Atletism, Campionatele Internaţionale ale României

Sportivii pregătiţi de Erzilia Ţîmpău la CSM Rarăul Câmpulung Moldovenesc, printre medaliaţi

La sfârşitul săptămânii trecute, stadionul Cluj Arena a găzduit cea de-a 64-a ediţie a Campionatelor Internaţionale de atletism ale României. Dintre sportivii din judeţul nostru aflaţi pe tabloul de concurs, cea mai bună clasare a obţinut-o atletul Marius Musteaţă, de la CSU Suceava, care s-a clasat pe locul al doilea în proba de aruncare a greutăţii. O figură foarte frumoasă au făcut şi tinerele atlete de la CSM Rarăul Câmpulung Moldovenesc, pregătite de Erzilia Ţîmpău. Astfel, Talida Sfârghiu, Antonia Gabriela Bodnariuc şi Mădălina Elena Sârbu au încheiat în această ordine, pe locurile 3, 4 şi 5, cursa de 1500 de metri. Antonia Gabriela Bodnariuc a mai obţinut un loc 3 în cursa de 800 de metri, în vreme ce Mădălina Elena Sârbu a sosit a cincea la 5000 de metri, probă câştigată de Stella Rotto Jepkosgei, din Kenya.

„Este o performanţă remarcabilă pentru aceste fete aflate la vârsta junioratului, în condiţiile în care internaţionalele României se adresează seniorilor. Le felicit pentru rezultate, iar pe această cale doresc să mulţumesc pentru susţinere Consiliului Local din Câmpulung Moldovenesc şi primarului Mihăiţă Negură”, a declarat antrenoarea Erzilia Ţîmpău.

Tot la Cluj, Ştefan Mura, de la CSU Suceava, a terminat pe poziţia a patra întrecerea de la aruncarea discului, o probă încheiată cu succesul Alin Firfirică, cel mai bun atlet român al anului trecut, un sportiv care a fost legitimat până în această primăvară la gruparea studenţească suceveană.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: