Flash

Azi e sărbătoare creştinească şi nu ar trebui să scriu ce scriu. Dar când văd şi aud atâtea tâmpenii şi minciuni nu mă pot abţine. Fii atent ce zice badea Ion de la Prelipca, actualmente primar al municipiului reşedinţă de judeţ referitor la noul pod care poate să-i facă legătura de la Suceava direct spre vilă: „Luni dimineaţă am verificat lucrările la noul pod peste râul Suceava, cunoscut ca «Podul Unirii». Am convocat la faţa locului reprezentanţi ai constructorului, ai proiectantului şi dirigintele de şantier. Lucrările merg bine, sunt în grafic, s-a turnat fundaţia la prima culee, la prima pilă, iar acum se lucrează la cea dea doua pilă. Trebuie să finalizăm cât mai repede acest pod pentru a fluidiza circulaţia în zona comercială”. Drept este. Trebuiau două „pile” ca măcar să se mişte lucrările. Că nenea primarele n-a spus care au fost şi cele două „pile” pentru ca să aibă finanţare pentru o intenţie de pod e altă poveste. Oricum bate şi câmpii şi apele Sucevei. Bre, nu eşti în stare să renovezi ce-au făcut alţii decât blocând traficul în tot oraşul şi tu te dai cu ruj că ai început să construieşti un alt pod? O fi ea campanie dar e deja exagerat. Ba să mai spui şi că: „Ceea ce se întâmplă astăzi la podul care se repară în zona Bazarului ne arată cât de necesar este un pod nou”, depăşeşte limita penibilului. La ce se întâmplă i-aş spune „ghiveci”. Dar aş jigni şi reţeta culinară şi recipientul în care se ţin de obicei flori. În rest, aveţi grijă în trafic. De care trafic e treaba voastră. (COSMIN LEAHU)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: