Profesorul

„…Între bucuria dascălului de vocaţie, condeiul ascuţit al jurnalistului şi răbdarea cercetătorului născut, iar nu făcut…” i-a scris deunăzi, la aniversara zi de naştere, 11 din iunie, profesoara şi scriitoarea Mihaela Grădinariu, alături de urarea de „La mulţi şi neobosiţi ani!”, înscriindu-se într-un lung şir de urări şi gânduri de recunoştinţă care au curs din partea a mulţime de foşti elevi, foşti şi actuali colegi, a numeroşi cititori, telespectatori. Este de înţeles că fiecare dintre ei evocând, chiar şi nespuse în clipa aceea, emoţii, sentimente, învăţături, poveşti de neuitat, mereu de repetat. În ce mă priveşte, mă socotesc norocos să transmit public că l-am cunoscut din clasa a V-a, de când norocos am fost să-l am profesor de limbă şi literatură română în gimnaziu. Astfel că ulterior, la un liceu industrial, am parcurs literatura română de manual ca pe un itinerar de splendidă vacanţă. Astfel că, mai târziu, când am candidat la Facultatea de Litere şi Ştiinţe a USV, am fost admis fără să mai citesc un rând, căci cunoştinţele necesare erau deja acolo, din veche învăţătură şi din educate lecturi, făcute din curiozitate şi din plăcere. Iar mai apoi, ajuns timp de trei ani la catedră într-o şcoală gimnazială din Suceava, mi-a fost relativ simplu: am încercat să-mi copiez modelul! Iar aceasta e doar o scurtă, grăbită şi simplă mărturie menită a se a adăuga tuturor celorlalte despre profesorul Petru Tomegea.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: