Izvoarele Sucevei

Sub influenţa alcoolului şi fără permis, accidentat pe un ATV neînmatriculat

În jurul orei 18.45, miercuri, în timp ce conducea ATV-ul pe DJ 175 din comuna Izvoarele Sucevei, un localnic de 38 de ani, aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, s-a dezechilibrat şi a căzut pe carosabil. Potrivit IPJ Suceava, în urma impactului a rezultat rănirea conducătorului ATV-ului. Ulterior, el fost transportat la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale.

În urma verificărilor efectuate în bazele de date, poliţiştii au constatat că bărbatul nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie auto, iar ATV-ul nu era înmatriculat.

Totodată, întrucât avea halenă alcoolică, conducătorul ATV-ului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,59 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunilor „vătămare corporală din culpă”, „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, „conducerea sub influenţa alcoolului” şi „punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat”. Dosarul va fi soluţionat procedural. (L.D.C.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: