Cursa aeriană Memmingen – Suceava a aterizat pe Aeroportul Suceava

> Oficiali din Suceava şi Cernăuţi au întâmpinat delegaţia germană sosită cu primul zbor

Primul zbor Memmingern-Suceava a avut la bord o delegaţie din Germania condusă de fostul preşedinte al regiunii Schwaben, Jurgen Reichert, cel care, alături de Gheorghe Flutur, a făcut demersuri în vederea deschiderii acestei curse aeriene care să lege Bucovina de Germania.

La sosirea primului zbor din Germania pe aeroportul sucevean, alături de Gheorghe Flutur, a fost prezent şi preşedintele Consiliului Regional Cernăuţi, Ioan Muntean, dar şi guvernatorul regiunii Cernăuţi, Mihail Pavel.

Delegaţiile din cele trei zone au făcut fotografii cu echipajul Wizz Air al cursei Memmingen – Suceava şi au discutat cu pasagerii care au venit cu acest zbor, majoritatea fiind mulţumiţi că pot veni acum mult mai uşor la Suceava.

Unul dintre pasageri i-a spus lui Gheorghe Flutur că a făcut două ore din Germania până la Suceava, dar că la vot la europarlamentare a stat opt ore.

Directorul Aeroportului Suceava, Ioan Măriuţa, a subliniat că această cursă aeriană nu se putea materializa fără sprijinul consistent al preşedinţilor regiunilor din Schwaben şi Suceava.

Reprezentanţii celor trei delegaţii au prezentat şi obiectivele lor într-o conferinţă de presă comună.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: