Cezar’s

Stil de viaţă

Aristocraţie. „Nu, nu cred în aristocraţie deloc. Totul este o iluzie. Cred că cineva dintre sclavi poate fi un aristocrat – Anton Pavlovici Cehov, de exemplu, era un «aristocrat» şi era fiul unui sclav. Poate fi o selecţie genetică uneori, dar nu este nimic adevărat în realitate. Pentru că «aristocraţia» este o stare spirituală, nu una biologică. Unii copii de aristocraţi pot fi porci, aşa că totul este ridicol. Oamenii pot fi foarte decenţi şi de un nivel extrem de înalt de spiritualitate fără a avea o descendenţă ilustră. Atât de mulţi copii din familii foarte aristocratice sunt nişte nulităţi complete, chiar persoane rele… Nu mai e timpul să vorbim despre astfel de lucruri, s-a terminat totul odată cu secolul al XIX-lea.” (Andrei Koncealovski, regizor rus)

Diabet. Potrivit profesorului clujean N. Hâncu, acum asistăm la cea mai mare epidemie de diabet din istorie. Şi totul se datorează stilului de viaţă care s-a schimbat în rău de-a lungul anilor. „În vara lui 1967 am intrat ca preparator la Clinica Medicală II, care avea şi Centrul de Diabet în subordine. Am fost repartizat imediat la Centrul de Diabet şi din toamnă am răspuns de acest centru. Pe vremea aceea avea înscrise sub 1.000 de persoane şi în momentul de faţă sunt 28.000. Epidemia aceasta de diabet şi obezitate este probabil cea mai mare din istoria umanităţii. Cauzele ei sunt, fără îndoială, legate de stilul de viaţă. Înainte, dacă voiai să urci la Babele din Bucegi, urcai cu picioarele, iar acum urci cu maşina sau cu telefericul. Stilul de mâncare s-a schimbat în totalitate, există sedentarism, fumat, alcool” spune Nicolae Hâncu.

Ignoranţă. „Sublima ignoranţă a unor elevi de liceu actuali. Fiind vorba, la o lecţie, despre Basarabia, unul dintre ei l-a întrebat pe profesor: «Unde se află Basarabia asta, în Transilvania?»” (Gheorghe Grigurcu)

Îndreptare. „Aş vrea cu adevărat ca prietenul tău să se poată alcătui pe sine şi să poată învăţa aşa cum vrei tu, numai că l-ai găsit de-acum prea asprit – ba chiar (şi asta este cu mult mai grav) este de-a dreptul moleşit şi frânt de rele deprinderi, ce s-au învechit la el. Vreau să-ţi dau un exemplu, luat din deprinderile mele agricole. Nu orice viţă-de-vie primeşte altoiul: dacă planta este veche şi stricată, dacă este bolnavă şi firavă, fie nu va primi ramura tânără, fie nu va reuşi să o hrănească şi nu se va face trecerea şi unirea naturii lor şi a calităţii. De aceea, obişnuim să tăiem viţa la nivelul solului, astfel încât – dacă altoiul nu reuşeşte – se mai poate face o încercare şi se repetă operaţia sub pământ. Cel de care-mi scrii şi pe care mi-l recomanzi nu are forţă: s-a lăsat în voia prea multor vicii. S-a veştejit şi s-a înăsprit în acelaşi timp; nu poate primi la sine raţiunea, nu o poate hrăni. «Dar el însuşi o doreşte.» Nu-l crede. Nu spun că vrea să te mintă: este convins că voieşte. Desfrânarea l-a făcut să simtă greaţă de sine: se va împăca însă grabnic cu ea. «Bine, dar spune că s-a săturat de viaţa sa.» Nu spun că nu este aşa; şi cine nu s-ar fi săturat? Oamenii îşi iubesc viciile şi, deopotrivă, şi le urăsc. Îl vom judeca aşadar atunci când ne va demonstra sigur că priveşte cu dezgust viaţa aceea: deocamdată e doar nemulţumit de ea. Rămâi cu bine.” (Seneca)

Onasis. Se zice că Onasis avea un carnet în care-şi nota numele noilor cunoştinţe, indicând în dreptul fiecăreia numărul de minute din viaţa sa pe care s-ar cuveni să i le acorde. O birocraţie existenţială demnă de un capitalist paradigmatic, nu-i aşa?

P.R. Charles J. Rosebault, autorul unui articol publicat cândva în New York Times, intitulat „Oamenii care mânuiesc reflectorul”, remarcă faptul că un consilier în relaţii publice competent are, în general, o anumită pregătire jurnalistică şi că valoarea acestei pregătiri constă într-un „simţ ascuţit al preferinţelor şi aversiunilor publicului – adică ale omului mediu. Acul busolei nu e mai sensibil la direcţie, nici mercurul termometrului la variaţiile de temperatură aşa cum este expertul la influenţa publicităţii asupra gândurilor şi emoţiilor omului de pe stradă”.

Semn (distinctiv). Iubiţii stau pe o bancă din Cişmigiu, îmbrăţişaţi. Deodată, el rupe tăcerea:

– Copila mea, care e semnul după care ţi-ai dat prima oară seama că mă iubeşti? – Asta am simţit-o aşa, brusc: îmi venea o furie nebună de câte ori te făcea vreunul idiot!

Speed. O blondină în avion se adresează stewardesei: Vă rog să-i spuneţi pilotului să nu depăşească viteza sunetului. Eu şi prietenul meu dorim să facem conversaţie.

Vanitate. „Vanitatea, grija pentru gloria lumească, cu care m-am luptat şi continui să mă lupt, este la fel de puternică precum dorinţa sexuală la fiinţele tinere. (…) Ciudat lucru, am înţeles că ambele sentimente sunt în aceeaşi măsură indispensabile pentru viaţa colectivităţii umane. Dorinţa sexuală e necesară pentru perpetuarea neamului omenesc, nevoia de glorie, pentru continuarea evoluţiei gândirii umane. Urmarea celei dintâi e perpetuarea vieţii, urmarea celei de-a doua este evoluţia, desăvârşirea vieţii.” (Tolstoi)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: