Puncte de vedere

Ce fel de ţară lăsăm moştenire urmaşilor noştri?

De când e lumea lume, părinţii îşi iubesc copiii, iar bunicii îşi adoră nepoţii, şi unii şi alţii fiind în stare să-şi rupă şi din bucata de pâine de la gură ca să le asigure o viaţă cât mai bună şi un viitor mai sigur şi mai fericit. În familia tradiţională, că tot se face atâta caz de ea, venirea unui copil pe lume este întâmpinată ca o sărbătoare şi acest eveniment le schimbă viaţa părinţilor, aceştia asumându-şi responsabilitatea pentru viitorul noului născut.

În satele de odinioară, părinţii se îngrijeau să mai cumpere pământ pentru copiii lor, să crească mai multe vite, să pregătească materiale pentru o casă nouă ş.a.m.d. Părinţii de azi economisesc bani pentru copiii lor, se îngrijesc să-i înscrie la şcoli cât mai bune, să-i poarte la facultăţi de prestigiu, în ţară sau în străinătate, fiecare după puterile lor.

Tot o familie, lărgită însă la scara întregii ţări, este şi societatea, care, prin instituţiile sale specializate, are menirea să se ocupe de averea copiilor, de sănătatea, de buna lor creştere şi educaţie, adică chiar de viitorul său. Rolul pe care îl au părinţii în familie îl îndeplinesc, la scară naţională, guvernele care conduc ţara. Guvernele sunt tatăl, mama şi bunicii tuturor copiilor din ţară, luaţi împreună.

Să vedem ce bunuri au adunat şi lasă fiilor şi nepoţilor guvernele, de toate culorile politice, care s-au succedat la conducerea României în ultimii 30 de ani. Să aruncăm o privire panoramică, de la crestele Carpaţilor, până în ţinutul Maramureşului, în câmpia Bărăganului şi în Delta Dunării. În locul codrilor seculari, care împodobeau stâncile şi văgăunele, ne întâmpină peste tot porţiuni de zeci, de sute şi de mii de hectare de cioate rămase în urma defrişărilor lacome, atât ale suprafeţelor aparţinând statului, cât şi ale zecilor de mii de hectare, multe însuşite fraudulos, cu acte false, prin care proprietarii se pretind urmaşi ai grofilor ce stăpâneau ţara în evul mediu. Şi, odată cu arborii, ajung pe cale de dispariţie şi vietăţile ce populau codrii, iar cele rămase vin să-şi caute hrana prin sate şi prin oraşe, ca cerşetori sau prădători, după ce oamenii le-au ocupat şi distrus habitatul natural.

Din munţii pustiiţi se revarsă puhoaie de ape şi se rostogolesc stânci şi valuri de pământ, distrugând totul în cale şi răzbunându-se pe oamenii care au stricat echilibrul ecosistemului existent de milenii. Prin zonele pitoreşti, rămase nedefrişate, vezi răsărind din loc în loc, ca nişte ciuperci viu colorate şi otrăvitoare, vilele şi hotelurile somptuoase ale îmbogăţiţilor de după Revoluţie, construite cu banii fraudaţi din avutul ţării prin inginerii financiare, cu acordul cointeresat al autorităţilor şi chiar prin înlesniri legislative cu destinaţie specială.

Râurile duc la vale rumeguş, surcele, tot felul de resturi rezultate din prelucrarea lemnului, obturând albia şi provocând revărsări, duc ape uzate, dejecţii deversate fără acordul autorităţilor de mediu, pungi de plastic, cutii, peturi de diferite mărimi, acestea înmulţindu-se de la o localitate la alta, până ce ajung să înfunde canalele Deltei Dunării şi să formeze poduri plutitoare la malurile mării, sufocând vietăţile marine sau făcându-le să piară în urma ingurgitării lor.

Coborând spre zona colinară şi cea de şes, ne întâmpină pe de o parte mici parcele arate cu pluguri trase de cai sau lăsate paragină şi pe de altă parte suprafeţe mai întinse cultivate de unii fermieri români, lăsate la mila naturii, după ce instalaţiile de irigat ori n-au existat niciodată, ori au fost furate şi vândute la fier vechi. Şi mai îngrijorător este faptul că se măresc de la an la an suprafeţele vândute străinilor, fie ei arabi, italieni sau olandezi, fără ca statul să stopeze această înstrăinare a teritoriului naţional.

Privind oraşele prin care trecem, ne întâmpină peste tot stafiile marilor sau micilor întreprinderi industriale din anii socialismului, falimentate de aşa-zişii investitori strategici şi vândute apoi la fier vechi, ca nerentabile. E adevărat că în unele zone ale ţării s-au construit alte întreprinderi moderne, de înaltă productivitate, de către firme străine, fiind binevenite şi acestea, pentru că asigură locuri de muncă, numai că profitul lor nu rămâne decât în mică măsură în ţară.

În zonele rurale ale ţării, descoperim sate întregi locuite numai de bătrâni, pentru că tinerii, neavând locuri de muncă, au plecat să-şi facă un rost în străinătate. Mai descoperim şi multe case frumoase, cu etaj şi cu multe camere, dar pustii, pentru că proprietarii lor le-au construit cu banii câştigaţi în afară, dar nu acceptă să se întoarcă definitiv şi să lucreze cu salariul minim pe economie. Şi când te gândeşti că în această situaţie se află peste trei milioane de români!

Ce bunuri poate oferi ţara noastră urmaşilor după 30 de ani de tranziţie? Poate oferi spitale din care pacienţii, în loc să se întoarcă sănătoşi, se trezesc infectaţi cu tot felul de bacterii şi de viruşi, care le pun viaţa şi mai mult în pericol. Spitale care nu pot trata bolnavi cu arsuri grave, care nu pot face transplanturi, nu pot asigura medicamentele şi materialele de curăţenie şi dezinfecţie, spitale în care diferite secţii trebuie să-şi întrerupă temporar sau chiar total activitatea pentru că nu pot asigura liniile de gardă din lipsa personalului de specialitate. Şi toate acestea în timp ce ne lăudăm cu mari spitale regionale, promise până în 2020, şi a căror construcţie este decalată în deceniul viitor şi lăsată în seama altui sau altor guverne.

Ţara de azi mai oferă căi ferate pe care trenurile merg cu viteza melcului şi pot oricând sări de pe şine. Numai în luna martie 2019 au deraiat şapte trenuri pe diferite trasee. ara de azi ne pune la dispoziţie şosele care sunt adevărate capcane ale morţii, România deţinând recordul european în privinţa numărului de decese prin accidente rutiere. După 30 de ani, în România nu s-a reuşit să se construiască măcar o singură autostradă care să străbată ţara de la un capăt la altul. Autostrăzile sunt, dar numai în programele de guvernare şi în promisiunile electorale.

Atât de vrednici sunt românii de astăzi, conduşi cu înţelepciune de politicienii aflaţi la putere, încât, în loc să se îngrijească de viitor, nu-şi pot asigura nici existenţa de zi cu zi şi trăiesc din datorii. Numai în anul 2018 şi în primele trei luni din anul 2019, guvernul a împrumutat 6,7 miliarde de euro, 1,3 miliarde de dolari şi 475 milioane de lei de la bănci, la care se adaugă sute de milioane de lei împrumutaţi de la populaţie, prin vânzarea unor titluri de stat. Datorii scadente şi peste 30 de ani, urmând a fi plătite de fiii şi de nepoţii noştri. Într-un discurs triumfalist, premierul se lăuda că a scos ţara din noroaie. Cum dumneaei are probleme cu înţelegerea sensului cuvintelor, cred că a vrut să recunoască faptul că a înglodat ţara în datorii. În actualele condiţii, nu ne putem aştepta la o situaţie mai bună, atâta timp cât politica economico-financiară este elaborată de o persoană condamnată, e drept, abia în prima instanţă, la opt ani de închisoare pentru fraudă, iar aplicarea în practică a acestei politici este asigurată de un ministru al finanţelor cu datorii la bănci de opt sute de mii de euro, ce urmează a fi returnate din salariul său de bugetar. Dacă el poate trăi cu atâtea datorii, ţara de ce n-ar putea?

Şi, ca şi când toate cele spuse n-ar fi destule, mai lăsăm urmaşilor o ţară în care limba română este alungată din unele judeţe din centrul României sau este stâlcită, siluită sau batjocorită chiar de oameni cu cele mai înalte funcţii în stat.

Să punem alături această realitate actuală, în care cei ce ne conduc înfăptuiesc măsuri concrete numai pentru nevoile prezentului, viitorul rămânând doar o promisiune şi o temă de campanie electorală, cu mesajul conţinut în discursul rostit de Majestatea Sa regele Mihai în Parlamentul României, la data de 25 octombrie 2011, la împlinirea vârstei de 90 de ani:

„Ţara n-am primit-o ca moştenire de la părinţi, ci am luat-o cu împrumut de la copiii noştri.”

Cum restituim acest împrumut?

Trageţi concluziile, actuali şi viitori guvernanţi! Cât timp încă nu-şi iese din matcă acest popor atât de răbdător. (TRAIAN REI)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: