Buchiseli. Verbul care nu este

Socotind că erorile pot fi abordate şi într-un registru oarecum frivol, invocând, de pildă, cazuri similare întru păcătuire lingvistică, am folosit în titlul de mai sus, în variantă negativă, maniera de exprimare a existenţei „consacrată” de un politician de Dâmboviţa cu discursuri pitoreşti (celebru şi prin lansarea mult hulitului almanahe sau a formulei „pe persoană fizică”) trecut în ultima vreme în plan secund (şi cu niscai acuzaţii şi prezenţe în spaţiul Justiţiei). Maniera respectivă, cum se ştie, a generat o modă a enunţurilor de acelaşi tip, însă în cheie persiflantă…

Aşadar, ne vom referi la un verb care nu există, deşi se aude şi apare scris cu o frecvenţă care sfidează dicţionarele şi norma gramaticală: a vroi. Impostorul este anatemizat nu doar de DOOM, ci şi de numeroase site-uri paralingvistice. Iată ce precizează, în introducere, dicţionarul normativ din 2005: „sunt considerate la fel de corecte formele verbelor a voi şi a vrea, nu însă şi cele rezultate prin contaminarea lor (imperfect vroiam etc.)”.

Etichetat drept „hibrid”, „fals”, „inexistent”, „inventat”, „formă alterată”, „proscris” etc., a vroi a fost creat, aşadar, prin „încrucişarea” a două verbe (cu acelaşi sens), pe care le-am putea numi concurente, dacă avem în vedere „competiţia” dintre elementele latineşti moştenite şi cele de origine slavă: a vrea (lat. volere) şi a voi (probabil, derivat regresiv din voie <slv. voli; cf. voliti), ambele atestate în manuscrise din secolul al XVI-lea.

Frecvenţa „creaturii” în actualitate este o realitate de necontestat. Pe un site, cineva risca să avanseze o estimare statistică în acest sens, afirmând că opt din zece români ar folosi în vorbirea curentă cuvântul vroiam, în loc de voiam. Mai elocvente sunt însă rezultatele unor monitorizări privind calitatea limbii în emisiuni de televiziune şi radio realizate de echipe de la Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan – Al. Rosetti” al Academiei Române între 2007 şi 2016. În cele vreo 19 rapoarte elaborate pentru Consiliul Naţional al Audiovizualului, în mod constant, capitolul „Morfologie” se deschide cu semnalarea formelor hibride respective, caracterizate ca „persistente”, „foarte frecvente” etc., de fiecare dată fiind oferite între 4 şi 13 exemple (care, bănuim, nu epuizează inventarul cazurilor înregistrate pe ansamblul celor 13-18 posturi monitorizate). [Am insistat asupra acestei surse, recomandând-o cu toată convingerea celor care vor să-şi înalţe nivelul corectitudinii pentru ansamblul limbii române; adresa este simplă:cna.ro; selectaţi, apoi, „Rapoarte şi studii. Limba română la TV şi radio”.]

Din cele prezentate până aici, s-ar putea deduce că există un front fără fisuri angajat în combaterea „împricinatului”, care s-a deghizat ca verb nou prin introducerea în radicalul lui a voi a unui r furat de la a vrea. Realitatea este însă, cum se zicea într-o vreme, tot în registru ironic-umoristic, mai complexă. În primul rând, ar fi de semnalat că, începând cu ediţia din 1996, DEX îl semnalează pe a vroi, trimiţând la a vrea, unde-l menţionează ca variantă. Apoi, există site-uri care-l tratează, fără…mânie, prezentându-i întreaga conjugare, din care ne lămurim că ipochimenul se comportă mai fidel faţă de a voi, de la care împrumută şi sufixul verbal (*vroiesc, *să vroiască etc.). E drept însă că el apare mai des la imperfect (voiam, vream, *vroiam), unde, „săritor” la nevoie, se dovedeşte apt să elimine o omonimie supărătoare cu prezentul din paradigma lui a vrea (el vrea , izolat din context, poate fi înţeles şi ca „el voieşte”, dar şi ca „el voia”).

Dezbaterea pe tema abordată în acest episod este destul de amplă. Într-o copleşitoare majoritate, intervenţiile de pe internet (pe site-uri ale unor posturi din audiovizual, pe bloguri etc.) întăresc ofensiva împotriva verbului „inexistent”. Excepţiile de luat în seamă sunt rare. Notabile ar fi cea de la adresa cum-scriem-corect-blogspot.com, care, sub titlul „vroiam” şi pornind de la numărul mare al mesajelor primite la dexonline în legătură cu corectitudinea formei respective, trece în revistă opiniile importante exprimate în timp în această privinţă (Gramatica Academiei, ediţia din 1966; dicţionare, DOOM, GLR-2005 etc.), în general nefavorabile faţă de a vroi, dar ajunge la concluzia că dilema nu a fost clarificată, încât nu se poate da un răspuns tranşant celor ce au adresat întrebări, „atât timp cât există atestări de cel puţin 150 de ani” ale verbului cu pricina.

Şi mai semnificativ este punctul de vedere al unor lingvişti exprimat în afara lucrărilor colective cu caracter normativ. Astfel, într-un articol intitulat „Vroiam”, apărut la rubrica „Păcatele limbii” din România literară (nr.43/2006), Rodica Zafiu, de altfel referent ştiinţific pentru DOOM-2005, abordează dilema la care ne referim în mod nuanţat. În primul rând, remarcă înregistrarea formei azi combătute în lucrări din prima jumătate a secolului al XX-lea (autori fiind iluştri lingvişti precum H. Tiktin, I.-A. Candrea) „ca o simplă variantă, fără nicio luare de poziţie normativă”, recunoaşte că „situaţia e ceva mai complicată” şi faptul că opţiunea pentru voiam are „un dezavantaj stilistic: a voi este perceput (…) ca uşor învechit, artificial, solemn”.

În sfârşit, în aceeaşi idee a oscilaţiilor în opţiuni, e de semnalat răspunsul dat unei întrebări referitoare la a vroi pe site-ul lingv.ro, de consultanţă lingvistică, al Institutului Academiei pomenit mai sus, unde se conchide: „Normarea formei vroiam a fost evitată până acum deoarece fenomenul de contaminare este în general un rezultat al vorbirii neîngrijite şi al lipsei de educaţie. Totuşi, având în vedere, pe de o parte, utilizarea frecventă a acestei forme populare în literatură, de pildă de către persoane cu autoritate lingvistică precum Marin Preda, Octavian Paler, Simona Popescu sau Mircea Cărtărescu, şi, în general, de către persoane educate, iar, pe de altă parte, necesitatea completării fireşti a paradigmei verbului a vrea, este posibil ca forma vroiam să fie introdusă în ediţia viitoare a DOOM-ului”.

Aşadar, ca în atâtea alte cazuri, există şansa / riscul (alegeţi!) ca uzul să bată norma, impunându-se ca nouă alegere corectă.

I.NEDELEA

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: