Hram cu mlădiţe de salcie în mâini

 De la mormântul lui Petru Comarnescu din cimitirul Sf. Mănăstiri Voroneţ, dintre brazii brun închis, coama salciei se înalţă luminoasă, cu nervurii mâţişorilor parcă fosforescenţi. Sunt aici cu Maria Toacă de la „Zorile Bucovinei” Cernăuţi şi cu dr. Alis Niculică de la Biblioteca Bucovinei Suceava. Eu îmi amintesc cu glas tare de Dany Madlen Zărnescu, sora plecată prea devreme, prezentă la slujba de pomenire a filosofului şi criticului de artă în noiembrie 2010, celebrată de ÎPS Pimen, când a fost inaugurată şi biblioteca locaşului care îi poartă numele, înzestrată atunci nu numai cu o „Cruce” de Dany, ci şi cu o carte de Nicolae Cârlan dedicată corespondenţei lui Petru Comarnescu cu un tânăr pictor. Istoricul literar lucrează şi acum la o carte despre cărturarul care a dorit să-şi doarmă somnul de veci în zarea Bisericii ctitorite de Ştefan cel Mare şi înzestrate mai târziu cu fresce fără egal. Mormântul, aşa cum a cerut Petru Comarnescu, nu este delimitat de iarba verde care încălzeşte pământul, dar se vede de departe străjuit de monumentul funerar ridicat de George Apostu, una din creaţiile cunoscutului ciclu „Tatăl şi Fiul”. Numele lui George Apostu îi evocă Mariei Toacă lucrarea la care trudeşte Cristian Botă, student la Universitatea de Artă din Iaşi, nepotul lui Vasile Botă, un român cu suflet nobil care şi-a propus pe cheltuiala lui cinstirea amintirii lui Iraclie Porumbescu cu un monument înălţat în curtea Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din Boian, zidită de Ion Neculce, unde a slujit preotul şi unde a apărat cu ardoare cauza românilor, cum a făcut-o peste tot unde a ajuns părintele lui Ciprian Porumbescu.

Am venit aici după închinarea de cuviinţă la icoanele Mântuitorului şi Maicii Domnului, la mormântul Sf. Daniil Sihastrul şi la Sf. Mucenic Gheorghe în biserica încărcată de flori şi după ce am primit darul mlădiţelor de salcie sfinţită. Una din acestea am pus-o pe mormântul lui Petru Comarnescu, celelalte vor ajunge în cimitirele părinţilor noştri, după un obicei păstrat viu din copilărie. Am aprins şi lumânări pentru odihna celor stinşi din viaţă şi pentru sănătatea alor noştri. Apoi tot împreună am mers să dăm bineţe micuţei magnolii plantate de monahia Elena Simionovici acum câţiva ani în vecinătatea peretelui de miazănoapte al Bisericii, locul cel mai expus vântului, zăpezilor, vremii rele. Stă acolo ca un străjer delicat şi fără frică şi ne întâmpină cu zâmbetul unicei flori a acestei primăveri. În preajma ei, un prinţişor, mezinul soţilor Georgeta, asistentă medicală, şi Daniel Nahorneac, ceferist, familie din părţile locului, cum ne lămureşte fratele mai mare, bogată cu trei băieţi, Emanoil, David şi Luca.

Nu numai din zonă însă, din multe părţi ale ţării şi chiar de peste hotare, din nordul Bucovinei şi din Basarabia, au venit, invitaţi şi aşteptaţi la hramul Bisericii, credincioşi în straie de sărbătoare, unii în port naţional, precum Elena Nandriş, primăriţa comunei Mahala din regiunea Cernăuţi. Sunt probabil şi din cei care au ajuns prima dată aici, dar domină oamenii care şi-au dorit să se reîntoarcă şi apropiaţi ai obştii conduse, fiindcă excepţionalul în bine şi frumos ţine de condiţia Voroneţului, de două stareţe, prima stareţă a mănăstirii renăscute, Proinstareţa, stavrofora Irina Pântescu, şi Stareţa de-acum, stavrofora dr. Gabriela Platon. Din rândul acestora fac parte Elena şi Vasile Balan, şi Maria Gătej. Maria Gătej s-a legat de obşte din anii închegării ei, când soţul, Constantin Gătej, directorul-general al SC Bermas SA Suceava, i-a sprijinit gospodărirea, iar după urcarea sa la Domnul, chiar de ziua celuilalt sfânt ocrotitor, Daniil Sihastrul, în decembrie 2018, Maria Gătej a tot venit, singură de aici înainte, să caute alinare şi sfat la Măicuţa, cum i se spune Stareţei Irina. Tot de începuturile obştii şi de apartenenţa sufletească la obşte a universitarei Carmen Cornelia Balan ţine şi sentimentul de familie pe care îl împărtăşesc soţii Elena şi Vasile (fratele lui Carmen Cornelia) Balan cu monahiile de aici. Câţi ani sunt de atunci? Vasile Balan nu ştie, dar într-o zi, numărând, a aflat că 15 este numai numărul monedelor de un leu şi al bancnotelor de 5 lei pe care le-a păstrat din cele pe care le împarte Stareţa Irina participanţilor la slujba de Anul Nou. Au multe amintiri împreună cu această familie aparte, nu numai ei, ci şi copiii lor, Cătălin şi Alexandru, şi pentru că povestea este plină de ramificaţii vine şi un moment comun, o întâlnire la Chişinău, în toamna celei de-a 84-a aniversări a Măicuţei şi a lansării, la Academia de Ştiinţe a Moldovei, a cărţii consacrate sfertului de veac parcurs până atunci de istoria nouă a Sfintei Mănăstiri Voroneţ. Iubitori de pescuit ca şi Stareţa Irina – cât de felul lor, cât deveniţi de dragul ei -, Bălanii cei frumoşi, cum le spune cu multă căldură sora lui Vasile şi cumnata Elenei, conf. univ. dr. Carmen Cornelia Balan, îmi povestesc plini de mulţumire despre pregătirile pentru agapa creştină, care urmează Sfintei Liturghii a hramului. Fiindcă se munceşte de mai mult de o săptămână, alături de călugăriţe, rude ale lor şi prieteni ai mănăstirii trudind pentru Sărbătoare zi şi noapte cu o râvnă şi o măiestrie cărora nu le sunt superioare decât bucuria trudei.

Dimineaţa are o dulceaţă neaşteptată pentru aceste Florii mai timpurii, este 21 aprilie 2019, pe podiumul împodobit cu crengi de brad şi covoare, şi unele şi celelalte presărate cu bijuterii vegetale de toate culorile, un sobor de preoţi în frunte cu Înaltpreasfinţitul Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi al Rădăuţilor, celebrează Sfânta Liturghie. De unde stau, între Judecata de Apoi şi altarul improvizat în aer liber, nu le recunosc în strălucirea soarelui sporită de răsfrângerea pe odăjdiile părinţilor decât pe măicuţe, mai târziu aveam să mă salut cu Emilian Adrian Gavrilean, aproape de nerecunoscut în veşmântul bisericesc, după ce îl întâlnisem în hainele pictorului în tabăra de creaţie de la Vama şi în spaţiile expoziţionale din Suceava, nu de mult chiar cu o personală, „Iconografii de primăvară”. Şi cu toţii ne bucurăm să aflăm de la Înaltpreasfinţitul că pentru această slujbă îl desemnase protos pe Teofil Onofrei, părintele econom de la Sf. Mănăstire Putna, căruia, pentru firea blajină şi bunătate, îi place să-i spună Alioşa, cum îl chema pe cel mai pur, plin de nobleţe şi credinţă dintre fraţii Karamazov, din celebrul roman al lui Dostoievski.

Predica ÎPS Pimen se axează pe virtutea smereniei, pe nevoia de smerenie în viaţa creştinului, pornind de la evocarea intrării Mântuitorului în Ierusalim, călare pe mânzul asinei, şi întâmpinarea sa cu urale şi stâlpări de finic. Numai smerenia ne dă puterea să ne mărturisim păcatele şi să avem astfel parte de iertarea Celui de Sus. Credinţa creştină, pentru care a pătimit Sf. Gheorghe, s-a răspândit şi datorită smereniei! După care Înaltpreasfinţitul vorbeşte despre eroul şi mucenicul creştinătăţii, pe care voievodul Ştefan cel Mare l-a luat ca ocrotitor al oştirii Moldovei, şi cu însufleţire dă citire înscrisului pus de domnitor pe steagul acesteia. Nevoit totuşi în cele din urmă să cadă la înţelegere cu Poarta, voievodul a pus sultanului condiţii demne, între care să nu ridice nicio moschee pe pământul Moldovei, accentuează ÎPS Pimen.

După cum se ştie, 23 aprilie 2019 căzând în Săptămâna Mare, Săptămâna Pătimirii, anul acesta Slujba Sfântului Mare Mucenic Gheorghe va fi săvârşită a doua zi de Paşti, când îşi vor serba ziua onomastică şi purtătorii numelui său, dar pentru locaşurile cărora Gheorghe le este sfânt ocrotitor, ca Voroneţul, prăznuirea a fost hotărâtă de Sinodul Bisericii Ortodoxe Române de Florii. De aici şi priveliştea, unică pentru mine, a mlădiţelor de salcie ca nişte lumini tandre în mâinile oamenilor veniţi la îndătinata sărbătoare.

Un cald cuvânt de laudă rosteşte în continuare ÎPS Pimen pentru Voroneţ, „Voroneţul cea dintâi biserică, în fruntea celor cinstite de toată lumea”, şi pentru Proinstareţa Irina, „de-o vârstă cu mine, eu cu puţin înaintea ei”, care aici de la reînfiinţarea mănăstirii ca mănăstire de maici a administrat-o cu frica lui Dumnezeu, depăşind greutăţile, „că una e să fii călugăriţă ca toate şi una stareţă”, datorând ceea ce a fost în viaţă părinţilor ei, şcolii, poeziilor învăţate în şcoală, niciodată de atunci recitite, păstrate doar în minte şi mereu recitate, şi izbutind să fie cu adevărat mamă duhovnicească, mamă care ştie să mângâie, să facă pace. Iar după cum în casa părinţilor rămâne fiul cel mic, tot aşa Maica Irina a ales-o pe Maica Gabriela, genul acesta de desemnare depinde de mitropolit, arhiepiscop, însă aici hotărâtoare a fost alegerea ei, care „s-a retras şi a rămas ca mamă duhovnicească”: „Câtă dragoste, câtă înţelepciune la Maica Stareţă Irina!” După care, ierarhul cuprinde cu un zâmbet mulţimea cu mâţişorii pâlpâind în mâini, pe care a ţinut-o atât în picioare cu amintirile, istorisirile, poveţele sale, însă „Şi eu am stat în picioare, m-am mişcat doar puţin…”

Proinstareţa Irina Pântescu mulţumeşte ierarhului pentru că „ne onoraţi hramurile” şi pentru cuvintele al căror merit revine întâiului egumen şi duhovnic al lui Ştefan cel Mare, Sf. Daniil Sihastru, cel mai apropiat, permanentul ei sfătuitor de-a lungul anilor de stăreţie. După care atacă puternic, pornind de la prezenţa Elenei Nandriş, primăriţa comunei Mahala din regiunea Cernăuţi, problema limbii materne a românilor din „statul învecinat cu noi, de fapt românii din vechile hotare ale Moldovei”, condamnând prigonirea acesteia în şcoli, dar şi dispreţuirea de către unii tineri în ţara în care se bucură de libertate deplină, tineri care preferă românescului „da”, veneticul „yes”. Şi rosteşte faimosul testament al lui Ienăchiţă Văcărescu, „Las vouă moştenire /Creşterea limbii româneşti /Ş-a patriei cinstire”, testament asumat şi lăsat moştenire celor de faţă şi urmaşilor şi de Sfinţiile Lor, „deoarece la vârsta noastră, a Înaltpreasfinţitului şi a mea, ne putem numi înaintaşi”, şi fiindcă „Mult e dulce şi frumoasă /Limba ce vorbim, /Altă limbă-armonioasă /Ca ea nu găsim”, „Românul o iubeşte ca sufletul său”, „Limba, ţara, vorbe sfinte /La strămoşi erau /Vorbiţi, scrieţi româneşte /Pentru Dumnezeu!” Lângă mine, impresionată, Alis Niculică spune că nu a mai auzit o asemenea pledoarie înflăcărată pentru limba română într-un astfel de loc.

„Sărut mâna, Înaltpreasfinţite că ne mângâiaţi cu binecuvântarea!” răsună şi glasul Stareţei Gabriela, al cărei timbru argintiu s-a distins de-a lungul slujbei, în răspunsurile date de monahii. După care a vorbit despre cartea alcătuită la dorinţa ÎPS Pimen, cu versurile memorate în şcoală şi păstrate în memoria Măicuţei.

Dovedind o energie inepuizabilă, Înaltpreasfinţitul intervine, afirmând că „Tot ce s-a scris în versuri, chiar şi textele liturgice, se memorează mai uşor!”, ele au modelat oameni de seamă ai scrisului şi ai istoriei, după care îl evocă pe Iacob Putneanul cu primul abecedar, abecedar şi cu rugăciuni, între care, întâia, Paraclisul Maicii Domnului. „În anii regimului comunist, aşa cum a fost, continuă, s-a păstrat mult din ceea ce trebuia să fie şcoala”. După care îşi aminteşte, pe când era la Sf. Mănăstire Putna, de vizita unui grup de şcolari mici şi stăruie asupra poveţelor pe care li le-a dat, înainte de toate ascultarea faţă de mama şi tata, pomenind şi poeziile şi rugăciunile cunoscute atunci de micuţi, precum şi asupra convorbirii avute cu Ceauşescu, care a vrut să afle ce îi învaţă pe copii, încheind cu un suspin: „Aceasta a fost şcoala în care am învăţat şi a învăţat şi Maica Stareţă!”

La agapa ce urmează, pe lângă tipicul unei asemenea mese frăţeşti, ascultăm prezentarea cărţii „Poeziile Măicuţei recitate din memorie adeseori de Stavrofora Irina Pântescu, întâia Stareţă a Sfintei Mănăstiri Voroneţ”, tipărită cu binecuvântarea ÎPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, Editura Muşatinii, Suceava, 2019, prezentare aparţinând editoarei – alături de monahia dr. Gabriela Platon -, dr. Carmen Cornelia Balan, şi care ne dă întreaga măsură a ştiinţei argumentării şi a elocinţei care au făcut din Domnia Sa o emblemă a Facultăţii de Ştiinţe ale Educaţiei de la Universitatea „Ştefan cel Mare” Suceava. Recomandând împrietenirea copiilor cu paginile cărţii, plecând chiar de la colorarea ilustraţiei realizate de Radu Bercea, cuvântul dnei Carmen Cornelia Balan stârneşte dorinţa ziaristei Maria Toacă de a o încredinţa cât mai repede nepoţeilor ei, Veronica şi Teodor, şi speranţa de a nu pleca la Cernăuţi fără autograful Măicuţei.

Mişcătoare este şi mărturisirea primăriţei Elena Nandriş, prima dată dincoace de hotar de Florii, cu gândul îndreptat la martirii identităţii româneşti, de la Lunca, Fântâna Albă, din Siberia, cu sentimentul alinării şi susţinerii refortificat la Sf. Mănăstire Voroneţ şi cu neclintita convingere adresată sieşi şi consătenilor ei: „Români am fost şi români trebuie să rămânem!” După care cântă, tulburând inimile: „Frunzuliţă de sulfină, /Vai, sărmana Bucovină!… Au tras sârma printre flori/Şi au despărţit surori!”

Floriile şi Hramul încheie cuvintele celor două stareţe: „Praznicul Sfintei Învieri a Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos aduce obştei Sfintei Mănăstiri Voroneţ fericitul prilej de a Vă ura ca Bunul Dumnezeu să Vă dăruiască pace, bucurii duhovniceşti, multă sănătate, puteri sporite şi pilduitoare împliniri, spre folosul duhovnicesc şi de a Vă adresa salutul creştinesc Hristos a Înviat”. Şi imaginea mlădiţelor de salcie în mâinile credincioşilor – salcia iubită de Maica Domnului! – luminându-ne calea spre noaptea cu toate stelele cerului coborâte pe pământ a Învierii.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: