Conducea, fără permis, maşina prietenului 

La vârsta majoratului, s-a ales cu un dosar penal după ce a fost prinsă conducând o maşină fără a deţine permis. Este vorba despre o tânără în vârstă de 18 ani din comuna Cornu Luncii care a fost surprinsă luni, în jurul orei 21.15, de o patrulă din cadrul Secţiei 7 Poliţie Rurală Mălini, plimbându-se la volanul unui autoturism pe strada Principală din localitatea de domiciliu. În urma verificărilor efectuate în bazele de date, oamenii legii au constatat că tânăra nu posedă permis de conducere, iar autoturismul i-a fost încredinţat spre a fi condus pe drumurile publice de un tânăr în vârstă de 23 de ani, din oraşul Liteni, care ştia că ea nu are permis de conducere. În cauză a fost întocmit dosar penal, tânăra fiind cercetată sub aspectul comiterii infracţiunii de „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere”, iar tânărul sub aspectul comiterii infracţiunii „încredinţarea unui vehicul pentru a fi condus pe drumurile publice unei persoane despre care ştia că nu posedă permis de conducere”, dosar ce urmează a fi soluţionat procedural. Nu este singurul caz de acest fel înregistrat în decursul a numai 24 de ore pe raza judeţului. Alţi doi adolescenţi, ambii în vârstă de 17 ani, au intrat în atenţia oamenilor legii după ce au fost prinşi la volan. Unul dintre ei, domiciliat pe raza localităţii Păltinoasa, a fost dibuit de un echipaj rutier din cadrul Poliţiei Municipiului Câmpulung Moldovenesc pe Calea Bucovinei din localitate, după ce maşina condusă de acesta a fost înregistrată rulând cu viteza de 76 km/h (+26 km/h faţă de limita legală), efectuând şi o manevră de depăşire neregulamentară pe marcajul pietonal. Celălalt, din Bosanci, conducând un autoturism pe DJ 208A, în afara comunei, nu s-a asigurat la efectuarea manevrei de depăşire, a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune frontală cu autoturismul condus regulamentar de un tânăr în vârstă de 29 de ani, din comuna Ipoteşti, în urma accidentului rezultând două victime transportate la spital.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: