Populişti în România?

Că politică în România se învaţă la locul de muncă şi se face după ureche este clar ca bună ziua pentru orice analist ori jurnalist independent şi de bună-credinţă, singurul lucru care contează fiind câştigarea prin orice mijloace a puterii. De aceea nu-mi vine a crede că partidul care a câştigat alegerile în 2016 ar fi unul populist deoarece populismul clasic presupune totuşi o ideologie, o anume proporţie între tradiţie şi inovaţie, între a satisface dorinţele prezente ale poporenilor şi viitorul formaţiunilor politice respective. Aşa că nu e cazul să vorbim de populişti în România. De demonstrat.

Dar ce este populismul european şi nu numai? Este un curent politic deloc nou, născut în SUA, ca mişcare politică a populiştilor rurali în a doua parte a sec. al XIX-lea, la fel şi în Rusia ţaristă, când se numea mişcarea narodnicilor, strămoşii bolşevicilor, iar la noi poporaniştii lui Constantin Stere, 1890, a căror ideologie e mult mai bine articulată decât aceea promovată azi de oficinele unor partide aşa-zis populiste de la noi sau de aiurea. În primii ani a fost o mişcare a oamenilor culţi, iar acum a intrat pe mâna unor personaje îmbătate de putere.

La început ideologia aceasta a adus un plus de dreptate şi omenie în politică: întoarcerea la popor, la valorile şi tradiţiile ţărăneşti nu era reacţionară în esenţa ei, atât numai că asocierea cu evoluţia societăţii şi progresul economic devenise – şi chiar a rămas – problematică pentru populişti. Sub nicio formă, însă, poporanismul lui Stere, nici Sămănătorismul lui Nicolae Iorga de mai târziu nu promovau necinstea şi şmecheria: lăudau virtuţile poporului, dar nimeni nu spunea oamenilor ce voiau ei să audă numai pentru a le fura votul.

Pentru că populismul contemporan asta face: minte şi manipulează în scop electoral, iar, odată ajunsă la guvernare, în cel mai bun caz, formaţiunea populistă lasă deoparte promisiunile şi respectă indicaţiile specialiştilor şi ale experţilor. Asta în ţările democratice. Chiar şi acolo, arareori populiştii au fost şi sunt decişi să pună în aplicare programe politice de emancipare socială, de dezvoltare a educaţiei şi modernizare a industriei. Uneori, forţaţi de împrejurări precum crizele sociale sau financiare, n-au încotro şi o fac, dar apoi urmează să piardă alegerile.

Or în România aşa-zişii populişti nu fac apel la tradiţii, la conservarea lor şi la educaţia în spirit tradiţional, ci şi-au pus eticheta populismului văzând succesul nesperat de care se bucură astfel de formaţiuni politice în Occidentul european. În schimb, ai noştri apasă ruşinos pe pedala naţionalismului vetust şi a suveranismului, mimând fără jenă dragostea clocotitoare şi grija paternalistă pentru poporeni, pentru viitorul lor, deşi până atunci n-au fost în stare de aproape nimic pentru ei. Cum au procedat? Au făcut un inventar al doleanţelor populare, iar în campania electorală le-au transformat în promisiuni cât mai gogoşate, toate dovedindu-se manipulatoare până la urmă.

Iată de ce nu pot crede că există populism în România şi mai degrabă aş apela la un termen de ocară: oportunism. Fiindcă toate aceste caracteristici expuse mai sus apar mai cu seamă în campanii electorale, atunci când nevoia de voturi frige la degete, chiar dacă se încearcă permanentizarea, prelungirea perioadelor electorale până când se plictiseşte întreaga populaţie. Cum se întâmplă în aceste zile.

Există câteva ţări din UE unde populismul, uneori în asociere cu iliberalismul şi antieuropenismul, a prins deja rădăcini, Polonia, Ungaria, apoi Italia, Franţa, Olanda, Anglia, Grecia… şi m-aş fi aşteptat ca aşa-zişii populişti ai noştri să se alăture acestora într-o construcţie europeană, numai că populiştii noştri nu beneficiază de niciun fel de credibilitate la nivel european, tocmai din motivele arătate mai sus.

Lasă că nici populiştii occidentali, unii aflaţi spre dreapta radicală, alţii spre stânga socialistă, nu au fost în stare să realizeze o alianţă semnificativă în Parlamentul European, vocile lor fiind disipate în alte alianţe conjuncturale. De aceea, presupunând că aşa-zişii populişti români îşi vor păstra actuala orientare, în loc de aceea socialistă, e greu de anticipat unde se vor afilia.

Print Friendly, PDF & Email

Un comentariu

  1. ROMÂN din ROMÂNIA says:

    Sunt curios cum ar fi notat PROFESORUL DE LIMBA ȘI LITERATURA ROMÂNĂ Tomegea, teza unui elev,care ar fi comentat ”Scrisoarea a-III-a” a lui Mihai Eminescu în acest mod:

    ”ai noştri apasă ruşinos pe pedala NAȚIONALISMULUI VETUST şi a suveranismului”.

    Hotărât lucru, excursia în Anglia v-a produs un rău ireparabil.
    AȚI FOST REPROGRAMAT NEUROLINGVISTIC.
    ”1984” scrie pe dumneavoastră.Păcat…

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: