La Universitatea „Ştefan cel Mare” se va desfăşura Olimpiada naţională de informatică

Olimpiada naţională de informatică, secţiunea liceu, se va desfăşura la Suceava, în perioada 30 aprilie – 4 mai. Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava (USV) şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Suceava sunt organizatorii acestui eveniment deosebit de important pentru tinerii IT-işti din toată ţara. Preşedintele de onoare al ediţiei 2019 este prof. univ. dr. ing. Valentin Popa, rectorul USV.

Potrivit unui comunicat al USV, pe durata celor aproape cinci zile, elevii şi profesorii însoţitori vor avea un program încărcat, probele de concurs alternând cu un program turistic şi cultural, care va include o vizită la Cetatea de Scaun a Sucevei şi la Muzeul de Istorie, alături de piesele de teatru „Cyrano de Bergerac” (pe scena Auditoriumului „Joseph Schmidt”) şi „Cosmic” (la Observatorul Astronomic al Universităţii).

„Programul Olimpiadei cuprinde două zile de concurs, cu durata de 4 ore, în cadrul cărora cei aproape 400 de elevi participanţi se vor întrece pentru stabilirea premiilor şi medaliilor la nivel naţional. În a treia zi de concurs va fi organizată o probă de baraj, la care vor participa elevii situaţi în partea superioară a clasamentului după primele două zile de concurs, probă prin care se va definitiva componenţa lotului lărgit al României, care urmează să se pregătească pentru Olimpiada internaţională de informatică” a arătat sursa citată.

USV va găzdui probele de concurs pentru clasele a XI-a şi a XII-a şi proba de baraj menţionată anterior. Toate probele se vor desfăşura în laboratoarele Facultăţii de Inginerie Electrică şi Ştiinţa Calculatoarelor. În fiecare dintre zile, în jur de 180 de elevi vor solicita la maximum tehnica de calcul modernă de care dispune facultatea, în încercarea de a rezolva probleme cu un grad ridicat de dificultate.

Festivităţile de deschidere şi premiere ale Olimpiadei vor fi organizate pe esplanada din faţa corpului A al Universităţii (sau în Aula Magna a USV, dacă starea vremii nu va permite desfăşurarea lor în aer liber). Festivitatea de premiere se va încheia cu un spectacol susţinut de formaţiile Nouă şi Mono Jack’s. (M.T.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: