Alături şi în sprijinul medicilor de familie

În fiecare an pe data de 19 mai se sărbătoreşte Ziua Mondială a Medicinei de Familie, la iniţiativa Organizaţiei Mondiale a Medicilor de Familie, începând cu anul 2010. În România, Societatea Naţională a Medicilor de Familie a sărbătorit pentru prima dată această zi în anul 2013, prin manifestări dedicate medicilor de familie.

Medicina de familie ocupă un loc foarte important în cadrul specialităţilor medicale, medicul de familie fiind cel mai apropiat şi cunoscând cel mai bine pacienţii pe care îi are în evidenţă.

Guvernarea actuală PSD – ALDE, prin Legea Bugetului pe anul 2019, a alocat o creştere a veniturilor medicinei primare cu peste 22% comparativ cu anul trecut, considerând în acelaşi timp că asigurarea serviciilor medicale corespunzătoare începând cu medicul de familie va decongestiona numărul mare de cazuri din spitale care pot fi tratate la domiciliu.

De asemenea, cabinetele medicilor de familie au beneficiat de scutirea acreditării de către Autoritatea Naţională de Management al Calităţii în Sănătate, ca măsură a debirocratizării sistemului.

Medicii de familie, începând cu anul 2019, pot deschide cel mult două puncte secundare de lucru în altă unitate administrative-teritorială, unde nu funcţionează un alt cabinet medical de specialitate de medicină de familie, dacă solicitantul asigură un program de funcţionare de minim 10 ore pe săptămână (prin modificarea art.75 din Legea 95/2006).

În calitate de deputat în Comisia pentru sănătate şi familie, dar şi în calitate de medic, voi fi în permanenţă alături de colegii din sistemul medical, încercând soluţionarea diverselor probleme din sistem. (MARICELA COBUZ)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: