Într-un răspuns către Ioan Bălan

Ministrul Muncii recunoaşte că lucrătorii în domeniul construcţiilor au fost eliminaţi în acest an din Pilonul II de pensii

> Pentru persoanele respective, Casa Naţională de Pensii Publice nu virează sume fondurilor de pensii administrate privat

Ministrul Muncii, Marius Constantin Budăi, a recunoscut într-un răspuns transmis deputatului PNL Ioan Bălan că lucrătorii din domeniul construcţiilor nu contribuie în acest an la Pilonul II de pensii.

În răspuns, ministrul spune că prin intrarea în vigoare a prevederilor OUG nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investiţiilor publice şi a unor măsuri fiscal-bugetare, au fost modificate şi completate, printre alte acte normative, atât Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cât şi Legea nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat, republicată.

El arată că, în aceste condiţii, în perioada 1 ianuarie 2019 – 31 decembrie 2028 inclusiv, pentru persoanele fizice care realizează venituri din salarii şi asimilate salariilor realizate în baza contractelor individuale de muncă încheiate cu angajatori care desfăşoară activităţi în sectorul construcţii şi care se încadrează în condiţiile prevăzute la art. 60 pct. 5, cota contribuţiei de asigurări sociale prevăzută la art. 138 lit. a) se reduce cu 3,75 puncte procentuale.

„Persoanele prevăzute la alin. (1) care datorează contribuţia la fondul de pensii administrat privat reglementat de Legea nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, sunt scutite de la plata acestei contribuţii în limita cotei prevăzute la alin. (1)” se arată în răspuns.

Totodată, ministrul precizează că potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) i (3) din Legea nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat, persoanele în vârstă de până la 35 de ani, care sunt asigurate potrivit prevederilor art. 6 alin. (1) din Legea nr. 263/ 2010 privind sistemul unitar de pensii publice şi care contribuie la sistemul public de pensii trebuie să adere la un fond de pensii.

„Având în vedere prevederile legale invocate, pentru perioada în care este reglementată scutirea de la plata contribuţiei la fondul de pensii administrate privat, pentru persoanele prevăzute la art. 1381, Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP) nu virează sume fondurilor de pensii administrate privat” a arătat ministrul.

El subliniază că reducerea contribuţiei de asigurări sociale, cu 3,75%, pentru persoanele care lucrează în domeniul construcţiilor, nu are drept consecinţă diminuarea punctajului lunar şi nu afectează stagiul de cotizare, elemente necesare stabilirii prestaţiilor de asigurări sociale din sistemul public de pensii.

Totodată, ministrul Muncii arată că instituţia care are rolul de a coordona aplicarea unitară a prevederilor legislaţiei fiscale este Ministerul Finanţelor Publice.

Vicepreşedintele PNL, deputatul de Suceava Ioan Bălan, a avertizat, în urmă cu două luni, în Parlament, că angajaţii din sectorul construcţiilor au fost eliminaţi din Pilonul 2 de pensii prin prevederile OUG 114/2018 şi a cerut ministrului Muncii, Marius Budăi, să explice de ce peste 120.000 de angajaţi nu pot beneficia de acest drept. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariul dvs.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: