Proiectul „10 pentru folclor”, întâmpinat cu entuziasm la Botoşani

Zeci de artişti din judeţele Suceava şi Botoşani au participat la întâlnirea-spectacol „10 pentru folclor”, care a avut loc în prezenţa unei săli de spectacol arhipline şi a numeroase oficialităţi din judeţele Suceava şi Botoşani. Caravana folclorului a fost întâmpinată de prefectului judeţului Botoşani, Dan Şlincu

Joi, 8 mai, de la ora 18, Casa de Cultură a Sindicatelor „Nicolae Iorga” din Botoşani a găzduit întâlnirea-spectacol „10 pentru folclor”. La eveniment au participat Mihaela Bârsan (iniţiatoarea proiectului), Giani Leonte – preşedintele Alianţei Sindicatelor din Învăţământ Suceava, Loredana Ceică – reprezentant IŞJ Suceava folcloristul George Sîrbu, maestrul coregraf Costinel Leonte, poliintrumentistul Leonard Zamă, tinerii interpreţi de muzică populară Angelica Flutur şi Alexandru Brădăţan. Echipei de la Suceava, i s-au alăturat Orchestra „Mugurelul”, condusă de maestrul Marcel Dupu, Iustina Irimia Cenuşă, Lorena Dupu, Ansamblul de dansuri „Mărgineanca” şi Grupul vocal „Cununiţa”, coordonat de Lorena Dupu. Caravana folclorului, dar şi delegaţia oficială din Suceava formată din prefectul judeţului Mirela Adomnicăi şi inspectorul şcolar general IŞJ Suceava, Cristian Cucuriurean, au fost întâmpinaţi de prefectul judeţului Botoşani, Dan Şlincu, inspectorul şcolar adjunct IŞJ Botoşani, Otilia Sandu, inspectorul școlar pentru arte IŞJ Botoşani, Laurenţiu Palade, şi directorul Direcţiei Judeţene pentru Cultură, Dănuţ Huţu. Spectacolul a debutat cu piesa „Hai la Botoşani”, cântat de două dintre „Fetele de la Botoşani” – Lorena Dupu şi Iustina Irimia Cenuşă. „Îndemnul acestor minunate Fete de la Botoşani n-a rămas fără ecou în rândul echipei 10 pentru folclor. Alături de ele, de maestrul Marcel Dupu şi Orchestra «Mugurelul» din Dorohoi am hotărât să aducem şi la Botoşani caravana folclorului. Mai ales că mulţi dintre membrii fondatori ai echipei noastre s-au născut pe aceste meleaguri ori sunt originari din judeţul Botoşani. Este, dacă vreţi, o datorie morală a noastră a sucevenilor faţă de botoşăneni pentru că folclorul judeţului Suceava a fost dus pe cele mai înalte culmi de botoşăneni precum George Sîrbu, Constantin Mândrişteanu sau Costinel Leonte, o generaţie de aur a folclorului românesc. Translatarea proiectului către Botoşani este pentru mine un vis devenit realitate datorită sprijinului contant şi necondiţionat al prefectului judeţului Suceava, Mirela Adomnicăi. Mulţumirile mele se îndreaptă, în egală măsură, către colegii de echipă, dar şi către partenerii noştri din judeţul Botoşani: Instituţia Prefectului Judeţului Botoşani, domnului prefect Dan Şlincu, maestrul Marcel Dupu, Orchestra «Mugurelul» din Dorohoi şi Fetele din Botoşani”, a spus iniţiatoarea proiectului, Mihaela Bârsan.

Discursul folcloristului George Sîrbu a emoţionat întreaga sală, artistul născut şi crescut la Botoşani a recunoscut că a plecat de acasă forţat, prin repartiţie, însă legătura cu Botoşaniul a rămas la fel de puternică toată viaţa. La fel şi maestrul coregraf Costinel Leonte, născut în la Brehuieşti – Botoşani, cunoscut în ţară pentru faptul că a format generaţii întregi de dansatori profesioniști la Ansamblul Artistic Profesionist „Ciprian Porumbescu” din Suceava, a luat la joc o tânără din Ansamblul „Mărgineanca” al Casei de Cultură din Botoşani, arătând lumii întregi cât de mult preţuieşte jocul popular botoşănean, pe care l-a învăţat prima dată acasă.

„Dacă pentru patrimoniul cultural material avem legislaţie, pentru patrimoniul cultural imaterial nu avem legi care să reglementeze conservarea lui, astfel că a fost lăsat aşa, la latitudinea noastră. Şi am avut o perioadă, din 1990 încoace, când priveam cu admiraţie spre Occident şi ni se părea că tot ce e mai bun şi mai frumos este acolo, şi uitam de ale noastre, de acasă. Cred că avem cu toţii o obligaţie să nu uităm acest patrimoniu şi să ne redobândim mândria de a fi român. Acest lucru trebuie să înceapă din şcoală şi cred că trebuia să înceapă alaltăieri, dar nu este târziu nici acum”, a declarat Mirela Adomnicăi, prefectul judeţului Suceava

Fiecare dintre artişti, dar şi reprezentanţii instituţiilor partenere în proiect au subliniat importanţa studierii folclorului ca obiect de studiu opţional în rândul elevilor, acest lucru apropiindu-i pe tineri mai mult de tot ceea ce înseamnă tradiţie şi spiritualitate românească.

„Mi-aş dori ca acest proiect să funcţioneze şi la Botoşani, pentru că şi noi, botoşănenii, avem o moştenire culturală şi populară de invidiat şi această bogăţie trebuie cultivată şi promovată pentru a nu se pierde. Felicit organizatorii acestui spectacol, pe toţi cei care sunt implicaţi în acest proiect şi, de asemenea, vreau să vă mulţumesc, doamnă prefect, pentru că aţi inclus şi Instituţia Prefectului Botoşani ca partener în acest proiect. Implementarea unui curs opţional de folclor în unităţile de învăţământ este benefică şi cu siguranţă ar stârni interesul mai multor copii pentru folclor, pentru meşteşugurile populare şi pentru cântecul popular. Dacă acest proiect ar face ca măcar o parte dintre copiii noştri să mai lase deoparte tabletele, calculatoarele sau telefoanele, măcar două ore pe zi, ar fi un câştig mare pentru noi”, a spus Dan Şlincu, prefectul judeţului Botoşani.

La finalul întâlnirii-spectacol „10 pentru folclor”, preşedintele Alianţei Sindicatelor din Învăţământ a predat oficial ştafeta către partenerul oficial din Botoşani, maestrul Marcel Dupu, dirijorul Orchestrei „Mugurelul” , exprimându-şi încrederea că: „10 pentru folclor” va prinde rădăcini şi la Botoşani, iar maestrul Marcel Dupu, alături de orchestra «Mugurelul» şi «Fetele din Botoşani» sunt persoanele care pot mişca lucrurile din loc. Au demonstrat-o în repetate rânduri până acum şi nu se vor opri aici”. (C.P.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: