Poetul Mircea Lutic la Mica Patrie, pe unde sălăşluieşte duhul Arboroasei

Renasc din cântec tânăr, zbuciumat,

Purtând în suflet nobila făclie,

Senin şi primenit ca un soldat

Ieşit învingător din bătălie.

Aşa l-am văzut la Iordăneşti, la Baştina Luminii (mica sa Patrie), în miez de arminden, pe poetul Mircea Lutic. Poate mai mult liniştit decât zbuciumat, senin, primenit în verdele şi lumina de acasă, învingător în bătălia cu încercările destinului şi frământările lăuntrice s-a oprit în pridvorul vârstei jubiliare la un popas sentimental în leagănul de minuni al copilăriei. Mai sunt câteva zile până la finele lui Florar, când …„marţi după Duminica Mare”, maică-sa l-a adus pe lume. Consătenii, însă, au luat-o înaintea tuturor, grăbindu-se să fie primii la sărbătoarea celui care le poartă în lume „virtutea de obcină românească”, definit ca model de dăruire actului de creaţie şi „stâlp de boltă graiului matern”. Bucuroşi că pot să-l primească în casă nouă – frumoasa clădire a şcolii la care au visat câteva generaţii de copii – iordăneştenii i-au dăruit cele mai fericite momente, întruchipate într-o armonioasă amiază literară, de care au parte puţini din oamenii trecători prin această lume obsedată de bunuri materiale.

Alături de gazde, reprezentate de directorul Şcolii Medii nr.1, Florea Şapcă, şi primarul Gheorghe Lutic, misiunea de organizatori/animatori şi-au asumat-o preşedintele şi vicepreşedintele Societăţii „Mihai Eminescu”, Vasile Bâcu şi Nicolae Şapcă. În postura-i de consătean al onorificului invitat, firele lirice în covorul sărbătorii le-a urzit Nicolae Şapcă, şi el suflet de poet. Prin 1977, însă, pe când era elev în clasele primare scria compuneri într-o proză laconică şi realistă: „Visez să învăţ într-o şcoală nouă”. Peste ani, cu acelaşi vis nerealizat au absolvit şcoala copiii săi. După strădaniile atâtor generaţii, acum îşi vede aievea reveriile, alături de decanii de vârstă, născuţi încă în perioada românească.

E o mare fericire pentru copii să înveţe într-o clădire modernă, frumos amenajată, însă această bunăstare va dura pentru sufletele lor atât timp cât vor fi lăsaţi în fagurele limbii materne. Mircea Lutic, deşi a învăţat între pereţii vechii clădiri, se apropie de hotarul octogenar cu o impunătoare avere spirituală. Cărţile, distincţiile sale pe ogorul literaturii române ar completa de sus până jos un perete din muzeul şcolii. Le-ar fi avut oare, dacă legile din perioada actuală privind învăţământul şi limba de stat ar fi funcţionat în anii de ocupaţie sovietică?! Nu mă voi aprofunda în această întrebare retorică, dar nici s-o ocolesc nu pot când e vorba de-o personalitate reprezentativă pentru cultura românească din partea Bucovinei despărţită de Patria istorică. Doar când ne adunăm la Duminica Mare a valorilor naţionale, în primul rând ne gândim cu nelinişte să avem cui le lăsa moştenire.

Până acum elevii de la Şcoala Medie nr. 1 Iordăneşti au fost şi sunt crescuţi româneşte, „cu rădăcinile-n adâncul gliei”, aşa cum a răsunat şi genericul întâlnirii cu fiul satului, Mircea Lutic. Că sunt români cu crez neclintit se vede de departe, când apar gătiţi în portul naţional, vechi de sute de ani şi veşnic tânăr. Partea lor de cer la sărbătoarea distinsului consătean s-a oglindit în străbunul joc al Ciobănaşului, dansul Prosopului, recitalul din creaţia lirică a sărbătoritului, inspiratul montaj cu referinţe la opera poetului, pregătite în format electronic de profesoarele de română Marina Şapcă şi Irina Moscal. De-acum, în faţa prestigioaselor distincţii, printre care Ordinul onorific al României „Serviciul Credincios”, în grad de ofiţer, şi cea mai preţuită de Mircea Lutic distincţie – premiul Eminescu al Academiei Române (pentru volumul „Arminden cu heruvimi”), va sta titlul „Cetăţean de onoare al satului Iordăneşti”. Cinstea acordată de consăteni îi este nespus de scumpă, deoarece întâlnirea cu baştina e cea de-a doua bucurie după permanenta fericire de a-şi vedea nepoţii. Întocmai i-a intuit sentimentele una dintre cele mai îndrăgite voci de pe Valea Siretului, interpreta Elena Calancea, care, acompaniată de muzicantul Valentin Opaiţ, i-a cântat versurile „Limba maternă”, amintind că a debutat cu ele în capitala Marii Uniri, la Alba Iulia. Imnul consacrat baştinei, „Iordăneşti”, a răsunat în interpretarea lui Valentin Opaiţ.

Darul muzical l-a însufleţit pe poet să-şi cânte şi el versurile, dar în varianta ucraineană a regretatului său prieten Vitali Kolodii, dorind să accentueze asupra misiunii de a-şi răspândi valorile şi idealurile naţionale în spaţiul ucrainean. Amintirea devotatului prieten, pierderea căruia l-a lăsat aidoma unui cocor rănit, cu „ o aripă frântă”, a fremătat şi în mesajul preşedintelui organizaţiei regionale a Uniunii Scriitorilor din Ucraina, Vasil Djuran, prezent cu noutatea editării unei antologii consacrate jubiliarului, de vreo 160 pagini, ce cuprinde 70 de dedicaţii. La o antologie asemănătoare, dar cu un număr mult mai mare de prieteni, visează şi Mircea Lutic, în cohorta confraţilor de alt neam intrând de curând poetul Valerii Ţibulenko. Se pare că se înfiripează un nou tandem, Mircea Lutic debutând cu o traducere („Dialog în noapte”) din creaţia acestui poetul de limba rusă, pasionat de filosofie, dar mai ales de lirica lui Eminescu, Arghezi, Blaga…

Un simbolic buchet tricolor i-a adus din partea Patriei istorice şi a Consulatului General al României la Cernăuţi ministrul consilier Edmond Neagoe, care şi-a exprimat simpla bucurie de a-i strânge mâna şi a-l ruga să scrie mai departe, deoarece este „poetul din umbra lacrimii, care prin revelaţie liturgică a apropiat poezia de Dumnezeu”. „Ţăran neobosit pe ogorul limbii române, despre care circulă legende adevărate”, l-a numit Vasile Bâcu, neuitând şi de tradiţionalele-i epigrame. Preşedintele Uniunii Scriitorilor Români din Cernăuţi, poetul Ilie T. Zegrea, a evocat fericita ocazie de a-l cunoaşte, de a învăţa de la păstorul de litere şi secretarul general de redacţie care a fost Mircea Lutic la „Zorile Bucovinei”, aceleaşi nuanţe fiind evidenţiate de jurnalistul Vasile Carlaşciuc. Ilie Popescu a venit cu „Partea noastră de cer”, mărturisind chemarea de a pătrunde în misterul poeziei luticiene. O dedicaţie în versuri i-a adresat jurnalistul Marin Gherman. L-au curtenit cu gingăşie jurnalistele de la redacţia în limba română a radioului şi televiziunii regionale, Valentina Cârciu şi Cristina Gherdic (Andritskaia). Directorul Florea Şapcă, însoţit de premergătorul său Ion Bileţchi şi fostul primar Aurel Saviuc, ne-au condus în oaza de rai – casa mare şi muzeul şcolii, unde, printre relicvele adunate prin eforturile profesorului Vasile Ioneţ, predomină duhul secular al Arboroasei şi Tricolorul arcaşilor din Iordăneşti.

Referitor la jubileul omului de litere şi cultură Mircea Lutic am avea încă multe de spus din partea „Zorilor Bucovinei”, însă nicicând nu e târziu pentru un cuvânt de înălţare. Doar culesul de lauri sub lamura zilei jubiliare abia începe.

 MARIA TOACĂ

 Cernăuţi

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: