Zeci de amenzi împărţite de poliţiştii suceveni pe drumurile publice 

Zeci de conducători auto s-au transformat în pietoni, cel puţin pentru trei luni de zile, după ce permisele le-au fost reţinute de poliţiştii suceveni pe parcursul a trei zile de controale efectuate în traficul rutier de pe principalele drumuri din judeţ. Nu au fost uitaţi nici pietonii sau bicicliştii, şi ei numărându-se printre cei amendaţi. Preţ de două zile, lucrătorii Biroului Rutier Suceava şi colegii lor de la secţiile de poliţie rurală din cadrul Poliţiei Judeţului Suceava au organizat o acţiune punctuală pe raza de competenţă pentru disciplinarea conducătorilor de biciclete şi conştientizarea opiniei publice asupra dinamicii şi consecinţelor accidentelor rutiere produse de această categorie de participanţi la trafic. În cadrul acţiunii au fost aplicate 85 de sancţiuni contravenţionale în valoare totală de peste 32.000 lei, dintre care şase faţă de conducătorii de biciclete. Totodată au fost reţinute 17 permise de conducere şi au fost retrase două certificate de înmatriculare, ambele pentru lipsa poliţei de asigurare RCA. Biroul Rutier Suceava a organizat o acţiune punctuală şi pe linia disciplinării pietonilor şi a conducătorilor auto care nu acordă prioritate de trecere pietonilor angajaţi în traversarea regulamentară a drumului public, ocazie cu care au fost aplicate 29 de amenzi în valoare de totală de peste 8.000 lei şi au fost reţinute patru permise de conducere pentru neacordarea priorităţii trecerii pietonilor.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: