Protopopiatul Rădăuţi

Expoziţia „Broderii de tradiţie bizantină din România” la Muzeul Luvru din Paris

În perioada 17 aprilie – 29 iulie, Mănăstirea Putna participă la expoziţia „Broderies de tradition byzantine en Roumanie. Autour de l’étendard d’Étienne le Grand” („Broderii de tradiţie bizantină din România. În jurul stindardului lui Ştefan cel Mare”), organizată de Muzeul Luvru din Paris.

La expoziţie mai participă Muzeul Naţional de Istorie a României, Muzeul Naţional de Artă al României, Mănăstirea Suceviţa, Mănăstirea Sfinţii Trei Ierarhi din Iaşi, Ministerul Afacerilor Externe – Direcţia Arhivelor Diplomatice.

Din tezaurul Mănăstirii Putna vor fi prezentate douăsprezece broderii medievale, lucrate cu fir de argint, argint aurit şi mătase, majoritatea dăruite de Sfântul Ştefan cel Mare Mănăstirii Putna prin mâinile iscusite ale monahilor acestei ctitorii voievodale. Printre aceste broderii se află Acoperământul de mormânt al Mariei Asanina Paleologhina (Maria de Mangop), Dvera Înălţării Domnului şi Epitaful dăruit de vistiernicul Gavriil Trotuşan.

Evenimentul se desfăşoară în cadrul Sezonului Cultural România–Franţa. Printre broderiile de excepţie prezente la expoziţia de la Muzeul Luvru se află şi binecunoscutul stindard al Sfântului Mare Mucenic Gheorghe dăruit de Sfântul Ştefan cel Mare Mănăstirii Zografu din Muntele Athos. Stindardul a fost recuperat de Statul francez în timpul Primului Război Mondial şi predat Statului român în 1917. Toate aceste lucrări remarcabile ilustrează extraordinara dezvoltare a broderiei de tradiţie bizantină în Ţările Române, începând cu mijlocul sec. al XV-lea şi până la mijlocul sec. al XVII-lea. Moştenite din Bizanţ, ornamentele brodate ale „panopliei sacerdotale” ale episcopilor, preoţilor şi diaconilor, şi cele ale „panopliei liturgice” destinate celebrării cultului, sunt completate de un ansamblu unic în lume de acoperăminte de morminte voievodale, în care caracterul hieratic al imaginilor bizantine cedează curând locul tentaţiei portretului.

În cadrul expoziţiei se va lansa şi un catalog, care poate fi comandat de pe site-ul Muzeului Luvru.

Pe lângă catalogul dedicat expoziţiei de la Paris, broderiile din tezaurul Putnei se regăsesc şi în albumul „Tezaurul Mănăstirii Putna. Broderii şi ţesături”, disponibil în limbile română şi engleză.

Expoziţia de la Muzeul Luvru poate fi vizitată în fiecare zi, între orele 9.00 – 18.00, exceptând marţea, iar miercurea şi vinerea programul de vizitare se prelungeşte până la ora 21.45. (Obştea Mănăstirii Putna)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: