Ziua Veteranilor de Război, sărbătorită la Suceava

> Autorităţile judeţene şi locale au adus recunoştinţă veteranilor de război şi au anunţat că îi vor sprijini în continuare

 Ziua Veteranilor de Război a fost sărbătorită ieri, la Suceava, printr-un ceremonial militar şi religios în parcul „Profesor Ioan Nemeş” din municipiul Suceava, evenimentul fiind organizat de Filiala Judeţeană „Muşatinii” a Asociaţiei Naţionale a Veteranilor de Război.

Manifestarea a debutat cu intonarea Imnului Naţional şi a continuat cu o slujbă religioasă la monumentul eroilor.

Prefectul judeţului Suceava, Mirela Adomnicăi, a spus că se impune să fie acordat respectul cuvenit veteranilor şi să li se acorde drepturile pe care încă le revendică.

„Încă nu este prea târziu, măcar pentru cei care mai sunt în viaţă printre noi, să concretizăm această recunoştinţă şi recunoaştere a sacrificiului lor şi prin alte drepturi pe care încă şi le revendică” a spus prefectul, care a oferit distincţii aniversare veteranilor de război şi văduvelor veteranilor de război.

Primarul Sucevei, Ion Lungu, a spus că a susţinut organizaţiile veteranilor prin reabilitarea unor monumente şi că, recent, a oferit ajutoare materiale de 500 de lei, drept ajutor de urgenţă, pentru opt veterani de război din municipiu.

Manifestarea a continuat cu depunerea de coroane de flori în memoria eroilor din partea prefectului, Mirela Adomnicăi, reprezentanţilor Consiliului Judeţean Suceava, primarului municipiului Suceava, Ion Lungu, şi a unor instituţii culturale, ştiinţifice şi religioase.

La ceremonie au participat reprezentanţi ai veteranilor de război, cadre militare în activitate, în rezervă şi în retragere, care au depus coroane de flori în semn de omagiu adus celor care şi-au pierdut viaţa în luptele pentru apărarea patriei. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: