Pârjol izbucnit în miezul nopţii

> Flăcările violente au curmat şi viaţa unui bărbat în vârstă de 38 de ani > Victima ar fi adormit cu o ţigară aprinsă

Un bărbat în vârstă de 38 de ani a ars de viu în bucătăria de vară a unei gospodării situate pe raza localităţii Bălcăuţi după ce construcţia a fost înghiţită de flăcări violente izbucnite în toiul nopţii de luni spre marţi. Pompierii suceveni au fost alertaţi despre incendiu în jurul orei 23.30, iar la faţa locului s-au deplasat 4 autospeciale de stingere cu apă şi spumă de la subunităţile din Siret şi Suceava, în sprijinul acestora sărind şi membrii Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Calafindeşti. Potrivit declaraţiilor oferite de slt. Alin Găleată, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Bucovina” al judeţului Suceava, la sosirea echipajelor la faţa locului pârjolul cuprinsese deja casa de locuit, dar şi o parte din anexele aflate în bătătura gospodăriei. În plus, flăcările se extinseseră şi la vecinătăţi. Pârjolul a mistuit casa şi o bucătărie de vară pe o suprafaţă de aproximativ 110 mp şi acoperişul adăpostului de animale pe o suprafaţă de 10 mp, din curtea primei gospodării. La proprietatea alăturată au fost afectate parţial două anexe, 4 mp din acoperişul bucătăriei de vară şi circa 8 mp din acoperişul unei magazii de lemne. După mai bine de două ore de luptă cu flăcările, în timpul cercetărilor efectuate pentru stabilirea cauzei izbucnirii incendiului, în bucătăria de vară transformată în scrum au fost descoperite şi nişte rămăşiţe carbonizate, care păreau a fi umane. Din păcate, criminaliştii solicitaţi la faţa locului au confirmat bănuielile pompierilor. Ulterior s-a stabilit că ele aparţin unui bărbat în vârstă de 38 de ani, amic de-al proprietarului gospodăriei. Conform sursei citate, pârjolul ar fi izbucnit chiar din bucătăria de vară, cel mai probabil de la o ţigară aprinsă de victima care ulterior a adormit iar jarul acesteia a căzut pe patul unde au fost găsite şi rămăşiţele carbonizate.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: