Profesorul Constantin Popa – intrare în nonagenat

Dascălul de fizică a nenumărate generaţii fălticenene ţine deschisă cutia timpului la intrarea într-un alt cerc al vârstei. De veghe la catedră timp de peste 40 de ani, a amprentat diferit destinul găneştilor pe tapiseria liceului şi a vieţii, conturându-şi şi construindu-şi o carte de identitate proprie. Prin excelenţă om al şcolii, cu un statut intelectual şi o solidă pregătire de specialitate, cu rectitudine morală şi igienă a intelectului, s-a integrat şi s-a contopit cu substanţa învăţământului fălticenean. Munca sistematică i-a marcat existenţa dându-i o stare de siguranţă şi înălţare. Lumina unei vieţi este greu de cuprins într-un snop de cuvinte. Cioplit din esenţă tare, cu un ADN puternic, îndrăgostit de fizică şi de catedră, la ora cântăririi roadelor a avut şi are bucuria împlinirilor. Pasionat de obiectul predat, rezolvitor de probleme, metodist cu o şcolire clasică, autor de carte, cu un parcurs didactic bogat şi activitate de laborator, păşeşte activ şi impetuos din al optulea deceniu, intrând în nonagerat.

Dând timpul înapoi, printr-o asociere spontană de întâmplări, ne aprindem becul din inimă mulţumindu-i pentru calităţile de formator, pentru deschidere şi pasiune. Comunitatea gănistă şi catedra de fizică îi apreciază parcursul didactic şi locul în acasa şcolară. Îi preţuim vara şi-i respectăm întomnata devenire sub semnul timpului prin viam senectute. Admirăm călătorul prin două veacuri şi omul de la catedră şi ne face plăcere să-l situăm în aceeaşi dinastie cărturărească a profesorului Vasile Ciurea, tot fost elev şi profesor al şcolii, specialist în ştiinţele naturii, fizică şi chimie.

Realitatea calendarului în acest mai, 90 ne permite să-i urăm ca drumul să fie uşor şi lung, presărat cu urările şi binemeritatele mulţumiri ale generaţiilor pe care le-a temeinicit şi care-l salută cu reverenţă.

Pentru că profesorul Constantin Popa este racordat circuitului de elită al dascălilor, cetăţenilor şi personalităţilor fălticenene.

 SORIN GAFENCU

Print Friendly, PDF & Email

Un comentariu

  1. Cioban Sorin says:

    La multi ani!

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: