Peste 7.500 de spectatori la Festivalul „Zilele Teatrului Matei Vişniec 2019”

Emoţii, pasiune şi dăruire, trupe de excepţie, conferinţe, mese rotunde, lansări de carte şi dezbateri cu invitaţi de onoare, concerte extraordinare, spectacole pentru copii, recitaluri de poezie, spectacole de comedie, tragedie, tragicomedie, spectacole de teatru-dans, musical, performance stradal şi teatru mobil, toate s-au întâmplat pe parcursul a 15 zile, timp în care ne-au fost alături mii de suceveni care au ales să se bucure de artă şi de frumos în cele mai interesante forme şi culori.

„Zilele Teatrului Matei Vişniec” au debutat şi s-au încheiat cu un impresionant spectacol de mapping pe clădirea teatrului, cu tema Teatrul şi democraţia, realizat de Andrei Cozlac.

Organizată în perioada 16 – 30 mai 2019, sub egida Sezonului România-Franţa, o manifestare inedită, de mare anvergură, ediţia din acest an a festivalului l-a avut ca invitat de onoare pe dramaturgul Matei Vişniec. În deschiderea oficială, festivalul s-a bucurat de prezenţa directorului Institutului Francez din Iaşi – Vincent Lorenzini, în calitate de reprezentant al Sezonului România-Franţa, a vicepreşedintelui Institutului Cultural Român – Mirel Taloş, a managerului Teatrului Naţional din Cluj – Mihai Măniuţiu, a trei directori de teatre de la Avignon: Alain Timár (Théâtre des Halles), Salvatore Caltabiano (L’Atelier Florentin) şi Serge Barbuscia (Théâtre du Balcon), alături de domnul Ion Lungu, primar al municipiului Suceava şi doamna Angela Zarojanu, consilier local, membru în Consiliul de Administraţie al teatrului sucevean. Evenimentul a fost moderat de Carmen Veronica Steiciuc, directorul general al TMMVS. Tot în deschiderea festivalului, a fost decernat Premiul pentru cea mai bună piesă scurtă, în cadrul celei de-a VI-a ediţii a Concursului Naţional de Dramaturgie „Matei Vişniec”, premiu oferit, ca în fiecare an, de Clubul Rotary Suceava – Bucovina.

Tema festivalului din acest an a fost „Teatrul şi Democraţia”.

„Teatrul şi democraţia s-au născut în acelaşi timp, cu două mii cinci sute de ani în urmă, în Grecia antică, şi merită să reflectăm la simbolurile acestei «coincidenţe» istorice. Democraţia a avut întotdeauna nevoie de teatru ca de un plămîn vital, iar teatrul a generat democraţie prin capacitatea sa de a nelinişti, de a fi subversiv, de a genera libertate subliminală, de a amesteca rîsul cu plînsul, satira cu observaţia, încrederea în om cu privirea critică asupra erorilor comise de om şi de societate… ” (Matei Vişniec)

În cadrul festivalului de anul acesta au avut loc importante conferinţe de presă, dezbateri şi mese rotunde care au fost susţinute de invitaţi de seamă din Franţa, Spania, Italia, Anglia şi România.

Invitaţii dramaturgului Matei Vişniec au fost în acest an Sever Voinescu, redactor-şef al prestigioasei reviste de cultură „Dilema veche”, împreună cu binecunoscutul teatrolog parizian George Banu, preşedinte de onoare al Asociaţiei Internaţionale a Criticilor de Teatru, singurul român distins cu Marele Premiu al Academiei Franceze, şi cu filosoful Andrei Cornea, eseist, istoric al artei, clasicist şi publicist. Discursurile şi poveştile lor deosebite din cadrul dezbaterilor pe care le-au susţinut, au avut tematici diverse, de o mare însemnătate pentru lumea teatrului, cum ar fi: „Teatrul şi simbolurile sale”, „Teatrul şi spiritul timpului”, „Comedia anticilor”, „Comedia zilelor noastre”.

La dezbaterea Teatrul în cetate: şcoală a democraţiei şi dimensiune identitară a Europei, moderată de dramaturgul şi jurnalistul Matei Vişniec, întâlnire televizată, alături de primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, au fost prezente nume importante ale culturii româneşti şi franţuzeşti, cum ar fi: George Banu, teatrolog – Paris, Mihai Măniuţiu – manager al Teatrului Naţional Cluj, Alain Timár – director al Théâtre des Halles din Avignon, Serge Barbuscia – director al Théâtre du Balcon din Avignon, dramaturgul şi editorul Emile Lansman de la Bruxelles, Belgia, Evelio Minano Martínez din Valencia – Spania, Jozefina Komporaly din Londra, Marea Britanie.

Programul Zilelor Teatrului Matei Vişniec a inclus şi o serie de concerte extraordinare cum ar fi: CT Project – Sunete Sculptate – concert electro acustic cu Cári Tibor, Concert The Tango Orchestra – muzică de teatru compusă de Cári Tibor, Concert de jazz cu Mircea Tiberian.

Printre invitaţii festivalului de anul acesta s-au aflat şi trei câştigători ai Premiilor UNITER 2019: Călin Ciobotari – cel mai bun critic de teatru, Richard Balint, cel mai bun actor pentru rol secundar – Mr. Lockhart din spectacolul „Navigatorul” de Conor McPherson, regia Cristian Juncu, şi actriţa şi coregrafa Andrea Gavriliu, premiată pentru mişcare scenică, care a participat la „Zilele Teatrului Matei Vişniec” cu spectacolul de teatru dans „Zic Zac”.

Constantin Chiriac este director general al Teatrului Naţional „Radu Stanca“ Sibiu din anul 2000 şi preşedintele Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu, al treilea cel mai important festival de arte ale spectacolului din Europa. Renumitul actor ne-a dăruit, în cadrul „Zilelor Teatrului Matei Vişniec”, două momente deosebite, prin recitalurile de poezie pe care le-a susţinut: Domnule şi frate Eminescu şi Metanie Ţie, Părinte!

Unul din spectacolele eveniment invitate în cadrul „Zilelor Teatrului Matei Vişniec” a fost „Scripcarul pe acoperiş”, un musical de Joseph Stein după povestirile lui Shalom Alecheim, regia Korcsmáros György de la Teatrul „Regina Maria” din Oradea, spectacol care a ajuns în faţa publicului sucevean graţie unei frumoase colaborări dintre două festivaluri importante din Suceava: „Zilele Teatrului Matei Vişniec” 2019 şi Festivalul dedicat Zilei Limbii şi Teatrului Idiş.

Cei mai mici dintre admiratorii noştri au privit cu încântare şi bucurie spectacolele pentru copii care s-au jucat pe scena teatrului din Suceava: „Alice în Oglindiria”– Teatrul pentru copii şi tineret Luceafărul, „Tapis” – Théâtre de l’Echappée din Laval, Crina şi păpuşile vorbitoare cu spectacolul „Aventuri cu Bunicuţa Julieta şi prietenii săi” realizat de Crina Zvobodă, „Extraterestrul care îşi dorea ca amintire o pijama” – Teatrul Municipal „Matei Vişniec” Suceava.

În cifre, „Zilele Teatrului Matei Vişniec 2019” înseamnă două oraşe gazdă – Suceava şi Rădăuţi, 25 de trupe de stat şi independente din România, Franţa şi Republica Moldova. Maratonul de teatru a inclus 32 de spectacole în 58 de reprezentaţii, cu peste 200 de actori participanţi, care au încântat ochii privitorilor în 14 locuri de desfăşurare precum: 4 scene mari (Teatrul Municipal „Matei Vişniec” Suceava, Casa de Cultură a Sindicatelor Suceava, Auditorium Joseph Schmidt – USV, Casa de cultură Rădăuţi) plus alte spaţii neconvenţionale cum ar fi: Uzina de apă, autobuzul, Cetatea de Scaun a Sucevei, Biserica „Naşterea Maicii Domnului”, Restaurant Centru Vechi, Iulius Mall Suceava, Colegiul Naţional „Ştefan cel Mare” Suceava, Colegiul Naţional „Petru Rareş” Suceava, Spaţiul expoziţional al Teatrului sucevean şi Parcul central din Rădăuţi.

Programul „Zilelor Teatrului Matei Vişniec” a atras atenţia publicului şi prin spectacolele oferite de teatrul sucevean „Extraterestrul care îşi dorea ca amintire o pijama”, „Rinocerii” şi „Pisici”; de asemenea, actriţa Clara Popadiuc a susţinut un workshop de iniţiere în arta actorului pentru adolescenţi. Acest atelier s-a adresat cu precădere liceenilor care sunt interesaţi de teatru, fascinaţi de scenă sau măcar curioşi de culisele actoriei.

Au răspuns prezent invitaţiei de a participa la festival următorii directori de teatre: Constantin Chiriac (Sibiu), Mihai Măniuţiu (Cluj), Florin Toma (Galaţi) şi Cătălin Grigoraş (Turda). Au participat cu bucurie şi emoţie teatrele naţionale, locale şi companiile teatrale invitate, după cum urmează: Théâtre du Balcon din Avignon – Franţa, Théâtre de l’Echappée din Laval – Franţa, Compania De la gare & Cie din Paris – Franţa, Teatrul pentru copii şi Tineret „Luceafărul” Iaşi, Teatrul Dramatic „Fani Tardini” Galaţi, Teatrul Naţional „Lucian Blaga” Cluj-Napoca, Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu, Teatrul „Regina Maria” Oradea, Teatrul Tineretului Piatra Neamţ, Teatrul „Mihai Eminescu” Botoşani, Teatrul „Sică Alexandrescu” Braşov, Teatrul „Aureliu Manea” Turda, Teatrul „Tomcsa Sándor” Odorheiu Secuiesc, Teatrul Satiricus „I.L. Caragiale” Chişinău, Teatrul studenţesc Fabulinus – USV Suceava, Teatrul Independenţilor Profesionişti, Teatrul Dramaturgilor Români Bucureşti, precum şi artiştii Mircea Tiberian, Andrea Gavriliu, Cári Tibor, Crina Zvobodă, Luana Popa. Nu a lipsit critica de specialitate, reprezentată în acest an de Oltiţa Cîntec, Călin Ciobotari, Ion Parhon, Tamara Constantinescu, Ioana Petcu, Daniela Şilindean, Carmen Mihalache, Aurelian Bălăiţă, Vasilica Bălăiţă, Dragoş Pătraşcu, şi nici reprezentanţii mass-mediei naţionale: Mariana Ciolan – Radio România Cultural, Andreea Ştiliuc şi Relu Tabără – TVR Iaşi. Festivalul s-a bucurat şi de prezenţa specială a unei delegaţii franceze de la Asociaţia Laval – Suceava, cele două oraşe fiind înfrăţite, delegaţie condusă de doamna Francoise Marchand.

„Zilele Teatrului Matei Vişniec 2019” s-au încheiat, aşadar, anunţând încă un succes deplin, atât în privinţa actului artistic, cât şi a numărului de spectatori, festivalul de anul acesta oferind publicului din Suceava, cu generozitate, spectacole de toate genurile şi pentru toate categoriile de spectatori. Eforturile organizatorilor au fost răsplătite cu prezenţa a peste 7500 de spectatori, care au ales să se bucure de teatru pe parcursul a 15 zile pline de emoţie şi bucurie. (C.P.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: