Protopopiatul Rădăuţi

File de pateric: Ieromonahul Damaschin Schipor

Când a început războiul, au venit nemţii şi au ocupat mănăstirea. La ceas de primejdie, se ascundea în canalele de scurgere din jurul bisericii. Tot în canale a ascuns şi multe dintre obiectele de patrimoniu, ferindu-le astfel de jaful ocupanţilor. Către sfârşitul războiului, românii au întors armele şi s-au aliat cu ruşii. Nemţii, simţind că se apropie ruşii, au vrut să dinamiteze mănăstirea. Dar părintele Damaschin i-a dus înaintea unui clopot mare şi, prin intermediul unui tâlmaci, le-a arătat numele Regelui Carol inscripţionat pe el şi le-a explicat că regele, care era din neamul lor, a iubit mult ţara noastră şi mănăstirea. Văzând aceasta, nemţii au renunţat la planul lor. Însă pericolul nu trecuse.

Ruşii au ajuns la poarta mănăstirii imediat după retragerea nemţilor. Lângă clopotniţă rămăseseră două steaguri: în stânga, tricolorul, iar în dreapta… unul cu zvastică. A venit un ofiţer, a intrat în mănăstire, l-a somat pe părintele Damaschin, l-a pus cu faţa la perete şi aproape să-l împuşte, că „voi sunteţi cu nemţii!”. Însă părintele ştia bine ruseşte şi a spus:

– M-aţi condamnat? M-aţi judecat? N-am nicio judecată! Pentru ce?

– Uite, asta este judecata: steagul cu zvastică!

Atunci, el a spus:

– Da, dar înainte de moarte, orice condamnat are dreptul să spună un cuvânt. Eu nu ştiu să vă spun prea multe. Dar vreau să vă arăt ceva şi după aceea să mă împuşcaţi.

Ofiţerul l-a lăsat să vadă ce face, cu mitraliera îndreptată spre el. Părintele Damaschin s-a dus pe drumul de strajă şi a coborât steagul cu zvastică, l-a scos de pe băţ şi l-a rupt în două. Şi aşa, desculţ în bocanci cum era, părintele Damaschin a scos piciorul drept din bocanc şi l-a înfăşurat în bucata de steag cu zvastica, după care s-a încălţat înapoi.

– Asta a fost dorinţa mea. Acum puteţi să mă împuşcaţi.

Când a văzut ofiţerul gestul acesta, şi-a scos piciorul din cizmă şi l-a înfăşurat cu cealaltă jumătate de steag. Apoi l-a îmbrăţişat pe părintele Damaschin, l-a strâns în braţe şi a uitat că trebuia să-l împuşte.

Tot în perioada războiului, la mănăstire au fost aduşi nişte prizonieri evrei. Puţinii cartofi care mai erau în beci părintele îi cocea şi îi dădea de mâncare prizonierilor, cu o baionetă găsită la nemţi, printr-o gaură din uşa de la beci. Aşa i-a hrănit până au plecat nemţii, care n-au mai apucat să-i mai ia cu ei.

Aşa a scăpat Mănăstirea Putna şi de nemţi, şi de ruşi, cu tot cu evreii din ea, prin înţelepciunea părintelui Damaschin.

După anii plini de suferinţe de după război, în 1959, s-a pornit urgia comunistă împotriva mănăstirilor. Călugării erau scoşi din mănăstiri, nu se mai primeau novici, nu se mai făceau hirotonii. Rămâneau zidurile pustii, iar la uşi atârnau lacăte sumbre. Părintele Damaschin a fost dat afară din mănăstire, fiindu-i interzis a mai sluji. A lucrat, pentru o vreme, la fabrica din satul Putna.

La un moment dat, o fiică duhovnicească din Gura Putnei era pe moarte. Familia, văzând-o cât se chinuie, s-a gândit că nu-şi poate da sufletul din cauză că era sub vreun canon de-al părintelui şi l-au chemat să-i citească rugăciunile de dezlegare. Părintele n-a întârziat să vină, chiar dacă era îmbrăcat civil, tuns şi bărbierit, fiind conştient că, în ciuda interdicţiei, nimeni nu îi luase harul preoţiei. A citit rugăciunile la capul muribundei şi s-a pregătit să plece. La poartă îl aştepta o surpriză: şeful de post. „Ce cauţi aici? Ştii că n-ai voie să faci slujbe!” Părintele i-a spus că n-a făcut slujbe, ci doar a citit nişte rugăciuni. Pentru aceasta a primit doi ani de închisoare, lucru pentru care a mulţumit cu bucurie: „Dacă Mântuitorul, Stăpânul meu, a fost închis, mă bucur că am fost şi eu închis. Că el a fost pe nedrept. Eu măcar am fost pe drept, că am făcut ce nu trebuia să fac – după ei; dar după mine, eram obligat să fac.” La 1 mai 1965, părintele Damaschin a fost eliberat şi i s-a permis să revină în mult iubita-i mănăstire.

Părintele Damaschin Schipor era întotdeauna liniştit, blând, smerit, împăcat cu sine, cu lumea şi cu Dumnezeu. De aceea, îl căutau adesea credincioşii şi îi cereau cuvânt de folos. Pe mâinile lui se aşezau păsările cerului şi ciuguleau hrana pe care le-o dădea cu multă dragoste. Uneori, păsările intrau şi pe geamul chiliei părintelui, căutându-l pe binefăcătorul lor.

În dimineaţa zilei de duminică, 11 septembrie 1988, pe când părinţii mănăstirii îşi îndreptau paşii spre biserică, ieromonahul Damaschin a privit pe geamul chiliei, pentru ultima dată în această viaţă, la biserica pe care a iubit-o atât de mult. S-a aşezat apoi la rugăciune şi, aşa, cu Psaltirea în mâini, şi-a dat obştescul sfârşit. Trupul neînsuflețit al părintelui a fost depus în Paraclisul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, care fusese restaurat şi pictat de curând. Un stol de păsări a intrat, atunci, prin uşa deschisă a paraclisului, şi s-au aşezat pe marginea sicriului, luându-şi rămas bun de la acest îmbunătăţit părinte, alături de clericii, de monahii şi de credincioşii prezenţi. La cimitir, înainte de a fi coborât în mormânt, la momentul citirii Evangheliei lui Lazăr, din toată pădurea au venit mulţime de păsări ciripind, încât nu se înţelegea nimic.

În simplitatea lui, părintele Damaschin Schipor a dobândit acea subţirime duhovnicească, acea delicateţe a sufletului prin care putea foarte uşor să pătrundă în tainele omului, ale naturii şi ale lui Dumnezeu. El a atins armonia care îl face pe om vieţuitor al Împărăţiei celei de Sus.

Părinte Damaschin, roagă-te Prea Milostivului Dumnezeu, ca râvna Casei Sale să mistuie şi sufletele noastre! (Extras din „De veghe în Casa Măriei Sale – File de pateric de la Mănăstirea Putna)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: