La Frasin

Ministrul Muncii, Marius Budăi, s-a întâlnit cu circa 500 de pensionari suceveni

> Ioan Stan: PSD acordă o atenţie prioritară bunăstării celor de vârsta a treia

Ministrul Muncii şi Justiţiei Sociale, Marius Budăi, s-a întâlnit, joi, cu sucevenii de vârsta a treia, ca răspuns la invitaţia adresată de senatorului Ioan Stan, preşedintele Organizaţiei Judeţene PSD, şi a lui Mişu Gafencu, preşedintele OPSD Suceava.

La întâlnirea desfăşurată la Frasin, ministrul Marius Budăi a prezentat celor peste 500 de participanţi stadiul îndeplinirii măsurilor din programul de guvernare al PSD privind calitatea vieţii pensionarilor.

Potrivit PSD Suceava, Marius Budăi a arătat că, în ultimii 2 ani guvernarea PSD a asigurat, conform promisiunilor făcute, o creştere substanţială a punctului de pensie (de la 816 lei în 2016, la 1100 lei în 2018 şi la 1265 lei în septembrie 2019), o creştere substanţială a pensiei minime garantate (la 640 de lei în prezent, până la 704 lei în septembrie 2019 şi până la 775 lei în 2020).

El a prezentat şi alte măsuri luate în favoarea celor de vârsta a treia, precum neimpozitarea pensiilor mici şi scutirea de la plata contribuţiei pentru asigurarea de sănătate, creşterea gradului de accesibilitate la medicamente compensate cu 90% prin mărirea plafonului de venituri de la 700 de lei la 990 de lei.

De asemenea, ministrul a ţinut să pună capăt „speculaţiilor tendenţioase” promovate de reprezentanţii PNL şi USR în spaţiul public prin care aceştia încearcă să inducă ideea că această creştere a pensiilor nu este sustenabilă.

PSD Suceava susţine că ministrul ar fi demonstrat că acest lucru este posibil datorită măsurilor luate de Guvernul PSD: creşterea salariilor, creşterea record a numărului de salariaţi în ultimii 2 ani (cu peste 230000), scăderea record a şomajului (3,19%). Chiar şi fondul de pensii devine în 2019 excedentar.

În acelaşi timp, ministrul i-a asigurat pe cei prezenţi că procesul de calculare a pensiilor aflat în derulare va determina o creştere a veniturilor pensionarilor în marea majoritate a cazurilor şi nicio pensie nu va fi diminuată.

Preşedintele PSD Suceava Ioan Stan a mulţumit celor prezenţi pentru implicarea permanentă în activitatea Partidului Social Democrat şi a afirmat că este onorat şi bucuros că PSD acordă o atenţie prioritară bunăstării celor de vârsta a treia – cei care, în definitiv, au contribuit esenţial la construirea României de azi şi mai ales au făcut posibilă, acum 30 de ani, instalarea democraţiei şi a liberei exprimări în România, iar acest fapt ar trebui să fie conştientizat în primul rând de generaţiile tinere care se bucură de toate libertăţile unui stat democratic.

Senatorul Ioan Stan consideră mai mult decât inacceptabile şi de netolerat afirmaţiile colportate pe reţelele de socializare prin care simpatizanţi ai USR sau ai PNL, cu un limbaj ireverenţios, neagă dreptul la exprimare politică a vârstnicilor. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: