Pentru Moldova, astfel de lucrări constituie o raritate:

Petru Tomegea, Valea Râşcăi. Toponimie şi antroponimie

Absolvent al Facultăţii de Filologie a Universităţii „Al. I. Cuza” din Iaşi, Petru Tomegea a fost întreaga sa viaţă profesor de Limba Română, mai întâi în comuna natală, Bogdăneşti, apoi în oraşul Suceava. Zecile de promoţii de foşti elevi îi poartă o vie recunoştinţă (floare rară azi!) pentru harul său didactic. Odată cu libertatea cuvântului instaurată după evenimentele din decembrie 1989, profesorul Petru Tomegea s-a afirmat, cu talent, în publicistica scrisă şi audio-vizuală. Nu este cel dintâi intelectual al crugului Tomegea care a încălţat pantofi. Un unchi al său, învăţătorul Vasile Tomegea din Boroaia, aparţine unei pleiade de „haretişti” ai Şcolii Normale „Vasile Lupu” din Iaşi: Simion Kirileanu (fratele cărturarului G.T. Kirileanu), învăţător pe valea Bistriţei, la Holda; Neculai Stoleru, din Baia; Gheorghe Rădăşanu, din Bogata, pe care l-am cunoscut prin anii 70, pe când „moşu Ghiţă” rotunjea venerabila vârstă de 90 de ani; Leon Mrejeru, la Fundaţia regală „Orfelinatul Agricol” din Zorleni; Al. Vasiliu, din Tătăruşi etc. etc. Toţi aceştia s-au înrolat în 1916, din primele zile ale Războiului pentru Întregirea României. Neculai Stoleru avea să cadă în luna septembrie, la Pietrele Roşii (Un glonţ l-a lovit în cap şi astfel am pierdut unul din cele mai alese capete ieşite din mijlocul ţărănimii, G.T.Kirileanu, Însemnări zilnice. 1906-1960, p. 68) unde avea să fie rănit şi Simion Kirileanu. Unchiul autorului de faţă, în grad de locotenent rezervă, era decorat de regele Ferdinand cu cel mai înalt ordin de război „Mihai Viteazul” „Pentru vitejia şi avântul cu care a comandat Compania 10-a în luptele de la Mărăşti. La 13 iulie 1917, a atacat poziţiunea de la cota 791 de pe Dealul Lozei şi respingând pe germani, le-a cucerit două rânduri de tranşee şi două mitraliere” (Anuarul Ordinului Militar „Mihai Viteazul”. 1916-1920,p.74). Cu toţii au fost nu numai „luminători ai satelor”, dar şi cărturari: culegători de folclor, întemeietori de reviste şi colaboratori permanenţi ai acestora.

Am făcut acest ocol spre a arăta că pe urmele acestei splendide tradiţii a normaliştilor intelectuali şi patrioţi de început de secol XX, între care şi moşul său, a călcat şi profesorul Petru Tomegea. În fond, la Catedră, şi-a onorat cu prisosinţă datoria, dar preocupările spirituale l-au împins să facă un pas mai departe. A găsit îndemnul şi la dascălii săi de prestigiu de la Universitatea ieşeană – Vasile Arvinte, Cornel Dumitriu şi Ilie Dan. Cercetarea s-a întins pe durata a câtorva decenii. Pentru cercetările de teren i-au trebuit zece ani, între 1972-1982, când profesa la Bogdăneşti. A străbătut Valea Râşcăi de-a lungul mai multor comune, începând cu primele aşezări – Slătioara şi Buda – situate la 10-12 kilometri mai jos de Muntele Deleleu, de la izvoarele râului, continuând cu comunele şi satele componente Râşca, Bogdăneşti, Moişa, Boroaia, Orţăşti, Drăgăneşti şi Tonţi. Informaţiile culese pe teren, nemijlocit sau prin intermediari şi informatori locali, verificate şi confirmate prin stăruitoare cercetări, toate făptuite după metode ştiinţifice, au fost apoi prelucrate, nu mai înainte însă de consultarea bibliografiei domeniului, a izvoarelor, inclusiv a celor de arhivă.

Personal, nu sunt cunoscător al domeniului abordat de profesorul Petru Tomegea, dar oricine studiază istoria ştie că toponimia şi onomastica pot sluji la desluşirea unor aspecte ale trecutului unei regiuni. Ele pot atesta durata în timp a unei aşezări. Cel mai adesea, denumirea unei forme geologice sau a unei ape curgătoare ascunde mărturii din vremuri imemoriale. Chiar dacă, de-a lungul secolelor, denumirile respective au suferit transformări, lingviştii pot decela succesiunea populaţiilor care le-au imprimat, oferind istoricului noi argumente în cercetările sale. Toponimia, îndeosebi, stă mărturie unor astfel de realităţi, iar onomastica o însoţeşte de aproape. Până acum câteva decenii, în vecinătatea oraşului Piatra Neamţ era o localitate numită Viişoara. Ea atesta că, odinioară, acolo exista un microclimat favorabil cultivării viţei de vie. A unui anumit soi aclimatizat, dispărut de mult, şi microclimatul, şi viţa de vie. Eram în Senatul României când, după revoluţie, exista un iureş al schimbării denumirilor de localităţi. Un proiect de lege viza şi această localitate. M-am opus zadarnic, argumentând, între altele, că pe italieni nu-i deranjează de loc că în vecinătatea Romei există calea Via Scrofa, păstrată încă de pe timpul Imperiului Roman. Zadarnic, răul s-a produs şi astfel, din neştiinţă, a dispărut o mărturie lingvistică a unor realităţi de odinioară, şi nu numai privind economia zonei, ci şi microclimatul acesteia. În aceşti parametri ai mărturiilor lingvistice în sprijinul istoriei se înscrie şi cartea de faţă a profesorului Petru Tomegea, rezultat al unui efort îndelungat, de decenii, nu numai intelectual, dar şi material, cu cheltuieli pentru deplasări pe teren, apoi la arhive şi biblioteci ieşene şi, toate, din puţinul salariu de dascăl. Doar pasiunea şi stăruinţa intelectualului pentru durabil le-a biruit, oferind cercetătorului de mâine argumente neştiute până la apariţia acestei cărţi care nu au apărut din senin. Articolele şi studiile pe care autorul le risipea prin diverse reviste de specialitate sau cotidiene mărturisesc preocupări lingvistice mai vechi ale autorului. În prefaţa datorată lui Mircea A. Diaconu, scrisă cu căldură şi dragoste, despre bulboana „La cioată” din Orţăşti, în căutare de cleni ameţiţi, se regăseşte aidoma şi autorul acestor rânduri în zăvoiul copilăriei sale de acum şapte decenii, doar că în amonte cu vreo 15-20 kilometri, pe firul apei dispărute acum, odată cu malurile străjuite de răchite, de sălcii pletoase şi de plopi, urmare a „regularizării” cursului râului Râşca, făcută prin deceniul opt din trecutul secol, pentru a reda agriculturii terenul albiei, umplut apoi cu pământ şi nivelat cu acele buldozere, care, pentru majoritatea românilor, sunt simboluri ale dictaturii sovieto-comuniste.

În încheiere, câteva comentarii sugerate de lectura în diagonală a interesantului demers ştiinţific datorat profesorului Tomegea, în care aflăm şi un scurt istoric al localităţilor de pe valea Râşcăi, autorul venind cu argumente arheologice, documentare, dar şi de ordin lingvistic. Între acestea, două sunt mai vechi, de la începuturile vieţii statului Moldova: Bogdăneşti şi Giuleşti. Despre vechimea celei dintâi, raportată şi la existenţa unei mănăstiri pe acele locuri încă din vremea lui Alexandru cel Bun, evocată, de altfel, şi de autor, tradiţia o raportează şi la o icoană veche, bizantină, existentă cândva, poate că şi azi, în Muzeul Mănăstirii Agapia (Ion Barna, Octavian Iliescu, Corina Nicolescu, Cultura bizantină în România/La culture byzantine en Roumanie, Bucureşti, 1971, p. 113 şi 22). A doua localitate, Giuleşti, sat component al comunei Boroaia, este atestată încă de la sfârşitul secolului al XIV-lea. Arheologii scoteau la iveală aici vestigiile unei curţi feudale, cu o biserică de zid, de influenţă gotică, dar adaptată cultului ortodox, atribuită lui Giulea – Dzula capitaneus – care la 6 mai 1387 garanta, alături de alţi patru boieri, omagiul de vasalitate depus de Petru I al Moldovei, faţă de regele Poloniei, Wladislaw Jagello (Lia Bătrâna şi Adrian Bătrâna, Ion Vătămanu şi Şt. Scorţeanu, Ansamblul reşedinţei feudale de la Giuleşti, jud. Suceava, în „Cercetări arheologice”, Muzeul de Istorie al R. S. România, VI, 1983, Bucureşti, p. 79-83). Monumentul este contemporan cu biserica Sf. Nicolae de la Rădăuţi, tot de factură occidentală, gotică, necropolă a întemeietorilor de stat moldav.

Între toponimele compuse cu prepoziţia „în” autorul indică pentru comuna Bogdăneşti „În Cioate” , numită aşa pentru că acolo a fost tăiată o bucată mare de pădure” (p.44) sau „prescurtare de la locul unde sunt cioate” (p. 83). Într-adevăr, documentele de arhivă confirmă supoziţia profesorului Tomegea. În acea parte din vecinătatea comunei a existat o pădure seculară. În 1853, evreul Haim Grimberg cumpăra acolo, de la Mănăstirea Râşca, proprietară a moşiei Bogdăneşti, un parchet „pentru a scoate butuci pentru cheresteaua din acea pădure spre a-l transporta la herestrăul ce îl am pe acele locuri” (Arhivele Naţionale Istorice Centrale, Fond: Ministerul Cultelor şi Instrucţiei Publice-Moldova, Ds. 139/1853, fila 5). Restul pădurii seculare din „Bogdăneştii Râşcăi” era exploatat forestier între 1879-1884, în care scop era împărţită în cinci parchete, conform unei hărţi executate în 1884 (ANIC, Direcţia Judeţeană Iaşi, Fond: Colecţia „Planuri şi Hărţi”. vol. I., nr. 495).

O altă confirmare documentară a opiniilor autorului priveşte geneza toponimului „Poiana lui Ţâpic” . Domnia sa consideră, pe bună dreptate, că „ar putea fi interpretat ca poiana unuia pe care îl chema Ţâpic.”(p. 79) nume dispărut azi din onomastica localităţii, dar păstrat ca poreclă. În schimb, la 1864, numele este atestat în satul vecin, Cotu Râşcăi, în lista feciorilor pasibili a fi recrutaţi pentru armată, a căror selectare se făcea prin tragerea la sorţi a numerelor unde figurau. Astfel, la 813, îl aflăm pe „Gavril”, al lui „Vasile Ţipică” (ANIC, Fond: Ministerul de Interne, Diviziunea Rurală şi Comunală. Ds. 287/1864, fila 18 v).

Comentariile de mai sus stau dovadă a utilităţii pentru istoric a unui asemenea demers ştiinţific, precum acesta întreprins de profesorul Petru Tomegea. Şi, din păcate, cel puţin pentru Moldova, astfel de lucrări constituie o raritate. Sperăm ca exemplul să fie urmat. Învăţători şi profesori de limba română şi istorie sunt azi cu mult mai mulţi decât cei amintiţi pentru început de secol XX. Instruiţi de pe băncile universităţilor ies, neîndoielnic, le mai lipsesc doar interesul şi harul pentru lucruri mai înalte. Dorinţa de autodepăşire. Profesorul Petru Tomegea a realizat-o cu brio. Sincere felicitări din partea unuia care a văzut lumina zilei tot pe Valea Râşcăi !

ION I. SOLCANU

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: