Articolul „Die Stadt Sereth am Sereth” (Oraşul Siret pe Siret) este primul articol cu care Siegmund Last începe grupajul de articole despre oraşul său natal, articol ce a apărut în ziarul „Der Südostdeutsche” nr. 21/ 1967, p.5. Acest articol debutează cu o notă din partea redacţiei ziarului, care ţine să precizeze că grupajul de articole despre oraşul Siret s-a născut din ideile şi fragmentele adunate din scrierile autorilor dr. Last, Erich Beck, preotul Edgar Müller şi alţii, grupaj de articole care are ca scop să mediatizeze Siretul în apusul continentului… (deoarece în acest străvechi oraş românesc, conform mitologiei iudeocomuniste, ar fi văzut lumina zilei autorul şi coautorul termenului holocaust, oraş pe care cercurile evreieşti îl numesc Noul Ierusalim şi îi pregăteau un loc de cinste în mitologia lor – n.n.).
Din primele rânduri ale articolului, Siegmund Last se arată nemulţumit de cele scrise despre oraşul său natal în manualul de geografie: „Chiar şi în calitate de tânăr patriot local, mi se părea întotdeauna ciudat ca manualul de geografie al şcolii secundare din micul meu oraş natal Siret, să scrie atât de lapidar şi modest: «Siret, situat pe râul omonim, cunoscut pentru pieţele de cai»”.
După această precizare, el scrie: „În mod evident, eram foarte supărat pe autorul acestui manual, pentru că nici măcar nu s-a ostenit să viziteze şi să admire frumuseţile acestui oraş înainte de a-şi scrie opera. Acest domn G. Mayer (coordonatorul manualului – n.n.) nu a avut nici o idee despre existenţa fabuloasei «Tatarczyna» (Tătarcina, cartier al oraşului – n.n.), despre argintiul strălucitor al izvorului «Cziurcacz» (Ciurcaci – n.n.) şi fără îndoială a prezenţei, faimoasei Capeliţa (capela romano-catolică Sf. Maria – n. n.) de pe Suczawaer Barg (Horaiţul Înalt – n.n.), emblematice pentru acest oraş romantic şi atât de vechi. Nopţile fără somn şi zilele pline de oboseală sunt totuşi suportabile pentru un elev de gimnaziu, dar este aproape imposibil de tolerat acest dispreţ neobservat de concitadini la adresa oraşului său natal”.
Mai târziu, el a descoperit o publicaţie ceva mai generoasă cu oraşul său natal: „Am fost foarte fericit când într-o publicaţie oficial comemorativă «Die Öesterreich-ungarische Monarchie in Wort und Bild» (Monarhia Austro-Ungară în cuvânt şi imagine) în care am citit: Siret este cel mai vechi oraş al Ţării Bucovina, al cărui nume ar trebui să vină de la huni. Potrivit unei alte versiuni a maloruşilor, se spune că oraşul Siret a fost întemeiat în mijlocul unei păduri seculare, de aici i se trage numele de la cuvântul de origine slavă «Sredyna» = mijloc. Or cum acest oraş are un bogat trecut istoric, şi se ştie să se spună povestea trecerii goţilor şi a hunilor, precum şi a maghiarilor, romanilor (sic!) şi mongolilor”.
Aceleaşi afirmaţii pseudoştiinţifice despre originea oiconimului (nume de localitate – n.n.) Siret, Siegmund Last le-a scris în capitolul „Sereth”, din cartea lui Hugo Gold „Geschichte der Juden in der Bukowina” (Istoria evreilor din Bucovina) apărută în Editura Olamenu Publishers Tel-Aviv, 1962, p. 105-108, capitol pe care l-a şi coordonat.
Continuând incursiunea sa în istoria oraşului său natal, de care era total străin, el scrie: „A existat chiar o perioadă în care, la sugestia curţii poloneze şi ungare, a fost înfiinţată o episcopie romano-catolică, unde nu mai puţin şapte episcopi au rezidat”. În realitate, Episcopia Catolică de Siret (1371– 1573) a fost înfiinţată, după cum ne spune o bulă papală de la Papa Urban V (1362 – 1370), la cererea expresă a lui Laţcu Vodă (1365-1375), pe data de 9 martie 1371, în timpul pontificatului Papei Grigore XI (1370 – 1380) şi a avut doar cinci episcopi titulari – n.n.
De la istorie, autorul trece şi descrie aşezarea geografică a oraşului: „Oraşul Siret este situat pe malul drept al râului omonim, care curge în partea de nord a oraşului, apoi se îndreaptă spre sud, iar nu departe de satul Cândeşti (Rogojeşti – n.n.) părăseşte Bucovina şi intră în România”.
După această precizare, el se întoarce din nou la istorie: „Cetatea de pe Dealul Ruina, despre care s-au păstrat numeroase şi variate legende, unde un principe cu numele Sass rezida, se află pe un deal în estul oraşului, ce se ridica la circa 400 m deasupra nivelului mării (în realitate, 393 m – n.n.). Ruina pentru mine a fost ceea ce a spus Horace despre monumentele antice: durabilă ca o stâncă din structura însăşi a piramidelor pe care nici ploaia, nici vântul nu o pot distruge niciodată”.
Bucuros că şi-a îndeplinit misiunea, Siegmund Last încheie abrupt articolul-anecdotă cu următoarele cuvinte: „Acum mândria mea a fost satisfăcută şi am dat uitării orice încercare de a diminua dimensiunea locului meu de naştere Siret”.
Vorba lui Horatius: „Scribimus indocti doctique poemata passim” (Pricepuţi sau nepricepuţi, noi scriem poeme la întâmplare.).
Prof. FRANZ PIESZCZOCH
Comentarii