Prima cursă de vacanţă Suceava – Tunisia a plecat ieri de pe aeroportul sucevean

> Sucevenii vor putea merge în excursie şi în Sahara

 Prima cursă de vacanţă Suceava – Tunisia a plecat, miercuri dimineaţa, de pe Aeroportul Suceava, având 171 de turişti la bord, gradul de încărcare fiind de 97%

Cursa charter este asigurată de compania tunisiană Nouvelair, cu un Airbus A 320, prin operatorul Amara Tour din Cluj-Napoca.

Directorul general al Amara Tour, Haithem Souani, a declarat că firma pe care o conduce este nouă, înfiinţată în 2017, dar că personalul angajat are experienţă vastă în operarea turistică. Dacă în 2018 firma s-a rezumat să opereze doar din Cluj-Napoca, din acest an s-a extins, în zona Moldovei fiind preferată Suceava, în principal pentru deschiderea de care au dat dovadă partenerii locali.

Partenerul local al Amara Tour, Vasile Nistor, a declarat la rândul său că piaţa turistică din Suceava se maturizează şi că sucevenii şi cei din regiune aleg Aeroportul Suceava pentru vacanţe.

El a spus că pentru destinaţia Monastir din Tunisia preţurile pornesc de la 400 de euro/persoană în regim all inclusive, la un hotel de 4 stele, preţurile incluzând şi zborul din Suceava, cu toate taxele incluse, respectiv transferul aeroport – hotel – aeroport şi bonusul ce constă în asigurări medicale şi storno pentru întreaga familie. În medie, costul pentru o familie cu un copil este de 1300 de euro/sejur.

Vasile Nistor a subliniat că Monastir este o destinaţie dinamică şi că de acolo se pot face excursii de două zile în Sahara sau se poate vizita capitala. El a constatat că tendinţa actuală a turiştilor nu mai este de a rămâne în resort, ci de a face excursii şi de a vizita locuri noi.

Haithem Souani a menţionat că firma oferă consultanţă în limba română pe toată perioada sejurului.

El a menţionat că s-au vândut deja 73% din locurile pentru acest sezon şi că vânzările de bilete continuă.

Prezent la conferinţa de presă, preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, a salutat această nouă destinaţie de pe aeroportul sucevean, arătând că Suceava se deschide către lume şi că este acum şi o poartă pentru nordul Africii.

El a spus că autorităţile judeţene caută şi alte destinaţii, dar a cerut operatorului de turism să aducă turişti în Bucovina. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: