Voi începe prin a readuce aminte sucevenilor, şi nu doar lor, de un material publicat cu ceva mai multă vreme în urmă în paginile ziarului nostru, când Alcoolicii Anonimi din Suceava de-abia făcuseră 15 anişori: „Puţini ştiu că, de mai multă vreme, la Suceava există Grupul Alcoolicilor Anonimi «Speranţa». E adevărat, când aud de «alcoolici anonimi», mulţi râd ca proştii şi se gândesc la faptul că sunt unii care beau pe ascuns. Greşit. Grupul Alcoolicilor anonimi este format din nişte oameni care au conştientizat că alcoolismul este o boală şi încearcă să scape de ea. De aceea au promovat terapia de grup şi, culmea, au avut şi succes. Pentru a deveni membru al grupului «AA», cum i se spune prescurtat, îţi trebuie doar voinţa de a nu te lăsa de consumat alcool. Nu se percepe niciun fel de cotizaţie, taxă de înscriere sau vreo sponsorizare, Grupul finanţându-se prin contribuţii proprii. De menţionat că nu este afiliat la niciun fel de cult religios, nu sprijină şi nu susţine nicio cauză iar scopul este acela de a-i ajuta pe alţi alcoolici să ajungă la abstinenţă, fără să-i ia «cu arcanul». Care vrea, vrea. Constantin, fondatorul Grupului, a spus că, la ora actuală, mai sunt doar 26 de persoane active, deşi de-a lungul timpului au trecut vreo câteva sute. Tot el a precizat că mai sunt alţii care nu mai frecventează şedinţele, dar au rămas abstinenţi iar alţi 14 au decedat ori din cauza bolilor, ori a vârstei înaintate”.
Revenind în actualitate, mai zilele trecute, Grupul AA „Speranţa” din Suceava, membru al Asociaţiei „Alcoolicii Anonimi” din România, a împlinit 18 ani de existenţă. Cu această ocazie (e majorat, ce Dumnezeu!) au fost invitaţi la aniversare membri şi de la alte grupări similare din Iaşi, Bacău şi Piatra Neamţ, precum şi oficialităţi. În total au participat doar vreo 70 de persoane. Printre ele s-au numărat un reprezentant al Direcţiei de Sănătate Publică, precum şi fiica, şi soţul doamnei doctor Victoria Ioana Loreley Haşovschi, fostă directoare a Spitalului de Psihiatrie Burdujeni, Suceava, aceştia din urmă transmiţând un mesaj din partea doamnei doctor. Îmi permit să o citez pe doamna doctor: „La frumoasa aniversare de 18 ani nu mă voi rezuma la a vă ura doar la mulţi ani. Dacă stau bine şi mă gândesc, Dumneavoastră ajungeţi acum la vârsta majoratului. O vârstă frumoasă, a responsabilităţii şi a maturităţii. Am avut bucuria să vă fiu alături când aţi pornit la drum şi apoi, an de an, să vă urmăresc de la distanţă cum creşteţi. Aţi parcurs un drum lung, dificil, plin de suişuri şi coborâşuri, dar iată-vă aici, la minunata vârstă de 18 ani, pregătindu-vă pentru cei mulţi care urmează. Drumul dumneavoastră şi progresele pe care le-aţi făcut şi la care, parţial, am fost martoră sunt dovada cea mai frumoasă şi mai puternică a faptului că dependenţa nu ne defineşte. Adevăratele valori care ne definesc sunt omenia, capacitatea de întrajutorare, speranţa, credinţa, dar şi puterea de a ne autodepăşi sprijinindu-ne unii pe alţii. Sunt mândră de frumoasa familie pe care aţi format-o de-a lungul anilor, o familie unită, puternică, gata oricând să ajute şi să susţină. Nimeni nu e ferit în viaţă de încercări, dar nu toţi au puterea de a se ridica deasupra valului care i-a cuprins. Ştiu că viaţa nu e uşoară şi că vă confruntaţi permanent cu probleme pe care alţii nu le cunosc şi nu le înţeleg, ceea ce face ca eforturile constante pe care le faceţi să fie mai mari şi mai importante decât ale unor oameni lipsiţi de suferinţe. Prin grija de sine şi de aproape, prin voinţa, rezilienţa şi curajul de a vă gestiona frumos, zi după zi, prin puterea de a vă lupta cu dumneavoastră înşivă şi cu toate adversităţile, de a accepta ceea ce nu poate fi schimbat şi a schimba în bine ceea ce este posibil, prin credinţa de nestrămutat că fără Dumnezeu nimic nu este posibil, dumneavoastră reprezentaţi adevărate modele de putere, de rezistenţă şi, de ce nu, dovada că în orice moment ne putem schimba viaţa şi o putem contura frumos şi cu un sens profund. Nu finalul este scopul vieţii, ci drumul, iar drumul e o continuă provocare. Vă mulţumesc că mi-aţi oferit ocazia de a pune o cărămidă la temelia a ceva atât de însemnat, atât de frumos, atât de puternic. O familie a oamenilor puternici, transformaţi şi valoroşi. Vă asigur de preţuirea mea şi îmi doresc să nu vă abateţi de la ceea ce v-aţi propus şi să aveţi o viaţă satisfăcătoare şi împlinită. Dumnezeu să ne ajute!”.
Cam atât despre „majorat”. Care citeşte e bine. Care citeşte şi înţelege e şi mai bine.
Comentarii