> Ea va străbate judeţul Suceava în perioada 16-20 mai
Fosta tenismenă Raluca Ciulei a anunţat, joi, că în perioada 11 mai – 9 iunie a.c. va parcurge, la pas, peste 1.200 km pentru educaţie, între Cluj-Napoca şi Vama Veche, amintind că vara trecută a străbătut 600 km între Bistriţa şi Bucureşti şi a lucrat cu copiii din 40 de şcoli de pe traseu, majoritatea din mediul rural. Ea arată că merge din nou în acest proiect pentru că „este timpul să fie arătată solidaritatea şi să fie cerute şi obţinute schimbările necesare în sistemul educaţional”.
„Merg pentru că nu mai pot să văd atâţia copii lăsaţi în urmă, atâţia copii lipsiţi de un minim de bunăstare şi îngrijire, atâţia copii privaţi de posibilitatea de a-şi valorifica potenţialul, de a ieşi din cercul vicios al sărăciei şi excluderii sociale, de a deveni adulţi care se adaptează cu succes la cerinţele vieţii.
Merg pentru că este timpul să arătăm solidaritate, să cerem şi să obţinem schimbările necesare în sistemul educaţional, şi nu numai, schimbări care să aducă valoare adăugată celor ce beneficiază de el. Fac apel insistent să ne trezim până nu este prea târziu. Avem nevoie de o reformă profundă în educaţie, întocmită documentat, gândită atât de oameni din domeniul ei, cât şi din afara lui; avem nevoie de dascăli competenţi, educaţi să facă faţă generaţiilor atât de diferite faţă de cele cu ce eram obişnuiţi. Dar avem nevoie şi de iniţiative la firul ierbii, cu oameni care nu mai au timp să aştepte reforma şi se implică de azi, oameni care activează resurse deja existente şi dezvoltă comunităţi puternice” susţine Raluca Ciulei.
Ea a artă că a cunoscut o elevă de clasa a II-a, Maria, dintr-un sat din Ardeal, care trăieşte într-o sărăcie lucie împreună cu încă patru fraţi, având mama alcoolică, iar tatăl plecat de-acasă.
„Petrec câteva zile cu aceşti copii, timp în care ne jucăm, facem matematică şi învăţăm să citim. În cea de-a patra zi, Maria desenează pe o foaie mare de hârtie visul ei. Se desenează într-o casă spaţioasă, aşezată la o masă cu multe cărţi în jur. Alături se desenează mare, îmbrăcată într-un halat alb. «Doresc să devin doctor când voi fi mare, să ajut mulţi oameni. Pentru asta este nevoie să muncesc mult» îmi spune fetiţa cu un zâmbet adorabil.
Timpul să arătăm solidaritate este acum. Maria şi fraţii ei nu mai pot aştepta. Refuz să cred că ei sunt doar nişte cifre în nişte statistici pe hârtie” a menţionat iniţiatoarea proiectului.
Raluca Ciulei precizează că în drumul ei s-ar bucura să fie întâmpinată şi însoţită de cât mai mulţi oameni solidari acestei cauze.
„Ne vom cunoaşte şi vom afla împreună cum să ne implicăm cu sens în comunităţile noastre şi cum putem colabora. În şcolile care mă vor, mă voi opri, ne vom juca şi voi povesti cu elevii, profesorii şi părinţii prezenţi. Voi lăsa apoi o serie de activităţi practice pentru preşcolari, şcolarii mici şi elevii de gimnaziu, pe care le-am pilotat cu succes în alte şcoli” a mai spus ea.
Proiectul Ralucăi Ciulei are alături oameni exemplari din toate colţurile lumii, precum Kent Hoffman, unul dintre dezvoltatorii programului de educaţie parentală „Cercul Siguranţei” sau Mircea Miclea, un psihoterapeut de excepţie, fost ministru al Educaţiei.
Raluca Ciulei a trăit 21 de ani în SUA, Elveţia şi Germania şi a fost în clasamentul mondial la tenis de câmp. A studiat informatică, logică şi științe cognitive la University of Pennsylvania din Philadelphia, SUA, a studiat matematică la una dintre cele mai prestigioase universităţi din Elveţia, ETH Zürich, care a dat peste 20 de laureaţi ai Premiului Nobel, cel mai cunoscut fiind Albert Einstein, iar din vara anului 2017 s-a întors în România, unde desfăşoară proiecte educaţionale cu asociaţia pe care o conduce, Love for Life în România rurală, iar misiunea proiectelor sale este „Niciun copil lăsat pe dinafară. Nicio comunitate rămasă în urmă”.
În judeţul Suceava Raluca Ciulei va ajunge în 16 mai (Vatra Dornei), iar în 20 mai se va afla la Liteni şi Probota. (N.B.)



























Comentarii