Nechifor:

Guvernul ar trebui înlocuit cât mai repede cu un guvern mai performant, dar şansele moţiunii de cenzură sunt mici

Vicepreşedintele Pro România, deputatul de Suceava Cătălin Nechifor, a declarat, vineri, că Guvernul actual trebuie înlocuit cât mai repede pentru că ţara are nevoie de un guvern mai perfomant, dar crede că şansele moţiunii de cenzură sunt mici, întrucât nu a fost prezentat un program coerent care ar urma să fie pus în practică după ce Guvernul va cădea, astfel încât parlamentari ai PSD şi ALDE să fie convinşi să voteze împotriva acestui guvern.

Nechifor a spus într-o conferinţă de presă că Pro România nu a semnat textul moţiunii şi că parlamentarii Pro România nici nu au fost consultaţi asupra textului, dar că vor vota pentru moţiune.

„E absolut nevoie ca România să aibă un guvern mai performant, un guvern care să nu fie frământat de teme interne, de bătălii politice indigene însă acest lucru nu pare să fie fructificat”, a spus deputatul Pro România.

Potrivit lui Nechifor, principalul vinovat ar fi preşedintele Klaus Iohannis care ar fi trebuit să vină cu o soluţie, să degajeze un proiect de ţară şi să vină cu o formulă prin care să invite eventual partidele care fac parte din opoziţia actuală să vină cu un proiect conturat, coerent.

„Nu este suficient să vii cu trei foi de hârtie pe care să scrii câteva lucruri sub titlul unei moţiuni de cenzură, ci este foarte important să spui românilor ce se va întâmpla concret”, a spus Nechifor.

El a comparat votul asupra moţiunii cu aruncarea unui pietroi în apă, dar că în afară că vor fi stropi de apă şi câteva unde, nimic nu se va schimba.

Deputatul Pro România a apreciat că ar mai fi nevoie de circa 15 voturi pentru ca moţiunea de cenzură să fie adoptată.

„Singura variantă concretă era să convingi parlamentari PSD sau ALDE cu un proiect concret, cu candidat de premier, cu oamenii pe portofolii ministeriale”, a spus Nechifor.

El a mai spus că şi o eventuală coaliţie cu şase-şapte actori, partidele aflate acum în opoziţie, pentru formarea unui nou guvern este o situaţie foarte complicată.

Nechifor a atras atenţia că nici nu s-a uscat tuşul pe ştampilele de vot şi că a început deja scandalul politic după ce preşedintele PNL Ludovic Orban a vorbit de taxarea IT-iştilor, preşedintele USR, Dan Barna, a venit cu propunerea căsătoriilor homosexualilor, iar preşedintele PLUS, Dacian Cioloş, a venit cu alte propuneri.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: