Sindicaliştii donează tehnică de calcul copiilor cu dizabilităţi

Alianţa Sindicatelor din Învăţământ Suceava (ASIS), împreună cu Asociaţia Promotorii Bucovinei, Metropolitan Life şi United Way Romania, au donat Centrului Şcolar de Educaţie Incluzivă Suceava un număr de 10 laptopuri echipate complet şi o imprimantă multifuncţională, necesare dotării unui cabinet de limbi moderne. Conform celor implicaţi acţiunea face parte din proiectul „Dăruind vei dobândi”, aflat la cea de-a doua ediţie. Preşedintele ASIS, Giani Leonte, a ţinut să spună: „Ne bucurăm că Metropolitan Life şi Asociaţia Promotorii Bucovinei au găsit în noi un partener serios, pentru că, deşi ne cunoaştem de un an, au dorit să fim împreună şi la această a II-a ediţie a acestui proiect. Suntem bucuroşi să punem umărul şi să aducem zâmbetul pe chipul acestor copii. Consider că tehnologia, care acum ne copleşeşte prin mijloacele ei, poate contribui la dezvoltarea capacităţilor de comunicare ale copiilor cu cerinţe educaţionale speciale. Ne dorim să ducem mai departe acest proiect, el trebuie să aibă o continuitate şi cred că vom avea ocazia să revenim şi să facem şi alte lucruri frumoase pentru şcoala dumneavoastră”. După cum v-aţi prins era vorba tot de Centrul Şcolar de Educaţie Incluzivă, care pentru cei mai întârziaţi precum subsemnatul, se numea Şcoala Specială Nr.5 Burdujeni.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: