Satul românesc trebuie ajutat

(Fragment din cuvântul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la deschiderea lucrărilor Conferinţei pastoral-misionare semestrială de primăvară a clerului din Arhiepiscopia Bucureştilor)

Din nefericire, în ultimele şapte decenii satul românesc tradiţional a traversat o gravă criză spirituală şi materială, iar în zilele noastre această criză se acutizează.

Vitregiile îndurate în ultimul secol de ţăranul român au avut efecte devastatoare la nivelul identităţii şi mentalităţii sale, lovind adânc în normalitatea sau în firescul vieţii sale tradiţionale şi generând în mediul rural transformări negative de ordin spiritual, cultural şi demografic.

Mai cu seamă, în timpul regimului comunist s-a produs destrămarea satului românesc şi distrugerea legăturii profunde a ţăranului cu Dumnezeu, prin propagandă ateistă, iar relaţia ţăranului cu pământul ca proprietate, cu ţarina proprie, a fost distrusă prin colectivizarea forţată a agriculturii.

De asemenea, multe sate au fost depopulate prin urbanizare forţată şi migrarea unui mare număr de locuitori din mediul rural către mediul urban, ca urmare a industrializării forţate. Iar după anul 1990, satul se depopulează prin emigrarea multor oameni tineri de la sat în străinătate din motive economico-financiare.

Astăzi, satul românesc este oarecum răstignit între idealizare nostalgică şi abandonare practică, între identitate tradiţională şi supravieţuire precară.

Potrivit datelor oficiale publicate de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi de Institutul Naţional de Statistică, România are o suprafaţă totală de 238 mii km2 şi o populaţie rezidentă de 19,5 milioane de locuitori ceea ce înseamnă 3,9% din populaţia totală a Uniunii Europene.

Zonele rurale din România acoperă 87,1% din teritoriul ţării; aproximativ 45,7% din populaţia ţării locuieşte în mediul rural, adică puţin peste 8,5 milioane de persoane.

Cifrele amintite sunt dovada concretă a faptului că potenţialul agricol al României este unul foarte ridicat, însă pământul nu este eficient cultivat.

Ţară cu pământ bogat, dar cu mulţi ţărani săraci! Mult teren agricol, dar fărâmiţat, multe speranţe, dar puţine mijloace de a-l lucra eficient şi de a valorifica deplin recolta obţinută.

Deşi adevăraţii ţărani muncesc din zori şi până în noapte, în multe sate din România se practică o agricultură de supravieţuire, iar unele sate sunt foarte depopulate şi chiar abandonate, încât dispar încet de pe harta României. Satul tradiţional, în ultimii ani, este afectat de o gravă criză demografică: foarte mulţi români au plecat în străinătate unde lucrează mai mult pentru dezvoltarea altor ţări decât pentru patria de origine, România.

Cei mai mulţi dintre românii care aleg traiul departe de ţara-mamă sunt tineri, peste 17%, sunt din grupa de vârstă 25-29 de ani, iar a doua categorie ca dimensiune, cu un procent de 14,5%, este reprezentată de tineri în vârstă de 20-24 de ani.

Prognozele sunt sumbre: sporul natural continuă să fie negativ, iar procesul de îmbătrânire demografică se accentuează; sociologii avertizează că migraţia populaţiei tinere către oraşe va continua şi că populaţia satelor va deveni din ce în ce mai îmbătrânită.

Sărăcia multor săteni, şomajul, dezvoltarea rurală insuficientă şi emigraţia spre ţări mai dezvoltate au creat o criză majoră a satului românesc, care se zbate între tradiţie culturală şi supravieţuire materială. Totuşi, satele din apropierea oraşelor sunt mai puţin depopulate, iar măsurile financiare luate de stat în ultimii 2-3 ani pentru revigorarea agriculturii româneşti creează ceva speranţe pentru tinerii din mediul rural.

În faţa acestor realităţi pe care nu le poate ignora, Biserica Ortodoxă Română militează cu responsabilitate pentru dezvoltarea rurală şi pentru salvarea satului românesc, deoarece majoritatea populaţiei sărace din mediul rural aparţine Bisericii noastre, iar preoţii noştri de la sate se confruntă cu multe probleme de ordin economic, social şi pastoral.

Preotul ortodox trebuie să fie profund implicat în viaţa comunităţii.

Se constată tot mai mult că în satul în care nu este biserică deschisă permanent, nu este preot, nu este casă parohială, sau preotul nu locuieşte în sat, există mai multă suferinţă şi mai multă singurătate, mai puţină solidaritate între oameni, mai puţină comuniune şi mai puţină bucurie.

În schimb, acolo unde biserica este deschisă în fiecare duminică, în zi de sărbătoare şi chiar peste săptămână, unde preotul aduce speranţă, organizând programe de întrajutorare frăţească şi mobilizând oamenii credincioşi să-i ajute pe cei mai săraci, situaţia spirituală şi socială a parohiei se ameliorează.

Activitatea religioasă, liturgică şi pastorală nu are numai o consecinţă cultică sau spirituală, ci ea influenţează şi viaţa socială, aduce un spor de calitate vieţii într-o anumită comunitate, aduce speranţă şi creează o mai intensă comuniune spirituală. Pe lângă rugăciune, trebuie întotdeauna în Biserică şi acţiune sau fapte concrete, întrucât rugăciunea fără acţiune este nedeplină în rodirea sa.

Desigur, este nevoie de cooperarea tuturor instituţiilor care doresc să ajute concret satul românesc şi pe ţăranul român, care se confruntă adesea cu boala, cu sărăcia şi cu singurătatea.

Nu putem cere credincioşilor noştri să contribuie foarte mult la dezvoltarea activităţii social-pastorale a Bisericii în comunitatea rurală dacă ei sunt foarte săraci.

În acelaşi timp, nu trebuie să aşteptăm doar ajutorul autorităţilor, ci trebuie să încurajăm şi să preţuim iniţiativele din sânul comunităţii care vizează binele comunităţii. Suntem interesaţi ca satul românesc să fie un sat în care viaţa să fie o binecuvântare, nu o înstrăinare a oamenilor de propriul pământ şi de propria identitate etnică şi culturală.

Aceasta înseamnă că putem să învăţăm şi din experienţa altora, dar şi să valorificăm din trecutul satului românesc unele virtuţi spirituale, morale şi practice, cum sunt: credinţa, cinstea, hărnicia, dărnicia, simţul proprietăţii şi al iniţiativei, solidaritatea (întrajutorarea) şi comuniunea în comunitatea rurală şi între comunităţile rurale, dar şi solidaritatea între comunităţile urbane şi comunităţile rurale. În acest sens, se recomandă următoarele măsuri concrete:

  1. Înfrăţirea parohiilor mai darnice din mediul urban cu parohii mai sărace din mediul rural, pentru a oferi sprijin frăţesc spiritual (încurajare) şi material (financiar, alimentar, haine, materiale de construcţii pentru biserică, pentru casa parohială şi pentru activităţi social-pastorale);
  2. Organizarea de biblioteci la sate prin donare de cărţi;
  3. Acordarea de burse elevilor inteligenţi şi harnici de la sate ca să continue şcoala în mediul rural şi apoi eventual în mediul urban;
  4. Cumpărarea, renovarea şi dotarea unor case de la sat, care au şi grădină, de către parohii de la oraş, pentru folosirea lor drept case de vacanţe şi pentru a dezvolta activităţi în favoarea satului;
  5. Încurajarea şi ajutorarea concretă a sătenilor de a păstra şi cinsti memoria înaintaşilor prin îngrijirea cimitirului, a crucii eroilor, dar şi oferirea de date pentru întocmirea monografiei fiecărui sat românesc de astăzi;
  6. Organizarea de tabere de tineret la sate, pentru a desfăşura pelerinaje, activităţi culturale, social-filantropice şi ecologice în mediul rural, în colaborare cu preoţii de la sate şi cu autorităţile locale;
  7. Încurajarea tinerilor de-a dezvolta proiecte economice atractive în mediul rural, ca de pildă ferme de familie rentabile (zootehnice, legumicole, pomicole, apicole ş.a.).

Astăzi, satul românesc trebuie ajutat de către toţi locuitorii oraşelor, dar mai ales de către cei care s-au născut la sat (ei sau părinţii lor) şi pot înţelege şi exprima mai uşor, în acelaşi timp, dragostea pentru valorile spirituale ale satului românesc şi pot oferi ajutorul lor concret de care satul are nevoie.

Desigur, putem învăţa şi de la unele ţări din Europa Occidentală, cum sunt astăzi ajutate satele să-şi păstreze identitatea specifică satului (arhitectura rurală, mai puţină aglomeraţie şi mai puţină poluare) şi, în aceleaşi timp, să fie sate atractive pentru locuitorii lor prin condiţii de trai decente: electricitate, acces auto, canalizare etc. Cu sprijinul ierarhilor români din Europa Occidentală, vom ajuta pe unii părinţi protopopi să viziteze câteva sate din Italia, Austria, Elveţia şi Germania, pentru a se inspira din ceea ce este experienţa pozitivă.

În încheiere, binecuvântăm lucrările conferinţei pastoral-misionare de primăvară a clerului din Arhiepiscopia Bucureştilor, rugându-ne Domnului nostru Iisus Hristos, Cel răstignit şi înviat, să dăruiască tuturor participanţilor la această conferinţă pace şi bucurie, sănătate şi mântuire.

 † DANIEL

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

 (Basilica.ro)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: