Ţigări de contrabandă ascunse în cutii cu prăjituri şi în banchetele din spate

 Ţigări de contrabandă pitite în cutii de carton destinate ambalării prăjiturilor ori în banchetele din spate ale autovehiculelor. Asta au descoperit poliţiştii de frontieră suceveni în cazul a două autovehicule care încercau să intre în ţara noastră prin Vama Siret. Unul dintre ele, un Volkswagen înmatriculat în Ucraina, era condus de o femeie în vârstă de 32 de ani cu dublă cetăţenie româno-ucraineană. Existând suspiciuni că aceasta transportă ţigări, poliţiştii de frontieră împreună cu lucrătorii vamali au efectuat un control amănunţit asupra autoturismului, persoanei şi bagajelor. Astfel, au fost descoperite ascunse în bancheta spate a autoturismului şi în cutii de prăjituri, 253 de pachete cu ţigări de provenienţă extracomunitară. Tot în Punctul de Trecere a Frontierei Siret s-a prezentat pe sensul de intrare în ţară şi un bărbat în vârstă de 34 de ani, la bordul unui autoturism marca Volkswagen, înmatriculat în România. Acţionând în baza analizei de risc, echipa comună de control a efectuat o scotocire prin maşină descoperind ascunse în vederea sustragerii de la controlul vamal, în bancheta spate a autoturismului, aproape 400 de pachete cu ţigări de contrabandă. În ambele cazuri, produsele din tutun au fost confiscate iar cei doi şoferi s-au ales cu câte o amendă în valoare de 5.000 lei fiecare.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: