veneţia, Viena, Petersburg, Moscova, Dresda, din nou Viena şi Veneţia, ca în final să se stabilească la Braşov, în imediata apropiere a Valahiei, al cărei tron şi-l dorea pentru fiul ei.

Nu s-a lăsat până nu a obţinut printr-un decret imperial semnat de împăratul Carol al VI-lea protecţia ei şi a fiilor săi. Nimeni nu mai văzuse în Europa acelei vremi o femeie atât de pătimaşă şi stăruitoare în obţinerea pentru fiul ei a unui tron însângerat.

Dorinţa ei nu se realizează; în Valahia se instaurează domniile fanariote. Păuna va muri în anul 1740 la Braşov. Fii ei vor peregrina prin Austria, Imperiul Rus, Prusia, Franţa. Constantin va muri în fortăreaţa austriacă de la Graz în urma condamnării la închisoare pe viaţă. În schimb, Radu, devenit în Austria „Furst Rudolf”, aventurier de drumul mare, îşi sfârşeşte viaţa sărac, dar liber la Cameniţa.

Aşadar, nu e nimeni pe care să nu-l coste scump faptul de-a fi sperat prea mult.

Prof. CONSTANTIN TÂRZIU

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: