Lovitura de copită

 Nu intenţionam să zic nimic despre alegerile de duminica de 26 mai, însă Puterea politică a primit două lovituri de copită, previzibile de altfel, una la alegerile europarlamentare şi la referendum, iar a doua, luni: ditai Preşedintelui Parlamentului, ditai Preşedintelui celui mai puternic partid din România i-a fost confirmată sentinţa de 3 ani şi jumătate închisoare tocmai de către ICCJ. Iar confirmarea aceasta vine să întărească temeri populare mai vechi: la vârful puterii politice s-a cuibărit corupţia şi a înflorit hoţia. Şi pentru a se abate atenţia publică, au perceput cea mai perversă maşină de manipulat.

De altfel, în ultimii 2 – 3 ani ipocrizia devenise un fel de artă în actul de guvernare. A se înţelege că aşa cum în artă există capodopere, la fel de bine există şi monumente ale prostului gust. Şi aici nu este vorba de „Estetica urâtului” a unor Karl Rosenkranz, Umberto Eco…, fiindcă uneori frumosul se ascunde în sărăcie şi putregai, ci de ipocrizia politicianului majoritar, încrezut şi forţos care musai să se facă stăpân peste tot ce cuvântează şi mişcă, pe popor, pe insule, păduri şi afaceri. Totul trebuie să treacă prin mâna lui. Modelul peren şi universal al lui Ceauşescu.

Şi ca obligatoriu să treacă prin mâna lui, autocratul trebuie să aibă toate frâiele în mână, să mintă vârtos şi cu talent, trebuie să joace când rolul viteazului haiduc, al eroului justiţiar şi al salvatorului „românilor”, când rolul victimei. Ei, bine, nu s-ar fi întâmplat aşa mare dandana dacă minciunile şi manipulările, din ce în ce mai groase cu trecerea vremii, n-ar fi fost duse mai departe de slugi conştiincioase care nu îndrăznesc să privească lumina zilei decât din genunchi şi care ciugulesc fărâmiturile de la masa jupânului. Au sperat să poată ucide dorinţa de libertate, să sugrume democraţia în numele celor ce se prosternează în faţa unor idoli de doi bani. După care s-a intrat inevitabil în faza „am fost un dobitoc!”.

Or rezultatul categoric al alegerilor din duminica Samarinencei a pus punct pentru totdeauna ceauşismului şi ideii de lider providenţial, mesianic. Nu se putea ca România să mai continue drumul spre Nimic, nici ca partidele-găşti, construite fără democraţie internă în jurul unor berbanţi politici anacronici şi defazaţi, să nu respecte cererile cetăţenilor pentru adevăr şi dreptate, pentru bunăstare, să-şi bată joc de simţămintele celor mulţi care văd în statul de drept, Uniunea Europeană şi NATO izbăvirea de necazuri.

Ce i-a pierdut pe politicienii puterii a fost aroganţa, aerul tare al înălţimilor, credinţa că jilţul de conducător le dă dreptul să facă ce le vor muşchii, „fiindcă putem”. Numai că sintagma aceasta şi gazarea protestatarilor paşnici din 10 august, anul trecut, i-a făcut pe poporeni să-şi întoarcă faţa de la actuala putere şi de la partidele majorităţii de guvernământ, iar voturile i-au aşezat pe toţi unde le e locul.

Unii comentatori ai fenomenului politic românesc au considerat că e începutul sfârşitului pentru social-democraţie, dar realitatea e alta: bazinul electoral al stângii româneşti a fost doar diminuat şi dispariţia sa ar însemna o adevărată revoluţie a mentalităţii, care, să recunoaştem, nu e posibilă peste noapte. Şi apoi bazinul stângii europene este şi va fi puternic în continuare şi asta intră într-o anume normalitate politică. Adevărat este că în câteva ţări membre ale UE partidele vechi, stângiste, au dispărut, dar mesajul le-a fost preluat de alte mişcări politice, unele extremiste şi naţionaliste sau suveraniste. Dar asta nu înseamnă dispariţie, ci o altă formă, una mai riscantă, a bătăliei politice.

Fireşte că PSD se va schimba, dacă nu acum, în lunile, anii următori. Cu cât mai repede, cu atât mai bine. Însă acest mod băţos, netransparent şi nedemocratic al vieţii interne de partid, aspru condamnat de electorat, nu va mai fi posibil. La fel cum maşinăria de partid bazată pe oficine mediatice manipulatoare nu va mai da acelaşi randament fără banii din furăciuni.

Sunt câteva realităţi de care va trebui să se ţină seama: aproape că nu există familie în România care să nu aibă reprezentaţi plecaţi la muncă în ţări cu tradiţie democratică şi acolo au învăţat civismul, implicarea. Iar de la ei a ajuns tocmai în zonele noastre sărace, bazinul electoral al stângii. Asta da, revoluţie!

Print Friendly, PDF & Email

Comentariul dvs.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: