Unic în nemărginirile cuvântului

Eminescu – inima mereu tânără a poeziei româneşti, taina pământului dăruindu-i zborul spre infinit, izvor alunecând, inegalabil, peste timp.

Eminescu – lumina florilor de tei venită din „a soarelui lume eternă”, chipul de Domn al Limbii Române, sculptat de versu-i înmiresmat pe unica sa ramă.

Eminescu – liniştea tulburătoare a pădurii, dar semănând pe-a vremilor cărare, curcubeu cu atâtea profunzimi, cântec de iubire sărutând limba română.

Eminescu – lacrimă arzând în necuprins, Cuvânt în care încape patria, Carte – loc de-nchinare, Lumină durându-ne nemurirea pe cerul Limbii Române.

Eminescu – scut redutabil întru apărarea identităţii noastre naţionale, strălucit „compozitor” al cuvintelor îmbrăţişate de dragoste, de iubire. De iubirea totală, sfântă a celor două suflete într-unul.

Eminescu – întruparea înţelepciunii seculare a poporului român. „El a avut curajul bărbătesc de a-şi spune sincer părerile şi convingerile sale, ceea ce în democraţie e foarte rar”.

Eminescu – dor de străbuni, dor de prezent, icoana noastră de suflet, dor pentru totdeauna de ţărâna germinând puritatea verbelor şi consoanelor limbii române.

Eminescu – lucru făcut întotdeauna neştirbit şi curat, pe care încearcă unii, acum, din păcate, nume sonore, să-l vadă strâmb şi totodată să ne convingă a ne îndepărta de „cel mai mare poet pe care l-a ivit şi-l va ivi, poate, vreodată, pământul românesc”.

Să nu uite aceşti denigratori că literatura poetică română a început sub ocrotirea geniului său creator, rămânând „veşmântul cugetării româneşti”. Şi cu toată dorinţa lor de epatare „Luceafărul” va străluci mai puternic, acolo-n Empireul său şi în adânc de Mare, în mintea limpede a oricărui român.

În 1889 Titu Maiorescu arăta că „Eminescu este produsul propriului său geniu, un om al timpului modern, cultura lui individuală stă la nivelul culturii europene de astăzi”. De aceea criticul de la „Junimea” a pus bazele mitului eminescian ce străjuieşte hotarele limbii noastre, poetul câştigându-şi „determinare în Absolut”.

Datoria fiecăruia dintre noi este aceea de a apăra activ şi permanent, cu argumente solide şi vizibile, „expresia integrală a sufletului românesc”, care rămâne Mihai Eminescu.

Eminescu – geneza ideii spre nelimitate sensuri şi valori ale cuvântului şi, dacă aşa cum spunea Nichita Stănescu, „Cuvintele, limba – sunt partea cea mai imaterială, dar şi cea mai durabilă din Om, atunci putem fi siguri că vom trăi etern prin Cuvânt, alături de Eminescu”. (EMIL SIMION)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: