Deputatul PNL de Suceava Ioan Bălan solicită ministrului Transporturilor

Explicaţii privind neutilizarea fondurilor europene pentru proiecte noi de autostrăzi

Deputatul PNL de Suceava Ioan Bălan a cerut, în Parlament, ministrului Transporturilor, Răzvan Cuc, explicaţii privind utilizarea fondurilor europene pentru proiecte noi de autostrăzi pe actualul exerciţiu financiar multianual.

El arată că pe pagina electronică a Comisiei Europene, la data de 15 aprilie 2019, sunt prezentate următoarele date privind absorbţia fondurilor europene nerambursabile, aferente cadrului financiar european multianual 2014-2020: dintr-un total de 36,7 miliarde euro, numai 8,72 miliarde euro cheltuite efectiv de România, reprezentând 24% din totalul fondurilor disponibile.

În ceea ce priveşte fondurile aferente programelor de investiţii prioritare, sumele cheltuite din Fondul pentru coeziune se ridică la 1,6 miliarde euro, reprezentând 20%, iar din Fondul de Dezvoltare Regională 2,1 miliarde euro, reprezentând 17%.

În condiţiile în care cele două fonduri sunt cele mai mari şi din ele se finanţează cu precădere realizarea de lucrări de investiţii în infrastructură, Bălan cere ministrului să explice cât din sumele absorbite efectiv pentru investiţii publice în infrastructura de transporturi până la data de 1 mai 2019 reprezintă sume aferente finanţării lucrărilor în continuare pentru proiectele de investiţii demarate prin fondurile europene aferente cadrului financiar 2007 – 2013, aşa-numitele proiecte fazate, a căror finanţare a fost acceptată şi după finalizarea exerciţiului financiar trecut.

Totodată, el cere să i se prezinte care este valoarea sumelor pentru proiecte noi din sumele absorbite efectiv pentru investiţii publice în infrastructură până la data de 1 mai 2019.

„Vă solicit o situaţie a proiectelor noi de autostrăzi depuse pentru finanţare la Comisia Europeană în cadrul financiar european multianual 2014 – 2020. În virtutea aceloraşi date publicate de Comisia Europeană, vă solicit să precizaţi care este motivul pentru care numai pentru 69% din sumele disponibile au fost depuse proiecte pentru finanţare nerambursabilă. Solicit, de asemenea, să precizaţi numărul de proiecte respinse de Comisia Europeană de la finanţare şi valoarea totală a acestora” a mai cerut Ioan Bălan. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariul dvs.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: