Lupte greco-romane, Campionatul Naţional juniori II

Sportivii suceveni au confirmat din nou faptul că au valoare

Sportivii din judeţul Suceava, cei din Bacău şi cei Botoşani au dominat turneul final al Campionatului Naţional Individual de Lupte Greco-Romane pentru juniori II (cadeţi), care a avut loc la Constanţa, competiţie care a adunat la start 170 de luptători. Sportivii moldoveni au câştigat toate cele 10 categorii din concurs.

Dintre sportivii de la Liceul cu Program Sportiv Suceava, pregătiţi de antrenorii Valerică Gherasim şi Andrei Bolohan, la categoria 65 de kilograme, Ioan Bălan a reuşit să câştige titlul de campion naţional al României. De altfel, Ioan Bălan este şi în lotul naţional pentru Campionatul European de cadeţi, competiţie ce va avea loc în această lună în Italia, dar şi pentru Festivalul Olimpic al Tineretului European, ce va avea loc în luna iulie în Azerbaidjan.

La categoria 92 de kilograme, Cosmin Mihalache a reuşit să câştige medalia de aur, el fiind în lot doar pentru europene, deoarece la FOTE sunt categorii până-n 65 de kilograme. Al treilea sucevean medaliat a fost Bogdan Pop, care a luat locul 3 la categoria 60 de kilograme, una superioară faţă de cea la care luptă în mod normal. Bogdan Pop este şi el în lotul naţional pentru Campionatul European de cadeţi şi pentru Festivalul Olimpic al Tineretului European.

„A fost o competiţie cu meciuri foarte disputate, în care luptătorii din Suceava, Rădăuţi, Bacău şi Botoşani au câştigat toate medaliile de aur. Mulţumim pentru sprijinul acordat conducerii şi profesorilor de la LPS, Primăriei şi Consiliului Local Suceava, Inspectoratului Şcolar Suceava, firmei Harivex, lui Caba Sevi, de la Bar Restaurant Melody, lui Valentin Stănuţ, George Andronic şi tuturor celor ce sunt alături de noi”, a declarat profesorul Valerică Gherasim.

De la Rădăuţi, Gheorghiţă Şcheul a câştigat aurul la 45 de kilograme şi va participa alături de suceveni la cele două competiţii europene. Finala categoriei 110 kilograme s-a disputat între doi rădăuţeni, David Grigorean câştigând medalia de aur, iar Alexandru Ciocan pe cea de argint. La 92 de kilograme, un alt rădăuţean, Andrei Roman, a terminat pe poziţia a treia a podiumului.

În clasamentul cluburilor, Bacăul a terminat pe locul întâi, LPS CSŞ Suceava pe 2 şi Rădăuţiul pe locul 3.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: