Competiţiile aplicativ-militare şi sportive la nivelul colegiilor naţionale militare

Locul I pentru elevii Colegiului Naţional Militar „Ştefan cel Mare”

La Colegiul Naţional Militar „Ştefan cel Mare” din Câmpulung Moldovenesc s-au încheiat Competiţiile aplicativ-militare şi sportive la nivelul colegiilor naţionale militare. Locul I a fost ocupat de Colegiul Naţional Militar „Ştefan cel Mare”, care a înregistrat cea de-a 25-a victorie din cele 47 de ediţii. Prin urmare, cupa transmisibilă rămâne anul acesta la elevii militari câmpulungeni!

Au fost 5 zile încărcate de adrenalină, emoţie, motivaţie, efort şi ambiţie. Competiţia a fost strânsă între Colegiul Naţional Militar „Ştefan cel Mare” şi Colegiul Naţional Militar „Dimitrie Cantemir” din Breaza, care în final s-a clasat pe locul al II-lea, la doar 2 puncte diferenţă faţă de câmpulungeni. Locul al III-lea a fost ocupat de sportivii de la Colegiul Naţional Militar „Mihai Viteazul” din Alba Iulia, fiind urmaţi de Colegiul Naţional Militar „Tudor Vladimirescu” din Craiova şi Colegiul Naţional Militar „Alexandru Ioan Cuza” din Con-stanţa.

Pe parcursul competiţiei organizate de Statul Major al Forţelor Terestre, loturile colegiilor militare au dovedit că ştiu să se bucure de victorie şi să recunoască meritul adversarilor atunci când este cazul. La finalul întrecerilor toţi participanţii sunt de fapt câştigători pentru că au trăit experienţe inedite şi au legat prietenii de neuitat.

Impresii în urma competiţiilor

La finalul probei de atletism 1.500 de metri plat, elevul sergent major Mihai Iurea de la colegiul câmpulungean a făcut un gest de camaraderie faţă de colegul lui, elev caporal Alexandru Flocea: şi-a aşteptat coechipierul, l-a luat de mână şi au adus împreună victoria Colegiului Naţional Militar „Ştefan cel Mare”. Emoţiile au fost atât de puternice încât întreaga galerie a izbucnit în aplauze. „Abia după ce treci linia de sosire simţi că toată munca şi efortul depus au meritat. După 4 ani şi 4 spartachiade, tot ce îţi mai rămâne este să spui: Acesta am fost eu, atletul Mihai Iurea, în cea mai bună variantă a mea!”

Elev fruntaş Costel Miholca, de la Colegiul Naţional Militar „Alexandru Ioan Cuza” din Constanţa, a afirmat că „atletismul nu este doar un capriciu şi de fiecare dată doreşte să evidenţieze acest lucru. Cel mai important lucru este să lupţi şi să nu renunţi niciodată.”

„Am ales baschetul, deoarece îmi plac sporturile de echipă. Victoria unui meci nu stă doar în mâinile tale, ci în mâinile întregii echipe. Nu se compară nimic cu efortul depus de întreaga echipă” a menţionat elev caporal Marian Pană de la Colegiul Naţional Militar „Tudor Vladimirescu”

Manifestarea a fost organizată de Biroul Educaţie Fizică din cadrul Statului Major al Forţelor Terestre şi se adresează elevilor din cele cinci colegii militare din ţară: „Mihai Viteazul” Alba Iulia, „Dimitrie Cantemir” Breaza, „Tudor Vladimirescu” Craiova, „Alexandru Ioan Cuza” Constanţa şi „Ştefan cel Mare” Câmpulung Moldovenesc.

La festivitatea de premiere au participat general de brigadă Mircea Gologan, comandantul Bigăzii 81 Mecanizată „General Grigore Bălan” din Bistriţa, colonel Daniel Banu, Statul Major al Forţelor Terestre, comandanţii colegiilor militare din Breaza şi Alba Iulia, primarul municipiului Câmpulung Moldovenesc, reprezentanţi ai Biroului Educaţie Fizică şi antrenori.

GEORGIANA LUPU, foto: MIRUNA MODIGA, LAURENŢIU SBIERA

 

Clasament general

Locul I – Colegiul Naţional Militar „Ştefan cel Mare”, 89 puncte;

Locul al II-lea – Colegiul Naţional Militar „Dimitrie Cantemir”, 87 de puncte;

Locul al III-lea Colegiul Naţional Militar „Mihai Viteazul”, 74 de puncte;

Locul al IV-lea Colegiul Naţional Militar „Tudor Vladimirescu”, 61 de puncte;

Locul al V-lea Colegiul Naţional Militar „Alexandru Ioan Cuza”, 42 de puncte.

Atletism

Locul I – Colegiul Naţional Militar „Dimitrie Cantemir”, 28 puncte;

Locul al II-lea – Colegiul Naţional Militar „Ştefan cel Mare”, 22 puncte;

Locul al III-lea – Colegiul Naţional Militar „Mihai Viteazul”, 19 puncte;

Locul al IV-lea – Colegiul Naţional Militar „Tudor Vladimirescu”, 16 puncte;

Locul al V-lea – Colegiul Naţional Militar „Alexandru Ioan Cuza”, 13 puncte.

Baschet

Locul I – Colegiul Naţional Militar „Ştefan cel Mare”, 16 puncte;

Locul al II-lea – Colegiul Naţional Militar „Mihai Viteazul”, 12 puncte;

Locul al III-lea – Colegiul Naţional Militar „Dimitrie Cantemir”, 10 puncte;

Locul al IV-lea – Colegiul Naţional Militar „Tudor Vladimirescu”, 8 puncte;

Locul al V-lea – Colegiul Naţional Militar „Alexandru Ioan Cuza”, 6 puncte.

      

Handbal

Locul I – Colegiul Naţional Militar „Ştefan cel Mare”, 16 puncte;

Locul al II-lea – Colegiul Naţional Militar „Mihai Viteazul”, 12 puncte;

Locul al III-lea – Colegiul Naţional Militar „Tudor Vladimirescu”, 10 puncte;

Locul al IV-lea – Colegiul Naţional Militar „Dimitrie Cantemir”, 8 puncte;

Locul al V-lea – Colegiul Naţional Militar „Alexandru Ioan Cuza”, 6 puncte.

Volei masculin

Locul I – Colegiul Naţional Militar „Dimitrie Cantemir”, 16 puncte;

Locul al II-lea – Colegiul Naţional Militar „Mihai Viteazul”, 12 puncte;

Locul al III-lea – Colegiul Naţional Militar „Ştefan cel Mare”, 10 puncte;

Locul al IV-lea – Colegiul Naţional Militar „Tudor Vladimirescu”, 8 puncte;

Locul al V-lea – Colegiul Naţional Militar „Alexandru Ioan Cuza”, 6 puncte.

Volei feminin

Locul I – Colegiul Naţional Militar „Ştefan cel Mare”, 16 puncte;

Locul al II-lea – Colegiul Naţional Militar „Mihai Viteazul”, 12 puncte;

Locul al III-lea – Colegiul Naţional Militar „Dimitrie Cantemir”, 10 puncte;

Locul al IV-lea – Colegiul Naţional Militar „Tudor Vladimirescu”, 8 puncte;

Locul al V-lea – Colegiul Naţional Militar „Alexandru Ioan Cuza”, 6 puncte.

Tenis

Locul I – Colegiul Naţional Militar „Dimitrie Cantemir”, 15 puncte;

Locul al II-lea – Colegiul Naţional Militar „Tudor Vladimirescu”, 11 puncte;

Locul al III-lea – Colegiul Naţional Militar „Ştefan cel Mare”, 9 puncte;

Locul al IV-lea – Colegiul Naţional Militar „Tudor Vladimirescu”, 7 puncte;

Locul al V-lea – Colegiul Naţional Militar „Alexandru Ioan Cuza”, 5 puncte.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: