Experienţă la Prislop

Nici acum nu cred că ştiu cum să-mi explic experienţa trăită la Mănăstirea Prislop. N-am ajuns acolo cu un scop anume, cu o dorinţă acerbă de a duce la îndeplinire un deziderat. De fapt nu a fost nici pe departe un obiectiv pe care să-l bifez la rubrica „realizări”. A fost doar o întâmplare, un hazard, de care încep să mă îndoiesc că există.

Indicatoarele abundau în a anunţa febril destinaţia Mănăstirii Prislop. Poate că ele sunt principala cauză a ieşirii din traseul propus, aşa că Ţara Haţegului ni se despuia privirii în cel mai firesc mod în care viteza maşinii ne permitea să o vedem din succesiunea de serpentine a drumului îngust. Mirarea ne încreţea fruntea pentru că în pustiul verdelui de vegetaţie deluroasă scăpată spre montan, în care existenţa umană nu se lăsa descoperită, să zărim pe marginea drumului tarabe cu flori, nicidecum extrase din peisajul înconjurător, ci mai degrabă cultivate în grădini sau sere, de aici sau de aiurea, şi care făceau notă discordantă cu sentimentul rostogolit peste noi de peisajul de o pură linişte verde.

Apoi drumul începea să se lăţească, iar mulţimea de maşini întâlnite în cale ne încredinţa că ne apropiem de ţintă. Şi, în cele din urmă, s-a dovedit că aşa şi este. O parcare imensă găzduia căruţele de metal sclipitor ale zilelor noastre. Aşa că ne-am încadrat şi noi în decor, descălecând pentru a intra pe poarta mănăstirii. Deşi ni se arăta un tărâm al reculegerii, nu am resimţit sentimentul de linişte cu care mă obişnuisem în alte locuri. Poate că mulţimea de pelerini îmi deturna acest sentiment? Lărgimea spaţiului interior să fi fost de vină în contradicţie cu intimitatea aşteptată? Forfota, deşi tăcută, era zgomotul care mă asedia în interior? Am căutat să-mi domolesc sentimentele şi să contemplu.

În spaţiul interior sunt construite mai multe clădiri cu rol de chilii sau corpuri administrative. Arhitectura modernă, apropiată de stilul brâncovenesc, de construcţie mult mai recentă decât biserica, contrastează ca stil, cât şi în cromatică. Lăcaşul de rugăciune este zidit din piatră brută, restauratorii dorind să lase privirii pelerinului această nuditate a peretelui primordial, renunţând la tencuială. Doar nişte vestigii ale îmbrăcăminţii de altă dată sunt lăsate intenţionat pe peretele vestic, deasupra intrării, din simplul motiv că acestea conţin nume încrustate ale unor vechi vieţuitori ai mănăstirii.

Aflu că mănăstirea a fost ctitorită de Sfântul Nicodim între anii 1399-1405. El a copiat aici un Tetraevangheliar slavon, care este şi cel mai vechi manuscris cu dată sigură păstrat în România. Apoi Domniţa Zamfira, fiica lui Moise Vodă Basarab din Bucureşti, în sec. al XVI-lea, se tămăduieşte bând apă din izvorul mănăstirii şi, drept mulţumire, o restaurează, oferind multe danii. Stareţul de atunci al mănăstirii, Ioan, ajunge mitropolit şi-l va întâmpina în anul 1600, la Alba Iulia, pe Mihai Viteazul.

În sec. al XVI-lea, un vieţuitor al mănăstirii îşi alege viaţa ascetică şi-şi sapă în stâncă, în apropiere, o chilie. Biserica Ortodoxă Română îl canonizează, în anul 1992, sub numele de Sfântul Cuvios Ioan de la Prislop. Peştera este acum loc de pelerinaj şi după popasul de la mormântul părintelui Arsenie Boca, aflat în cimitirul mănăstirii, pelerinul poate alege să urce până la Casa Sfântului.

Ghidul turistic mai informează că în 1762, datorită refuzului călugărilor ortodocşi de aici de a trece la greco-catolicism, generalul Bukow, din ordinul împărătesei Maria Tereza, incendiază biserica, mănăstirea este jefuită iar călugării alungaţi. Unii se refugiază în Ţara Românească, dar doi sunt întemniţaţi. După 10 luni de închisoare, ieromonahul Efrem scrie un poem de 710 versuri dedicat acestui eveniment: „Plângerea Sfintei Mănăstiri a Silvaşului din Eparhia Haţăgului din Prislop”. Cineva îmi spune că după numele acestui general şi-a luat numele Dukatul Bucovinei, numit astfel de austrieci după ocuparea teritoriului din nordul Moldovei. Nu-l pot contrazice deşi am încercat să-l lămuresc că Bucovina înseamnă Ţara Fagilor. Zâmbetul lui ironic mă face să renunţ acordându-i acea doză de plauzibil.

Devenită mănăstire de maici în anul 1950, cunoaşte intense prefaceri şi reînnoiri sub îndrumarea părintelui Arsenie Boca. Multe din clădirile de incintă sunt construite personal de acesta. Însăşi clopotniţa de pe versantul din apropierea bisericii are amprenta sa arhitecturală, fiind o combinaţie între stilul maramureşean şi stilul bisericilor construite pe stâncă de pe Muntele Athos. Dar liniştea nu s-a aşezat peste acest loc, în 1959 fiind desfiinţată prin decretul 410, apoi reînfiinţată în 1976, iar în 1991 s-a înfiinţat Seminarul Ortodox de fete, cu durată de şcolarizare de 4 ani.

Deşi vremea era înspre asfinţit, lumea îşi ducea la îndeplinire ritualul pentru care venise. Oameni care îşi căutau calea tămăduirii priveau cu infinită încredere înspre zidul gri al bisericii, spre crucea de lemn de pe mormântul plin de flori al părintelui Arsenie Boca sau spre candela din peştera Sfântului Cuvios Ioan de la Prislop. Fiecare căuta câte o secundă de pioşenie parcurgând traseul dintre biserică, mormânt şi peşteră. Timpul se resemna în dărnicie pentru unii şi se zgârcea cu alţii. Sentimente contrarii se intersectau în lumina tot mai astenică a soarelui. Poate că forfota avea doza sa de cauzalitate. Nu ştiu dacă m-am putut reculege suficient pentru a-mi trezi gândurile lăuntrice. Am putut doar să privesc resemnat, distant, fără a căuta înţelegere spre revelarea unui sens, ci doar înţelegere către empatie. O desprindere firavă de eul ancorat în realitate, încăpăţânat să mă ţină mult prea precaut faţă de eliberarea firească a sinelui. De aceea sentimentele nu mi-au permis nici ieşirea în stratul logicii realităţii, nici evadarea în ireal. Prizonier între două lumi, am căutat drumul de întoarcere. Şi am revenit la peisajul despuiat în verde al Ţării Haţegului, singurul cuprins de certitudine. (GABRIEL TODICĂ)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: