Istoricul Gică Manole, între bucovinenii ieşeni

Sâmbătă, 25 mai 2019, la Muzeul Municipal din Iaşi, a avut loc a XC-a Amiază culturală bucovineană. Vocile inspirate ale distinşilor invitaţi – conf. univ. dr. Alexandru Amititeloaie şi dr. Vasile Diacon, preşedintele filialei ieşene a Societăţii pentru Cultura şi Literatura Română în Bucovina – au fost motivate de subiectele incitante pe care le dezvoltă în cărţile sale istoricul Gică Manole: Ştefan cel Mare, Sfântul cel Mare al Românilor, 2012; Titu Maiorescu. Omul politic, 2014; Apocalipsa după Stalin, 2017; Drumul României spre catastrofă, 2017; Mihai Eminescu şi evreii, 2017; Corneliu Zelea Codreanu, un Om al Istoriei Mari, 2018; 1918, anul mântuirii neamului românesc, 2018; Mihai Eminescu despre Bucovina şi Basarabia, 2018.

Într-o succintă prezentare, Vasile Diacon observă că autorul nu e la prima descindere în capitala Moldovei şi că de această dată „a venit cu o desagă de cărţi, ca şi badea Cârţan”. Îl leagă o prietenie de mulţi ani cu acest împătimit al lecturii şi al scrisului, încă din perioada studenţiei la Universitatea „Al. I. Cuza” din Iaşi: „Gică Manole nu scrie doar pentru a-şi împlini o pasiune, el consideră o datorie de a împărtăşi valorile istoriei naţionale şi în acest sens stau mărturie preocupările şi intervenţiile sale publice: un ciclu de prelecţiuni la care istoricul a conferenţiat despre Ştefan cel Mare, în 2010, la Iaşi; o lansare de carte la Londra – o oportunitate specială de a vorbi românilor de acolo despre istoria noastră; o prezenţă constantă la televiziune ca istoric, îndeosebi prin emisiunile cu mare audienţă de la postul „Apollonia”, realizate de Al. Amititeloaie. Impresionanta bibliotecă personală a lui Gică Manole, pasiunea şi eforturile mari în documentare relevă o trăsătură distinctă a autorului, pentru care cărţile trebuie să aibă în vedere, mai presus de orice, adevărul bazat pe documente şi fapte atestate istoric”.

Vasile Diacon şi-a continuat intervenţia referindu-se la câteva din lucrările expuse: „În Eminescu despre Bucovina şi Basarabia sunt surprinse adevăruri flagrante despre toate înţelegerile oculte, motivaţiile false şi, deopotrivă, mituirea Înaltei Porţi şi a mareşalului rus Rumianţev de către ambasadorul austriac Thugut, pentru vânzarea acelei părţi din trupul Moldovei, în 1774. Desecretizarea arhivei austriece după o sută de ani a permis să se vadă în adevărata ei lumină „Răpirea Bucovinei”. Gică Manole a adunat tot ce a publicat Eminescu despre Bucovina şi Basarabia, creând o imagine clară pentru viziunea poetului naţional în această privinţă. Interesante sunt şi consideraţiile despre originea bănăţeană în parcursul familiei acestuia. Titu Maiorescu. Omul politic reprezintă teza de doctorat a lui Gică Manole şi este încă o dovadă a acribiei ce caracterizează lucrările sale. E o muncă uriaşă în toate aceste cărţi în care a ţinut să scoată în evidenţă realităţile istorice. Apocalipsa după Stalin poate fi pusă în legătură cu deosebita consideraţie şi colaborarea caldă cu marele istoric ieşean Gh. Buzatu, care ţinea adeseori conferinţe la Botoşani şi în alte locuri, vorbind despre consecinţele Pactului Ribbentropp-Molotov”.

Pentru Alexandru Amititeloaie, istoricul Gică Manole „e un prieten cu care împărtăşeşte aceleaşi valori”. Apreciază îndeosebi felul cum acesta susţine prin forţa argumentaţiei şi a documentelor aspecte concludente pentru recunoaşterea şi reconsiderarea unor personalităţi, stigmatizate pe nedrept: „Tendinţa de a obstrucţiona omagierea unor figuri politice sau culturale, fie că e vorba de Ion Antonescu, Vintilă Horia sau Valeriu Gafencu, poate fi catalogată ca un act de cenzură, astfel încât este de admirat curajul lui Gică Manole, ale cărui cărţi poartă titluri îndrăzneţe”. Alexandru Amititeloaie îi citează pe Milan Kundera („Dacă vrei să ucizi un popor, suprimă-i memoria”) şi pe Ioan Scurtu („Există un plan de ştergere a identităţii naţionale româneşti”), subliniind meritul autorului, care „se luptă cu antiromânismul, cu pleiada de istorici cu genă antiromânească şi agresivă, ce nu se reţin a denigra personalităţi de prim rang precum Ştefan cel Mare şi Alexandru Ioan Cuza”. „Gică Manole – observă vorbitorul – nu consideră perioada interbelică sub semnul democraţiei, ci mai degrabă un drum spre catastrofă. Regalitatea, alegerile, le prezintă obiectiv, arătând manevrele antinaţionale din perioada lui Carol al II-lea (1930-1940). Este cu atât mai important şi necesar să menţinem trează conştiinţa naţională în vremurile pe care le trăim, când istoria este ţinta unor atacuri agresive. Imperiul Habsburgic de altădată îmbracă forme noi prin controlul asupra unor ramuri vitale ale economiei naţionale, iar legile strâmbe merg până la dezincriminarea articolului din Codul Penal referitor la denigrarea ţării”.

Mulţumind pentru atenţia de care s-au bucurat cărţile sale, Gică Manole declară că acestea sunt expresia respectului şi a dragostei de neam: „Modelele mele morale sunt Iisus Hristos, Nicolae Bălcescu, Avram Iancu şi toţi cei care s-au dăruit neamului”. Timpurile actuale le consideră alienate, lipsite de consistenţă morală: „Tot ce-am scris poartă pecetea autenticităţii sufletului meu. Rostirea adevărului este suprema dovadă de credinţă, iar acum, ca şi altădată, nu mă dezic de ideile şi idealurile românităţii pe care le-am împărtăşit cu Vasile Diacon, Alexandru Amititeloaie, şi pentru care l-am venerat pe Gheorghe Buzatu, căruia i-am dedicat volumul Apocalipsa după Stalin, în care evenimentele care au prefigurat sfâşierea ţării apar într-o cu totul altă lumină decât tot ce s-a scris până acum”. Criza istorică pe care o trăim astăzi este marcată, în opinia lui Gică Manole, şi de fariseismul celor responsabili de destinele noastre, urmărindu-se, în fapt, să abandonăm memoria şi implicit conştiinţa românească: „Biserica ar trebui să sădească modelul moral al lui Iisus din Nazaret, să releve dimensiunea tragică a momentului naţional. Comunicarea este cu atât mai importantă pentru a rămâne fideli valorilor identitare. Altfel, după alte câteva decenii de postmodernism, memoria poate muri şi odată cu ea şi esenţa spirituală a neamului”. 1918 – afirmă istoricul – este cartea în care n-a preluat niciun model, doar documentele, iar lucrarea este un omagiu adus celor ce stau la temelia ţării cu sacrificiul unui milion de morţi, precum cei care au luptat la Mărăşeşti pentru libertate: „Paradigma etică şi morală implică respectul dincolo de omenesc pentru cei care, murind, ne-au dat demnitate”. Gică Manole a anunţat apariţia unui nou volum – Eminescu despre Dobrogea şi Transilvania – întrucât, conchide el, „nimeni nu-ţi dă o lecţie mai sfântă ca Mihai Eminescu şi nimeni nu are voie să se joace cu istoria unui popor”.

Mihai Ştefan Focşa, în calitatea sa de preşedinte al Ligii Culturale pentru Unitatea tuturor Românilor, filiala Vaslui, apreciază valenţele patriotice ale scrierilor lui Gică Manole, menţionând totodată calendarul activităţilor preconizate cu Asociaţia „Prietenii Istoriei” şi „Asociaţia Veteranilor de Război din Republica Moldova”, urmând a face şi un parastas la biserica ctitorită de Ion Antonescu la Vaslui.

Comandorul Mihai Batog-Bujeniţă, preşedintele Asociaţiei Literare „Păstorel” din Iaşi, remarcă respectul pentru adevăr conţinut în scrierile lui Gică Manole: „Din păcate, profeţiile leniniste despre dispariţia conceptului de stat naţional tind să se împlinească şi odată cu aceasta vine şi ştergerea memoriei naţionale. Lucrările istoricului vor rămâne însă ca o temelie şi un semn binecuvântat al dăruirii generoase pentru neamul românesc”.

Jurnalistul şi scriitorul Dan Teodorescu califică la superlativ discursul profesorului Gică Manole şi îi sugerează să scrie şi despre eroismul românilor pe frontul de vest, despre care confirmă jurnalul de campanie al tatălui său.

Profesorul Ioan Ciochină Barbu admiră devotamentul şi conştiinţa misionară ale lui Alexandru Amititeloaie şi Gică Manole, iar exemplul acestora trebuie să fie îndemn pentru a ne opune oricăror tendinţe de răstălmăcire a istoriei naţionale.

Scriitorul Sorin Cotlarciuc, evocând sfârşitul tragic al românilor masacraţi la Fântâna Albă în 1 aprilie 1941, a recitat un sonet din cartea sa, Iconarul de cuvinte: „E-un catafalc altaru-ntreg de cruci/ Şi temniţă-i sub ierburi împietrite,/În veci n-au tihnă oasele jertfite,/Sinistre-s casele din vălătuci.

Despre comemorarea de la Fântâna Albă de anul acesta a vorbit şi secretarul filialei ieşene a SCLRB Nicolae Chiţan, iar Vasile Diacon a informat despre un moment special petrecut la biserica din Breazu, de lângă Iaşi, unde preotul cărturar Cătălin Gabriel Coroamă, originar din Bucovina, promovează respectul pentru valorile românităţii creştine în comunitatea pe care o păstoreşte. Preşedintele Vasile Diacon a propus ca subiectele „Fântâna Albă”, „Răpirea Bucovinei” şi „Aniversarea Unirii” să devină teme permanente în conferinţele anuale susţinute în cadrul Societăţii pentru Cultură. În acelaşi registru al memoriei s-ar impune şi organizarea unor excursii în locurile istorice din partea înstrăinată a Bucovinei.

Discursul incendiar al lui Alexandru Amititeloaie, cuvintele şi lucrările lui Gică Manole îi amintesc lui Vasile Diacon de îndemnul patriotic al lui Simion Bărnuţiu: „Eu nu m-am temut a scrie, tu nu te teme a ceti!”

Victor Iosif

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: