Eveniment la USV:

Conferinţă despre „Dezvoltarea comunicării interculturale prin absorbţia fondurilor europene”

După primele două întâlniri organizate la USV de Facultatea de Litere şi Ştiinţe ale Comunicării, la care au fost invitaţi Mirela-Elena Adomnicăi, prefectul judeţului Suceava, şi comisar-şef de poliţie Ionuţ Epureanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava, directorul Biroului Regional de Cooperare Transfrontalieră Suceava, Cezar Grozavu, continuă seria dezbaterilor academice în domeniul comunicării şi relaţiilor publice din sistemul public administrativ, sectorul antreprenorial şi mass-media. Tema dezbaterii va fi: „Dezvoltarea comunicării interculturale prin absorbţia fondurilor europene”.

Potrivit organizatorilor, studenţii de la Specializarea Comunicare şi Relaţii Publice îşi vor îmbunătăţi cunoştinţele dobândite la orele de curs cu informaţii practice ce vor viza aspecte privind modalităţile şi procedurile de comunicare instituţională în cooperarea transfrontalieră, precum şi importanţa comunicării interculturale în absorbţia fondurilor europene, în vederea promovării iniţiativelor locale prin conceperea şi implementarea unor strategii care să contribuie la dezvoltarea comunităţilor implicate. Evenimentul va avea loc la Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava, în data de 29 mai 2019, ora 16, corpul A, etajul II, sala 206. (CRISTINA ADELINA CIOBANU)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: